ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Oferta educațională a facultăților de drept | Admitere 2020: Examene în condiții excepționale pe fondul pandemiei, probe de concurs, număr de locuri și alte informații utile din mai multe centre universitare

01 Iulie 2020   |   Ștefania Enache

Multe universități din țară au anunțat că renunță la examene, preferând concursul de dosare și încrierea viitorilor studenți în regim online.

 
 
Una dintre cele mai căutate specializări din învățământul superior din România este Dreptul.Anual, numărul candidaților care se înscriu la facultățile cu profil juridic este unul însemnat.Pe fondul pandemiei de coronavirus, admiterea din 2020 se va desfășura în condiții cu totul excepționale.Multe universități din țară au anunțat că renunță la examene, preferând concursul de dosare și încrierea viitorilor studenți în regim online.

Facultățile de Drept sunt recunoscute datorită faptului că, în ultimii ani în care cele mai multe instituții de învățământ au trecut la admiterea pe bază de concurs de dosare, și-au menținut  selectarea viitorilor studenți pe bază de examen scris.

În contextul crizei sanitare, anul acesta, lucrurile se schimbă dramatic și în acest domeniu, o singură facultate de drept menținând admiterea bazată pe examen scris „față în față”. Consecințele acestor noi sisteme de admitere se vor vedea abia după începerea anului universitar, atunci când profesorii vor ajunge să-și cunoască studenții din anul I de licență.


Admiterea la Facultatea de Drept din cadrul UB se face prin examen scris

Facultatea de Drept din cadrul Universității din București a anunțat, încă din 19 mai, că va exista examen scris de admitere la această instituție de învățământ. Decizia a fost luată de Consiliul Facultății, care a stabilit că „examenul scris, față în față, va avea loc pe 22 iulie 2020”.

Această decizie a fost adoptată cu o largă majoritate de membrii Consiliului Facultății, în urma unei chibzuințe temeinice. Comunitatea academică a Facultății de Drept este conștientă de necesitatea respectării regulilor de distanțare socială impuse de situația epidemiologică actuală, dar și dedezideratul păstrării standardului de calitate devenit deja o tradiție la Facultatea de Drept. De asemenea, cunoaștem că disciplinele de concurs se studiază, în cea mai mare parte, prin îndelungi eforturi individuale și delicate sacrificii familiale. Prin urmare, am considerat că s-ar putea crea nedreptăți prin înlocuirea, cu puțin timp înainte de data stabilită pentru concurs, a examenului la gramatică și economie cu orice altă cerință ce ar presupune doar depunerea unui dosar”, a anunțat conducerea instituției de învățământ.




Pentru a evita pe cât posibil contactul cu alte persoane, înscrierea la examenul de admitere va avea loc exclusiv online, iar concursul se va desfășura în mai multe spații aparținând Universității din București.
De asemenea, au fost puse bazele unui parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București care va permite găzduirea candidaților și în spațiile acestei universități, în cazul în care numărul mare de candidați va impune acest lucru.

Înscrierile online ale candidaților încep pe 1 iulie și se vor încheia pe 16 iulie, la ora 14.00.

Taxa de înscriere este de 270 de lei, iar taxa de studiu pentru cei care nu intră pe un loc subvenționat de la bugetul de stat este de 4.500 lei/an.

Amănunte despre modalitățile de înscriere găsiți AICI

Instituția organizează mai multe programe de master

Tot pe bază de examen scris se organizează și admiterea pentru programele de master pe care le propune Facultatea de Drept din cadrul UB.

Absolvenții de studii de licență au la dispoziție mai multe programe pentru care pot opta: Dreptul Afacerilor, Carieră Juridică, Drept Privat, Dreptul muncii, Drept Internațional Public, Dreptul Uniunii Europene, Științe Penale, Achiziții publice etc.

Concursul de admitere are loc pe 23 septembrie, ora 10.00, exceptând programele de Master profesional de drept european și internațional al afacerilor (în limba franceză) și Arbitrajul internațional (în limba engleză) care vor susține probele orale de competență lingvistică, eliminatorii, în data de 22 septembrie 2020, ora 10.00.

