ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Borbely: Indicatorii privind implementarea Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 au fost avizaţi

03 August 2022   |   Agerpres

Reprezentantul Guvernului a explicat mecanismul prin care indicatorii aprobaţi vor putea fi monitorizaţi, iar în funcţie de anumite evoluţii pot fi luate decizii la nivel politic.

 
 
Comitetul interdepartamental pe dezvoltare durabilă, din cadrul Guvernul României, a avizat indicatorii ce vor sta la baza implementării Strategiei Naţionale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, Laszlo Borbely, consilier de stat şi coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Executivului.
 
"Suntem într-o perioadă importantă în ceea ce priveşte implementarea Agendei 2030. Acest lucru pare puţin teoretic, tehnic, dar ţine de fiecare dintre noi ce atitudine avem faţă de viaţa noastră. Noi suntem recunoscuţi la nivel regional şi mondial ca un hub regional în ceea ce priveşte implementarea Agendei. Anul trecut, în decembrie, am primit un premiu din partea ONU, la nivel de Europa, pentru că am eficientizat administraţia publică şi pentru inovaţie. În momentul de faţă avem finalizat relaţia inter-instituţională, avem comitet interdepartamental, un Consiliu Consultativ format din înţelepţii neamului pe dezvoltare durabilă, 34 de oameni pregătiţi din domeniul academic care ne-au ajutat în a finaliza aceşti indicatori. Avem şi societatea civilă - Coaliţia Sustenabilă - cu 120 de entităţi cu care avem o relaţie continuă. Ceea ce am decis azi la nivelul comitetului interdepartamental, la Guvernul României, este că am avizat indicatorii, pentru că fără a şti în ce stadiu te afli, începând cu educaţia, sănătatea, cele 17 obiective, nu poţi să faci pasul următor. Am făcut o primă evaluare în 2020 cu Institutul Naţional de Statistică şi acum avem 99 de indicatori principali şi 192 de indicatori secundari pe care putem să-i urmărim", a spus Borbely.
 
Reprezentantul Guvernului a explicat mecanismul prin care indicatorii aprobaţi vor putea fi monitorizaţi, iar în funcţie de anumite evoluţii pot fi luate decizii la nivel politic.
 
"Avem un agregator care este, de fapt, o memorie instituţională a dezvoltării durabile ce e folositoare şi pentru presă. Există indicatorii Eurostat la nivelul Uniunii Europene şi aceşti indicatori ai noştri, actualizaţi periodic. De exemplu, vedem la rata riscului de sărăcie că faţă de 2007 când ne-am alăturat Uniunii Europene, când aveam 40%, acum suntem la circa 30%, deci am redus, dar încă suntem printre ultimii din păcate. De asemenea, la ponderea consumului de energie din surse regenerabile stăm destul de bine faţă de Uniunea Europeană, la circa 25%. Putem face o comparaţie şi la intensitatea emisiilor de CO2. Pe lângă faptul că ai ţinte, trebuie să ai şi un plan până în 2030. Avem meserie de expert în dezvoltare durabilă. Ce facem cu această meserie? Noi avem 22 de nuclee la nivelul diferitelor ministere şi instituţii cu care am finalizat strategia şi planul de acţiune. Primii 160 de oameni vor termina în septembrie cursurile post-universitare şi vor fi experţi în dezvoltare durabilă. Avem în PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.) un Centru de Excelenţă pe care îl vom face şi care va veni cu expertiză către decidenţii politici, cu studii şi analize să facilităm deciziile care se iau în diferite domenii. Sper ca, până la sfârşitul anului 2026, să avem 2.000 de experţi şi 80% la nivel local", a subliniat oficialul.
 
Strategia Naţională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 (SNDDR 2030) reprezintă documentul-cheie adoptat de România în acord cu obiectivele Agendei ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă şi cu documentele strategice ale Uniunii Europene, în toate politicile sectoriale, pentru dezvoltarea durabilă pe plan naţional, în perioada 2022-2030.
 
În data de 14 iulie, Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului anunţa lansarea, la New York, a Planului naţional de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare durabilă.
 
Potrivit unui comunicat al Departamentului, lansarea a avut loc în cadrul conferinţei "O reconstrucţie mai bună: măsurarea şi sporirea coerenţei politicilor pentru realizarea efectivă a ODD-urilor până în 2030", eveniment organizat în colaborare cu Guvernele Italiei şi Luxemburgului şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în cadrul Forumului Politic de Nivel Înalt (HLPF) pentru Dezvoltare Durabilă care se desfăşoară la New York. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4974 / 10905
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...