ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Cîţu: Am cerut ca etapa a III-a a campaniei de vaccinare să înceapă mai devreme

08 Martie 2021   |   Agerpres

"În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare, am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie, ţineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem. Este important să continuăm această campanie de vaccinare, le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă, 10,4 milioane, la sfârşitul lui septembrie să fie mai devreme, poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm", a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

 
 
Premierul Florin Cîţu a declarat că a cerut preşedintelui CNCAV, colonelul doctor Valeriu Gheorghiţă, şi ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, să facă pregătirile necesare pentru ca etapa a III-a de vaccinare să înceapă mai devreme, având în vedere că în luna martie România va primi 2,6 milioane de doze de vaccin anti-COVID, o cantitate mai mare faţă de cea anticipată iniţial.
 
"În această lună vom începe şi etapa a III-a de vaccinare, am anunţat deja că vom primi 2,6 milioane de doze de vaccinuri doar în luna martie, ţineţi minte că, iniţial, aveam toate vaccinurile până la finalul lunii martie, ar fi trebuit să fie doar 2,4 milioane, deci avem mai multe vaccinuri decât anticipasem. Este important să continuăm această campanie de vaccinare, le-am cerut şi colonelului Gheorghiţă şi ministrului Sănătăţii să pregătească şi, dacă se poate, să înceapă mai devreme această campanie de vaccinare, etapa a III-a, ca să dăm drumul tuturor românilor să se vaccineze. Eu zic că, dacă mergem în acest ritm, s-ar putea să ajungem mai devreme la acea ţintă, 10,4 milioane, la sfârşitul lui septembrie să fie mai devreme, poate chiar în vară, dar depinde doar de noi să mergem să ne vaccinăm", a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7686 / 9835
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de ROCA Energy în achiziția unei participații de 20% în Adrem Group. Silviu Stoica (partener) și Vlad Ambrozie (managing associate), în prim plan
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...