Studiile de master la Facultatea de Drept a Universității din București se organizează la forma de învățământ cu frecvență, au durata de două semestre (un an) și corespund unui număr de 60 de credite de studiu transferabile.

Candidații trebuie să fi dobândit 240 de credite (studii de licență cu  durată de patru ani) sau 300 de credite (180 de credite -studii de licență cu durată de 3 ani + 120 de credite -studii de master cu durată de doi ani).

Mai multe amănunte despre admiterea la Facultatea de Drept găsiți AICI


ASE va forma specialiști în domeniul juridic

Tinerii care doresc o carieră în domeniul juridic au, începând din acest an, posibilitatea de a opta pentru Facultatea de Drept, înființată în cadrul Academiei de Studii Economice din București.

ASE și-a diversificat oferta educațională și se implică în formarea viitorilor profesionişti în activităţi specifice ariei juridice în diverse domenii din societate, cum ar fi – justiţie, business, administraţie publică, activităţi non-profit.

Facultatea de Drept din cadrul ASE scoate la concurs 150 de locuri, buget şi taxă, cu durata cursurilor de 4 ani.

Admiterea la toate facultățile ASE se organizează, în acest an, exclusiv online. Candidații se pot înscrie, până pe 17 iuline, ora 16.00, pe platforma admitere.ase.ro (https://admitere.ase.ro ), pe care o vor folosi pentru întregul proces de admitere.

Concursul de admitere constă într-un eseu motivațional, pe care candidații îl vor încărca pe platforma admitere.ase.ro. Eseul va trebui să motiveze alegerea instituției de învățământ și a specializării. Documentul trebuie scanat/fotografiat, datat şi semnat, urmând ca o comisie să-l evalueze cu calificativul admis/respins.
Cea de-a doua probă a concursului constă într-una de competență lingvistică, susținută online (notată cu calificativul admis/respins) pentru candidații care optează pentru programe cu predare în limbă străină. Candidații la programul Limbi moderne aplicate susțin online proba de competență lingvistică în limba engleză.

Nota de admitere se calculează ca medie ponderată între media obținută la examenul de bacalaureat cu 70% și media anilor de studii cu 30%.

Mare atenție! Statutul de student finanțat de la buget sau cu taxă se actualizează după primul semestru al anului I și apoi anual, în funcție de performanțele universitare.


Citește și

→  Grupul E-INFRA a dus la capăt mai multe proiecte de infrastructură la care s-a lucrat intens în ultimele luni. Adina Calfa, Group General Counsel: Diferența pe care o câștigăm în experiența de management în perioada aceasta este aceea pe care o câștigă un pilot după ce a traversat o furtună și a aterizat forțat pe o autostradă colaborează




Concurs de dosare la Facultatea de Drept din cadrul UBB

Din cauza pandemiei de coronavirus, Facultatea de Drept din cadrul Universității Babeș-Bolyai va organiza, anul aceasta, admiterea pe baza unui concurs de dosare. Înscrierea candidaților și confirmarea locurilor se va face exclusiv online și este programată în intervalul 9- 15 iulie. Pe 16 iulie sunt afișate rezultatele.

În conformitate cu Hotărârea Consiliului Facultăţii din data de 8 mai 2020, admiterea la Facultatea de Drept, pentru anul universitar 2020-2021, se va desfăşura sub forma unui concurs de dosare, fiind luată în calcul media generală la examenul de bacalaureat. Departajarea absolvenților de liceu se va face pe baza notei la examenul scris la limba și literatura română, obţinută la bacalaureat și a mediei generale a anilor de studiu din liceu. Candidaţilor care au obţinut, în perioada studiilor liceale, distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare internaţionale recunoscute de Ministerul Educaţiei Naționale și candidaților care care au obţinut, în perioada studiilor liceale, premiul I la olimpiadele şcolare naţionale li se va recunoaşte la înscriere nota 10 (zece) din oficiu la examenul de bacalaureat”, precizează instituția.

