ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Alupoaiei(BNR):O componentă importantă a deficitului de cont curent este faptul că importăm bunuri cu valoare adăugată mare

07 Decembrie 2023   |   Agerpres

În opinia sa, adoptarea de noi tehnologii în agricultură, spre exemplu, ar putea să contribuie în acest sens. Reprezentantul BNR a menţionat că România, în ultimii ani, "a continuat procesul de convergenţă reală şi s-au văzut progrese semnificative".

 
 
România exportă materie brută şi importă bunuri cu valoare adăugată mare, iar de aici rezultă deficitul pe filieră agroalimentară, o contribuţie importantă în cadrul balanţei comerciale, a afirmat joi Alexie Alupoaiei, consilier BNR.
 
"La Banca Naţională avem de două ori pe an un raport asupra stabilităţii financiare şi, în prima parte a raportului, identificăm riscurile cu potenţial sistemic în cazul ţării noastre. Unul dintre principalele riscurile pe care îl semnalizăm de ceva timp este legat de dezechilibrele macroeconomice. Aici ne referim în principal la deficitul de cont curent în conjuncţie cu deficitul bugetar. O componentă importantă a deficitului de cont curent este faptul că noi importăm bunuri cu valoare adăugată mare. Da, asta e o componentă foarte importantă. Noi, la Banca Naţională, de fapt în cadrul Comitetului Naţional de Supraveghere Macropotenţială, entitatea care pune la un loc BNR, ASF, Ministerul de Finanţe şi alte instituţii importante, am analizat contribuţia pe filiera agroalimentară la deficitul de cont curent şi am observat următoarea chestie: exportăm materie brută şi importăm bunuri cu valoare adăugată mare - şi de aici avem deficitul pe filieră agroalimentară, o contribuţie importantă în cadrul balanţei comerciale", a menţionat Alexie Alupoaiei, la conferinţa "Ecosistemul Antreprenorial", organizată de Oxygen Events.
 
În opinia sa, adoptarea de noi tehnologii în agricultură, spre exemplu, ar putea să contribuie în acest sens. Reprezentantul BNR a menţionat că România, în ultimii ani, "a continuat procesul de convergenţă reală şi s-au văzut progrese semnificative".
 
"Dacă ne uităm unde eram acum 10 ani cu PIB-ul per capita şi unde suntem acum. În prezent, suntem în zona medie cu PIB-ul per capita al Uniunii Europene. Aşadar, au fost nişte progrese importante, însă această convergenţă trebuie să fie însoţită şi de o tranziţie structurală a economiei noastre, adică trebuie să adoptăm un model de creştere bazat într-o mai mare măsură pe activităţi cu valoare adăugată ridicată, pe de o parte şi, pe de altă parte, cu un grad ridicat de tehnologie şi cunoaştere, astfel încât să fie susţinută alinierea la obiectivele de mediu şi digitalizare", a mai spus Alexie Alupoaiei.
 
El şi-a exprimat speranţa ca IMM-urile "să fructifice anii aceştia cu o creştere economică solidă şi cumva să-şi crească rezilienţa, să-şi îmbunătăţească în unele cazuri situaţia bilanţieră, pentru a avea un acces mai bun la finanţare".
 
"Cred că asta este foarte important: să fructifice anii ăştia buni de creşterea economică. Pe de altă parte, digitalizarea cred că poate fi o soluţie pentru multe companii mici să crească", a adăugat reprezentantul BNR.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1227 / 9484
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Exim Banca Românească participă la un credit sindicalizat de 110 mil. € atras de Moov Leasing. Filip & Company a asistat juridic băncile, cu o echipă coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Schoenherr a asistat Hellman & Friedman în legătură cu investiția sa, alături de CVC, în Mehiläinen. Mădălina Neagu (partner) a coordonat echipa care a oferit consultanță juridică în România și Serbia
Women Lawyers | Adela Nuță, Managing Associate BACIU PARTNERS, spune că un loc este modelat de oamenii care îl compun, la fel cum oamenii sunt influențați de spiritul locului. „Iar atunci când această dinamică este construită pe curaj, agilitate și dorința de a atinge excelența, profesia devine mai mult decât o carieră, devine o modalitate de a înțelege, influența și transforma realitatea din jur”
Filip & Company a asistat Amstar Management în vânzarea hotelurilor Duke Romană și Duke Armenească din București. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Cum lucrează avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații în proiectele de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și cum îi pot ajuta pe clienții care solicită asistență | Șansele unui proiect depind de caracteristicile sale intrinseci, de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și de corectitudinea cu care sunt colectate documentele necesare depunerii dosarului. De vorbă cu Raluca Vasilache (Partener) și Andreea Oprișan (Partener) despre pașii care trebuie urmați și aspectele sensibile de care companiile trebuie să țină cont
Women Lawyers | De vorbă cu Angela Porumb (Partener Mușat & Asociații), avocat o carieră de peste 20 de ani în avocatura de business, care a ales această firmă din dorința clară de a evolua: ”Pasul spre Mușat & Asociații a fost definitoriu pentru maturizarea și împlinirea mea ca avocat. Am avut în acest fel avantajul de a intra în dosare complexe, cu rezonanță juridică, cauze ce, dincolo de pregătirea teoretică, au implicat creativitate maximă și obligatoriu efort de echipă”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
Filip & Company a asistat BT Pensii în preluarea fondului BRD Medio, care devine Pensia Mea Plus. Vânzătorii au lucrat cu avocații PNSA
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...