ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mediul de afaceri cere asumarea guvernării şi menţinerea cotei unice

17 Iunie 2025   |   Agerpres

Mediul de afaceri consideră că impozitarea progresivă nu ar aduce veniturile bugetare necesare pe termen scurt, iar pe termen lung ar trebui analizată din perspectiva tuturor efectelor economice asupra forţei de muncă şi a investitorilor, cu o consultare largă a tuturor părţilor interesate.

 
 
Mediul de afaceri face apel la responsabilitate politică, atât prin asumarea guvernării, cât şi a unui pachet de măsuri care să menţină România pe o traiectorie pozitivă în raport cu mediul investiţional, fără impozitare progresivă, directă sau mascată, cu menţinerea cotei unice, potrivit unei scrisori semnate de mai multe organizaţii.

"Din anul 2019, România se confruntă cu procedura de deficit excesiv. Soluţiile reale au fost amânate de prea mult timp şi ne aflăm într-o situaţie dificilă pentru sustenabilitatea bugetară. În aceste condiţii, formarea cât mai curând a unui nou guvern şi adoptarea unui plan realist de măsuri sunt esenţiale pentru a păstra economia pe o traiectorie de stabilitate. Într-o scrisoare publică anterioară, noi, reprezentanţii mediului privat din România, am evidenţiat principiile care, în opinia noastră, ar trebui să susţină planul de reformă structurală a sistemului bugetar. Astfel, considerăm că deficitul bugetar ar trebui corectat prin eforturi de reducere a cheltuielilor bugetare şi de îmbunătăţire a colectării a veniturilor, fără o creştere suplimentară a fiscalităţii. Pe termen lung, considerăm că este nevoie de o perspectivă strategică pentru reducerea deficitelor fiscale care să se bazeze şi pe valorificarea potenţialului de creştere economică al României şi reformele fiscale să sprijine relansarea capacităţii sectorului privat de a investi în economia naţională", se arată în document.


Conform sursei citate, mediul de afaceri consideră că impozitarea progresivă nu ar aduce veniturile bugetare necesare pe termen scurt, iar pe termen lung ar trebui analizată din perspectiva tuturor efectelor economice asupra forţei de muncă şi a investitorilor, cu o consultare largă a tuturor părţilor interesate.

Organizaţiile semnatare precizează că păstrarea competitivităţii din perspectiva fiscalităţii muncii şi capitalurilor este prioritară pentru economia României, pentru susţinerea reducerii decalajelor de dezvoltare. Majorarea fiscalităţii ar însemna, în acest moment, o colectare mai mare de la aceiaşi buni contribuabili în detrimentul colectării de impozite de la firmele rău platnice sau al lărgirii bazei de impozitare pentru a include o categorie mai mare de contribuabili care în prezent nu plătesc deloc taxe sau contribuţii sociale.

"Un sistem fiscal stabil şi predictibil este crucial pentru orice economie care doreşte să atragă investiţii pe termen lung, precum şi să atragă şi să păstreze talentele. Tinerii profesionişti au astăzi acces la numeroase oportunităţi, iar un mediu fiscal previzibil şi stimulativ poate face diferenţa în decizia lor de a rămâne şi a contribui la dezvoltarea României. Cota unică oferă această stabilitate şi a contribuit semnificativ la simplificarea sistemului fiscal, reducerea evaziunii, creşterea participării forţei de muncă la activitatea economică, creşterea conformării voluntare şi atragerea investiţiilor. Stabilitatea şi predictibilitatea oferite de acest regim au fost esenţiale pentru dezvoltarea mediului de afaceri şi pentru consolidarea clasei de mijloc şi a dus la convergenţa României cu statele din vestul Europei. Studiile econometrice arată că un sistem simplificat de impozitare reduce stimulentele pentru evaziune şi îmbunătăţeşte colectarea veniturilor pe termen scurt şi mediu", se menţionează în scrisoarea deschisă.