Cifra de școlarizare pentru studii de licență, anul 2020-2021, este de 150 de locuri , la buget pentru români și 21 de locuri pentru etnici maghiari. De asemenea, tinerii din mediul rural dispun de șase locuri bugetate.

Pentru învățământul cu taxă sunt disponibile 336 locuri pentru români și 24 locuri pentru maghiari.

Facultatea de Drept pune la bătaie și 100 de locuri cu taxă, pentru învățământul cu taxă la distanță.

Amănunte despre procedura admiterii găsiți AICI  

Și la Iași și Timișoara, admiterea este tot pe bază de concurs de dosare

Facultatea de Drept din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași dispune, pentru învățământul de licență, de 200 de locuri bugetate și de 80 de locuri cu taxă. De asemenea, mai sunt scoase la concurs 145 de locuri cu taxă în sistemul de învățământ cu frecvență redusă.

Admiterea se bazează pe consurs de dosare, nota fiind calculată în urma mediei dintre nota finală obținută la bacalaureat și media anilor de liceu. Se iau în calcul două criterii de departajare a candidaților: nota obținută la bacalaureat la proba scrisă de Limba și literatura română sau nota de la proba obligatorie a profilului.

Candidaţii cu premiile I, II şi III la Olimpiade Internaţionale şi Naţionale în domeniul ştiinţelor sociale şi umaniste au dreptul să fie admişi, pe locuri finanţate de la buget, fără susţinerea concursului de admitere.
Mai multe amănunte despre admitere găsiți AICI (https://laws.uaic.ro/ro/admitere/admitere-licenta )
Și la instituția „soră” din cadrul Universității de Vest din Timișoara admiterea constă într-o selecţie a studenţilor dintre candidaţii care îşi depun dosarul de concurs, pe baza mediei dintre media generală obţinută la examenul de bacalaureat (în proporţie de 50%) şi nota obţinută la proba de Limba și literatura română –scris (în proporţie de 50%). Sunt declaraţi admişi candidaţii în ordinea descrescătoare a mediei finale obţinute, în limita numărului de locuri scoase la concurs.

Media generală de admitere la programul de studii universitare de licență al Facultății de Drept nu poate fi mai mică de 7.00 (șapte).

Pentru sesiunea de vară, înscrierea candidaților se face în intervalul 6-16 iulie, iar rezultatele sunt afișate pe 20 iulie.

Candidații au la dispoziție 130 de locuri finanțate de la buget, la studii universitare de licenţă în Drept (IF).

Locurile finanţate de la buget se ocupă integral în sesiunea de admitere iulie 2020. De asemenea, sunt scoase la concurs și 520 locuri cu taxă, la studii universitare de licenţă în Drept (IF, IFR). Locurile cu taxă se ocupă atât în sesiunea de admitere din iulie 2020, cât şi în sesiunea de admitere din septembrie 2020.

Amănunte despre admiterea la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest găsiți AICI

Aplicații pentru admiterea online

Facultatea de Drept „Simion Barnuțiu” din Sibiu va organiza, anul acesta, admiterea exclusiv online, prin intermediul aplicației informatice „Admitere online 2020”.

Candidatul se poate înscrie de pe orice dispozitiv de tip calculator desktop, laptop, tabletă, telefon mobil cu acces la rețeaua de internet, urmând indicațiile reglementate de aplicația informatică.

Înscrierea on-line se poate face din orice locație aleasă de candidat sau din spațiile special amenajate în cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Admiterea se bazează pe concurs de dosare, departajarea făcându-se în funcție de media obținută la examenul de bacalaureat.

Mai multe amănunte AICI

De asemenea, la Facultatea de Drept din cadrul Universității Transilvania din Brașov, înscrierea candidaților se face online, prin intermediul aplicației de admitere.

Concursul este pe bază de dosar, iar departajarea se face în funcție de media examenului de bacalaureat. Instituția dispune de 300 de locuri la zi, dintre care 44 sunt fără taxă. În plus, facultatea scoate la concurs 100 de locuri cu taxa, pentru învățământul cu frecvență redusă.

