ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vinurile de Cotnari pe lista celor 100 de indicaţii geografice europene protejate în China

06 Noiembrie 2019   |   AGERPRES

Negocierile fiind încheiate, acordul va face acum obiectul unui control juridic. Mai departe, UE, Parlamentul European şi Consiliul vor fi invitate să îşi dea acordul. Se preconizează că acordul va intra în vigoare înainte de sfârşitul anului 2020.

 
 
Uniunea Europeană şi China au încheiat miercuri negocierile privind un acord bilateral pentru protejarea a 100 de indicaţii geografice (IG) europene în China şi a 100 de IG din China în UE împotriva imitaţiilor şi a uzurpării, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Pe lista celor 100 de produse se află şi un produs românesc: vinurile de Cotnari.

"Produsele europene cu indicaţie geografică sunt recunoscute în întreaga lume pentru calitatea lor. Deoarece au încredere în originea şi autenticitatea acestor produse, consumatorii sunt dispuşi să plătească un preţ mai mare, recompensând astfel fermierii. Este o victorie pentru ambii semnatari ai acordului, deoarece consolidează relaţiile noastre comerciale, aduce beneficii sectoarelor noastre agricole şi alimentare, precum şi consumatorilor de ambele părţi", a declarat comisarul pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.


China este a doua destinaţie pentru exporturile de produse agroalimentare din UE, care reprezintă o valoare de 12,8 miliarde euro (în perioada de 12 luni cuprinsă între septembrie 2018 şi august 2019). Este, de asemenea, a doua destinaţie a exporturilor UE de produse protejate ca indicaţii geografice, reprezentând 9% din valoarea lor, aici fiind incluse vinurile, produsele agroalimentare şi băuturile spirtoase.

Lista UE a indicaţiilor geografice care urmează să fie protejate în China include produse precum Cava, Champagne, Feta, Irish Whiskey, Munchener Bier, Ouzo, Polska Wódka, Porto, Prosciutto di Parma şi Queso Manchego. Dintre produsele chinezeşti, lista include, de exemplu, Pixian Dou Ban (pastă de fasole Pixian), Anji Bai Cha (ceai alb Antji), Panjin Da Mi (orez Panjin) şi Anqiu Da Jiang (ghimbir Anqiu).

Negocierile fiind încheiate, acordul va face acum obiectul unui control juridic. Mai departe, UE, Parlamentul European şi Consiliul vor fi invitate să îşi dea acordul. Se preconizează că acordul va intra în vigoare înainte de sfârşitul anului 2020.

La patru ani de la intrarea sa în vigoare, domeniul de aplicare al acordului va fi extins pentru a include încă 175 de denumiri de IG din ambele părţi. Aceste denumiri vor trebui să urmeze aceleaşi proceduri de înregistrare ca acele 100 de denumiri care fac deja obiectul acordului (de exemplu, evaluarea şi publicarea pentru comentarii).

Cooperarea UE-China privind indicaţiile geografice a început în urmă cu peste 10 ani (2006), ceea ce a dus la înregistrarea şi protejarea a 10 denumiri geografice de către fiecare parte în 2012, punând astfel piatra de temelie pentru cooperarea de astăzi.

Sistemele de calitate ale UE urmăresc să protejeze denumirile anumitor produse pentru a le promova caracteristicile unice legate de originea lor geografică, precum şi de tehnicile şi practicile tradiţionale. Acesta este unul dintre cele mai mari succese ale agriculturii europene, sistemele respective având împreună peste 3.300 de denumiri UE înregistrate ca indicaţie geografică protejată (IGP) sau denumire de origine protejată (DOP). Pe lângă acestea, aproximativ 1 250 de denumiri din afara UE sunt de asemenea protejate în UE, în mare parte datorită unor acorduri bilaterale precum acest acord cu China. Ca valoare, piaţa indicaţiilor geografice din UE este de aproximativ 74,8 miliarde euro, iar împreună ele reprezintă 15,4% din totalul exporturilor UE de alimente şi de băuturi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7710 / 9072
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Țuca Zbârcea & Asociații a asistat Banca Transilvania în finanțarea celei mai mari instalații de stocare a energiei în baterii din România, dezvoltată de Nova Power & Gas
Japonia, investițiile strategice și testul maturității juridice | Interviu cu Excelența Sa Dl. Ovidiu Dranga, diplomat de carieră și fost ambasador al României în Japonia, despre modul în care investițiile nipone pun la încercare disciplina contractuală și expertiza locală. O discuție despre provocarea standardelor japoneze, orientată spre Drept, contracte și oportunități pentru avocați
Muşat & Asociaţii a obținut un succes de referință în materia taxelor impuse de Oficiul Național al Jocurilor de Noroc. Angela Porumb (Partner) a coordonat dosarul, implicate fiind departamentele de Litigii, Fiscal și Gaming & Gambling ale firmei
Arbitrajul Eurohold ̸ Euroins v. România a intrat într-o fază preliminară decisivă | Tribunalul ICSID a deschis calea intervențiilor Comisiei Europene și Bulgariei și a fixat un calendar clar pentru analiza Acordului de încetare a tratatelor intra-UE. Cum se reconfigurează raportul dintre dreptul Uniunii, tratatele bilaterale de investiții și protecția investitorilor în litigii intra-UE declanșate după falimentul Euroins
Kinstellar a stat alături de BIG Mega Renewable Energy în cadrul unei finanțări de peste 100 milioane EUR pentru Parcul Eolian Văcăreni. Echipa, condusă de Magdalena Răducanu (Partener) și Răzvan Constantinescu (Managing Associate)
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...