Potrivit organizaţiilor semnatare, datele arată că România are deja una dintre cele mai ridicate şi uniforme rate efective de impozitare a veniturilor salariale din Uniunea Europeană - 37,2% în 2021, faţă de media UE de 31,9% şi media OECD de 34,5%, România fiind a 5-a ţară în UE ca mărime a sarcinii fiscale.

Potrivit oamenilor de afaceri, orice modificare a taxării/impozitării trebuie să cuantifice efectul acesteia asupra veniturilor bugetare şi asupra economiei. Ei atrag atenţia, totodată, că impozitarea progresivă necesită investiţii suplimentare în formarea personalului şi campanii de educare fiscală, precum şi acordarea unui sistem de deduceri aplicat corespunzător.

"Scenariul introducerii taxării progresive trebuie evaluat ţinând cont de stadiul de dezvoltare economică al unei ţări, de momentul din ciclul economic traversat de respectiva ţară, de capacitatea sistemului fiscal de a colecta, respectiv de a implementa schimbări majore de politici fiscale. Orice modificare a taxării/impozitării trebuie să cuantifice efectul acesteia atât asupra veniturilor bugetare totale, cât şi asupra economiei.
Implementarea unui sistem progresiv ar presupune o creştere a poverii administrative, atât pentru contribuabili, cât şi pentru autorităţile fiscale. Ar fi necesare investiţii suplimentare în formarea personalului şi campanii de educare fiscală, precum şi acordarea unui sistem de deduceri aplicat corespunzător, la pachet cu o reformă a pensiilor şi a sistemului de sănătate, care ar trebui să se bazeze pe limitarea maximală a contribuţiilor cetăţenilor la aceste sisteme", susţin aceştia, în scrisoarea deschisă.

Ei avertizează, de asemenea, că o schimbare către impozitarea progresivă poate stimula reorientarea veniturilor salariale către forme mai puţin transparente de remunerare, în încercarea de a beneficia de regimuri fiscale mai favorabile.

Organizaţiile amintesc că România se confruntă cu problema reputaţională de a avea un sistem fiscal lipsit de predictibilitate şi stabilitate, percepţie influenţată şi de schimbările frecvente ale legislaţiei fiscale, lipsa de claritate şi interpretări diferite, birocraţie şi proceduri complicate.

"Astfel, trecerea la o impozitare progresivă crescută sau insuficient pregătită nu va face decât să accentueze această percepţie. Cu o impozitare crescută, scădem direct proporţional competitivitatea României. Una dintre priorităţile politicii fiscale, pe lângă efectul de distribuţie, este acela de a susţine creşterea economică pe termen lung. Având în vedere toate cele de mai sus, facem apel la responsabilitate politică atât prin asumarea guvernării, cât şi a unui pachet de măsuri care să menţină România pe o traiectorie pozitivă în raport cu mediul investiţional, fără impozitare progresivă (directă sau mascată), cu menţinerea cotei unice", subliniază documentul citat.

Organizaţiile care au semnat scrisoarea de poziţie sunt: Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană - AHK; Camera de Comerţ Americană în România - AMCHAM România; Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România - AOAR; Camera de Comerţ Belgia Luxemburg - Romania Moldova - BEROCC; Camera de Comerţ Britanico-Română - BRCC; Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România - CCIFER; Camera de Comerţ Bilaterală România-Portugalia - CCBRP; Camera de Comerţ Italiană în România - CCIPR; Camera de Comerţ Olandeză în România - NRCC; Confederaţia Patronală Concordia; Consiliul Investitorilor Străini - FIC; Fundaţia Romanian Business Leaders - RBL.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 119 / 9762
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Liana Ștefana Bonca, 85 de puncte, printre primii intrați în anul 2022: “Facultatea vine cu provocări însemnate, iar examenele te testează în moduri neașteptate, cerând mai mult decât ai crezut vreodată că poți oferi. Totuși, în mijlocul acestui tumult și a nesiguranței cu care încă mă confrunt, am credința profundă că munca și pasiunea pot transforma chiar și cele mai grele obstacole în realizări”
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...