ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cancelarul austriac descrie extinderea Schengen ca fiind “de neconceput”, spunând că nu are nimic a face cu Bulgaria şi România

25 Octombrie 2023   |   AGERPRES

Legislativul european nu va accepta încălcarea tratatelor şi blocarea deciziilor europene fără niciun fel de temei juridic şi va continua să susţină aderarea României la spaţiul Schengen, a transmis miercuri europarlamentarul Victor Negrescu ca reacţie după ce cancelarul austriac şi-a afirmat din nou opoziţia faţă de extinderea zonei de liberă circulaţie.

 
 
Cancelarul austriac, Karl Nehammer, a calificat marţi extinderea Schengen ca fiind în prezent "de neconceput" pentru ţara sa, dar a precizat că această poziţie nu are nimic a face cu Bulgaria şi România şi că este impusă de o problemă de securitate. Nehammer a discutat cu jurnaliştii după întâlnirea sa cu premierul bulgar Nikolai Denkov, care s-a aflat într-o vizită de o zi la Viena, în speranţa de a schimba poziţia Austriei care se opune aderării Bulgariei şi României la spaţiul Schengen, a transmis BTA.

Cei doi au avut o întrevedere tete-a-tete, urmată de discuţii bilaterale cu participarea delegaţiei bulgare, care i-a inclus pe ministrul de interne Kalin Stoianov şi ministrul adjunct de externe Elena Şekerletova.


"Schengen trebuie să fie reparat. Până când nu va fi reparat, nu îl putem extinde", a insistat Nehammer. El a subliniat că miniştrii de externe ai UE înşişi spun că sistemul Schengen nu funcţionează. Din ce în ce mai multe ţări introduc controale la frontiere, ceea ce înseamnă că sistemul Schengen nu se ridică la adevărata sa semnificaţie, a subliniat cancelarul. El a precizat că 75% dintre migranţii interceptaţi în Austria nu sunt înregistraţi, ceea ce reprezintă o problemă de securitate.

"Suntem foarte recunoscători Bulgariei pentru toate eforturile şi sacrificiile pe care le face pentru a păstra frontierele externe ale UE şi, prin urmare, ale Austriei", a adăugat Nehammer. UE ştie foarte bine că Bulgaria şi România contribuie la Schengen şi de aceea trebuie să le sprijine financiar, a mai subliniat cancelarul austriac.

La ieşirea de la întâlnirea cu cancelarul Karl Nehammer, prim-ministrul bulgar Nikolai Denkov a declarat: "Dacă Bulgaria şi România vor fi în interiorul Schengen, vom putea sprijini mai eficient procesele pe care le dorim să se întâmple în Europa, pentru că vom putea elibera resurse umane şi materiale pentru a proteja mai bine frontierele externe şi a ne concentra asupra lor".

În cadrul unei conferinţe de presă comune cu cancelarul Nehammer, prim-ministrul bulgar a evidenţiat că intrarea în Schengen înseamnă scăderea preţurilor pentru transportul produselor alimentare şi a altor bunuri din Turcia, Bulgaria şi România către Europa Centrală şi de Est. Aceasta înseamnă, de asemenea, alimente mai ieftine, inflaţie mai mică şi mai multă stabilitate politică, a adăugat el.

"Vreau să îi mulţumesc cancelarului, deoarece ştiu că se află, de asemenea, sub o mare presiune din partea forţelor şi problemelor politice interne. Fiecare dintre noi are propriile poziţii, dar trebuie să vorbim şi să spunem argumentele, pentru că nu putem găsi o soluţie acceptabilă de comun acord dacă nu ne ascultăm cu atenţie unii pe alţii", a declarat premierul bulgar.

El a mai spus că întâlnirile pe care le-a avut marţi au arătat că Bulgaria şi România au mult mai multe puncte comune decât pare la prima vedere şi că cele două ţări nu au diferenţe în ceea ce priveşte ceea ce trebuie făcut în Europa.

"Frontierele externe trebuie să fie întărite. Trebuie să consolidăm tratatele cu ţările terţe din care vin migranţii, astfel încât să îi putem returna pe cei care nu au dreptul să rămână aici. Trebuie să creăm un sistem legal de migraţie care să funcţioneze mult mai bine decât ceea ce are Europa în prezent. Toate acestea sunt teme comune care timp de mai mulţi ani nu s-au ridicat la nivelul de prioritate pe care îl merită", a spus Denkov despre discuţiile de la Viena.

El şi-a exprimat încrederea că discuţiile pe această temă vor continua să fie "sincere şi directe".

"Dacă avem o divergenţă cu Austria, aceasta se referă la un singur lucru - ar ajuta la găsirea mai rapidă a acestor soluţii prezenţa Bulgariei şi României în interiorul Schengen sau ar ajuta în vreun fel ţinerea lor în afara'' spaţiului de liberă circulaţie, a subliniat premierul bulgar.

"Dacă rămânem în afară, nu câştigăm nimic, pierdem", a punctat el. "Vom fi mult mai eficienţi dacă Bulgaria şi România sunt în Schengen", a argumentat Denkov.

El a reamintit că decizia finală va fi anunţată în decembrie, când urmează să se reunească Consiliul UE.

Legislativul european nu va accepta încălcarea tratatelor şi blocarea deciziilor europene fără niciun fel de temei juridic şi va continua să susţină aderarea României la spaţiul Schengen, a transmis miercuri europarlamentarul Victor Negrescu ca reacţie după ce cancelarul austriac şi-a afirmat din nou opoziţia faţă de extinderea zonei de liberă circulaţie.

''În cadrul raportului meu privind procedurile legislative speciale, care s-a aflat astăzi pe ordinea de zi a Comisiei pentru Afaceri Constituţionale, ne propunem să împiedicăm aceste tipuri de blocaje şi să introducem obligativitatea justificării juridice a veto-urilor. Prin acest raport de importanţă strategică pentru Parlamentul European, arătăm faptul că eurodeputaţii nu pot tolera aceste atitudini anti-europene şi au o voce comună şi puternică în apărarea tratatelor europene şi a principiului cooperării loiale'', a scris Negrescu pe Facebook.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1664 / 9603
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...