ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Director ANCOM: S-ar putea ca următoarea criză să fie una cibernetică

15 Decembrie 2020   |   Agerpres

Acesta a apreciat că modul în care va fi abordată rezilienţa de către factorii de decizie se va dovedi un factor-cheie pentru viitorul companiilor, al instituţiilor statului, precum şi al bunăstării populaţiei.

 
 
Dacă acum vorbim despre o criză medicală, s-ar putea ca următoarea criză să fie una cibernetică şi consider că rezilienţa trebuie să fie în centrul atenţiei factorilor de decizie, a afirmat, marţi, la o conferinţă de specialitate, Virgilius Stănciulescu, director Direcţia IT şi Protecţia Datelor în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
 
"După atâtea luni de pandemie e un moment bun pentru a încerca să tragem concluzii asupra modului în care lumea IT, lumea business-ului, dar şi sectorul guvernamental s-au mişcat. Ce au determinat transformările şi restricţiile impuse de pandemie în comportamentul liderilor, fie guvernamentali, fie din business? Ce a putut IT-ul să ofere? Eu cred că a oferit trecerea odată pentru totdeauna din zona de suport în zona de business changer. Anul acesta a fost unul dintre cele mai dure din acest punct de vedere şi nu existat niciun manual de reguli cu privire la modul în care lucrurile puteau fi rezolvate cel mai bine dată fiind scala planetară de desfăşurare şi complexitate indusă de criza pandemică. Aici vorbim despre atacurile cibernetice pe toate palierele şi cu toate scopurile şi metodele tehnice. Toate aceste atacuri au adus o presiune suplimentară, iar scopul a urmărit de la furt de informaţie, la blocare de sisteme, de la alterare de informaţie şi inginerie socială la influenţare. Vom avea multe lucruri de reflectat şi de învăţat de la acest an", a declarat Stănciulescu.
 
Acesta a apreciat că modul în care va fi abordată rezilienţa de către factorii de decizie se va dovedi un factor-cheie pentru viitorul companiilor, al instituţiilor statului, precum şi al bunăstării populaţiei.
 
"Consider că este important modul în care reacţionăm la criză şi modul în care putem folosi ceea ce am învăţat din această experienţă pentru a merge mai departe. Dacă acum vorbim de o criză medicală în care se profită cibernetic, s-ar putea ca următoarea criză să fie una cibernetică. Vedem deja exemple în curs de desfăşurare. Consider că rezilienţa trebuie să fie în centrul atenţiei factorilor de decizie. Modul în care va fi abordată se va dovedi un factor-cheie pentru viitorul companiilor, al instituţiilor statului şi al oricăror alte organisme, dar şi al bunăstării populaţiei", a menţionat reprezentantul ANCOM.
 
Grupul de presă Bursa organizează, marţi, videoconferinţa cu tema "Securitatea cibernetică - noi riscuri şi provocări în contextul pandemiei de Covid-19".
 
Pe lista subiectelor propuse spre dezbatere se află siguranţa utilizării platformelor online de către companii, riscurile generate de telemuncă pentru antreprenori şi angajaţi, nevoia de protecţie a datelor în sistemul educaţional, implicaţiile şi avantajele digitalizării accelerate, riscurile securităţii antrenate de o digitalizare forţată, siguranţa naţională în contextul pregătirii pentru implementarea 5G, riscurile şi avantajele digitalizării sistemului bancar şi soluţii de asigurare disponibile în România împotriva riscurilor cibernetice. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 8178 / 9807
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...