Amănunte găsiți AICI


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 117 / 149
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Care sunt liniile de forță ale practicii de Concurență de la PNSA, apreciată de ghidurile internaționale pentru expertiza profundă, reflexele rapide și capacitatea de a duce la capăt mandate complexe | De vorbă cu Mihaela Ion (Partener) despre tendințele pieței, modul în care lucrează avocații, disciplina procedurală și gândirea strategică în proiectele în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Balog & Stoica: Un nou jucător pe piața serviciilor juridice și o perspectivă contemporană asupra avocaturii
Refinitiv Legal Advisers - Q3 2025 | Piața de M&A a continuat să crească, în primele nouă luni, pe piețele emergente și la nivel nivel global, chiar dacă numărul tranzacțiilor este în scădere. Europa prinde viteză, iar Estul continentului redevine un teritoriu în care investitorii strategici și financiari caută randament. CMS își menține pozițiile de top la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar Kinstellar rămâne în Top 15
Țuca Zbârcea & Asociații și britanicii de la Legal 500 au lansat ediția 2025 a GC Powerlist Romania
Filip & Company a asistat Autonom Services S.A. la încheierea unui contract de facilități de credit în valoare de 300 mil. €. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Popovici Nițu Stoica & Asociații a asistat Hexagon în achiziția Platformei CUG din Cluj, într-unul dintre cele mai mari proiecte imobiliare ale anului
Lexology Index: Arbitration - 2026 | Arbitrajul românesc nu mai este doar „prezent” în clasamentele globale, ci începe să-și contureze, în mod coerent, un ecosistem. Patru avocați, printre care Cosmin Vasile (ZRVP), Crenguța Leaua (LDDP) și Luminița Popa (Popa Legal) formează nucleul de influență al practicii. ZRVP Și LDDP au cei mai mulți profesioniști în categoriile Thought Leaders și Future Leaders. România devine un „hub” credibil în arbitrajul regional
Fiscalitate ̸ Litigii Fiscale - Practica de Taxe a Kinstellar funcționează ca un „hub” integrat între drept, fiscalitate și finanțe, ce conturează un parcurs procedural previzibil, din faza de control al documentelor până la soluțiile finale ale instanței. Clienții beneficiază de pregătire proactivă, probatoriu robust și o echipă calibrată pentru litigii sofisticate | De vorbă cu Theodor Artenie (Counsel) și Raluca Botea (Counsel) despre tendințele ultimului an, prevenție, timing și modul de lucru al unei echipe recunoscute de directoarele internaționale
PNSA asistă Rex Concepts în obținerea unor linii de finanțare de la Bank Pekao pentru dezvoltarea rețelelor Burger King și Popeyes | Echipa de proiect a fost coordonată de partenerul Silviu Stoica, alături de Ioana Lazăr (Senior Associate) și Crina Stan (Associate)
Primul pas real spre avocatura de business | În culisele programului de practică juridică organizat de Țuca Zbârcea & Asociații, o adevărată școală de formare și începutul unui dialog profesional. Cursanții implicați în program au apreciat comunicarea continuă și proiectele în care au fost implicați și ar recomanda această experiență altor studenți. Avocații-mentori spun că experiența de practică autentică oferă prilejul de a înțelege care sunt valorile ce definesc profesia
Schoenherr asistă Allianz-Țiriac Asigurări în vânzarea unei clădiri de birouri către Primavera Development. Echipa, coordonată de Mădălina Mitan (partner)
Într-un an cu investigații mai tehnice și presiune pe termene, DLA Piper România așază practica de Concurență pe trei piloni - oameni, metodă, ritm, astfel încât proiectarea strategiilor, controlul probelor și continuitatea între faze să producă cele mai bune rezultate | De vorbă cu membrii unei echipe sudate, condusă de lideri cu experiență și antrenată pe industrii sensibile, despre prudență juridică și curaj tactic, cooperare internă și rigoare probatorie, bazate pe înțelegerea fină a mediului de business și utilizarea tehnologiei ca multiplicator de acuratețe
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...