ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Ministrul Finanţelor: Bugetul pe 2025 vine după o perioadă agitată şi un deficit ce rar se mai întâlneşte într-o ţară UE

04 Martie 2025   |   Agerpres

Potrivit acestuia, un ecosistem fiscal-bugetar complex funcţionează dacă "fiecare rotiţă se învârte aşa cum trebuie".

 
 
 Bugetul pe 2025, aprobat în februarie, vine după o perioadă agitată şi după un deficit cum rar se întâlneşte în Uniunea Europeană (UE), dar până în 2031 vom reveni la 3%, a declarat, marţi, la conferinţa PRIA Finance for Keys Business Sectors, ministrul Finanţelor, Barna Tanczos.

"Ministerul Finanţelor, într-adevăr, a propus un buget în cursul lunii ianuarie. Bugetul a fost aprobat la începutul lunii februarie şi acum suntem etapa de implementare a acestui buget. Un buget care vine după o perioadă destul de agitată în România, cu alegeri multiple în 2024. De asemenea, putem spune că a fost un deficit care rar se mai întâlneşte într-o ţară din Uniunea Europeană şi de acolo trebuie să-şi revină practic acest sistem fiscal-bugetar şi să intrăm pe un trend de reducere a deficitului. Şi nu doar din cauza faptului că avem o înţelegere cu Comisia Europeană pe acest sistem de reducere a deficitului de la 7% la 3%, până în 2031, dar avem şi acele elemente de macrostabilitate, prudenţialitate, de perspectivă pozitivă, de sustenabilitate. Altfel, este practic greu de imaginat că acest echilibru se poate păstra pe termen mediu şi lung. Concret, ceea ce facem noi acum este să ţinem sub control cheltuielile la ministerele de resort şi la ordonatorii principali, astfel încât să nu iasă nimeni din plafoanele bugetare şi din plafoanele lunare trimestriale, să putem reduce cheltuielile treptat de funcţionare şi să putem oferi mai mult celor care plătesc impozite şi taxe", a spus demnitarul.


Potrivit acestuia, un ecosistem fiscal-bugetar complex funcţionează dacă "fiecare rotiţă se învârte aşa cum trebuie".

"Ministerul Finanţelor rareori vine cu veşti bune pentru întreprinzători, pentru că, de obicei, ministrul Finanţelor vorbeşte despre taxe, impozite şi plata acestora. Nu este neapărat cel mai plăcut lucru pentru întreprinzători. Lucrurile trebuie înţelese în ansamblul lor. Un sistem ecosistem complex funcţionează dacă fiecare element este la locul lui şi fiecare rotiţă se învârte aşa cum trebuie. Vorbim de întreprinderi mici şi mijlocii, de instituţiile statului care trebuie să aplice corect legea, de ministerele de resort care trebuie să-şi facă treaba pe fiecare domeniu în parte, de coordonarea făcută de Ministerul Finanţelor, de exemplu pe partea fiscal-bugetară. Dacă lucrurile toate ar merge nu perfect, dar bine, atunci am putea vorbi despre un ecosistem sănătos şi funcţional. Cu siguranţă, tot timpul apare nisip printre rotiţe şi atunci apar disfuncţionalităţile, dar dacă n-ar fi, n-ar fi nevoie de oameni care să le rezolve şi am rămâne noi fără loc de muncă şi fără muncă. Aceste provocări sunt practic provocările zilnice cu care trebuie să ne luptăm", a afirmat oficialul.

În viziunea ministrului Finanţelor, în acest an, unul dintre cele mai importante obiective vizează realizarea veniturilor la buget, alături de reducerea evaziunii fiscale şi a gap-ului de TVA. Ministrul a subliniat, în context, că intenţia este de extindere a plajei de colectare a veniturilor şi nu de efectuare de controale repetate la aceleaşi firme.

"Pe de altă parte, ne concentrăm pe realizarea veniturilor. Aici, ANAF şi AVR - Vama sunt cele două instituţii principale care se ocupă de realizarea-colectarea acestor venituri prin sistemele informatice pe care le-au dezvoltat în ultima perioadă, eficientizează şi acţiunile de control, eficientizează şi colectarea şi îşi fac planul. Sperăm, la sfârşitul anului, să putem colecta acele venituri despre care vorbim. Obiectivul principal este nu un control încă o dată la companiile care au fost controlate de cinci ori, de zece ori deja şi sunt cele la care se întorc autorităţile de fiecare dată, ci extinderea plajei de colectare a veniturilor, indiferent dacă vorbim de impozitul pe venit, de TVA sau de accize, să avem o regulă generală şi aplicabilă pentru toată lumea, astfel încât să reducem evaziunea fiscală şi acele gap-uri de TVA (deficit la încasare, n.r.) şi alte sume neîncasate în sistem", a menţionat Barna Tanczos.

Conform şefului de la Finanţe, în privinţa economiei circulare lucrurile trebuie să meargă mai departe cu finanţările pentru fabricile de reciclare.

"Important este că mergem mai departe cu programele de susţinere pentru mediul economic, programele lansate de Ministerul Economiei, de exemplu Start-Up Nation, Construct Plus, la Ministerul Agriculturii, Investalim. Apropo de economia circulară, ar trebui să mergem mai departe şi cu acele finanţări pentru fabricile de reciclare care de ani de zile s-au împotmolit şi au fost prelungite de nu ştiu câte ori şi nu sunt nici astăzi finalizate. Încă o dată, nu Ministerul Finanţelor se ocupă de fiecare, ci se ocupă ministerele de resort. Ceea ce am făcut noi, am asigurat credite de angajament pentru acele programe unde au stat luni de zile sau chiar un an de zile fără semnarea contractelor şi acolo am creat posibilitatea semnării contractelor pentru Ministerul Economiei, de exemplu. Am asigurat şi pentru 2025 o sumă suficient de mare ca să înceapă plăţile către companiile care au câştigat acele proiecte şi pe un program multianual şi în 2026, şi în 2027, să putem continua şi Start-Up Nation şi să putem finaliza şi Construct Plus şi celelalte programe", a subliniat ministrul de resort.

Ministrul Finanţelor, Barna Tanczos, şi reprezentanţi din sectoarele financiar, industrie, sănătate, construcţii, economie circulară şi mediu şi automotive analizează, marţi, cele mai importante teme pentru asigurarea echilibrelor macroeconomice, consolidarea rezilienţei şi creşterea competitivităţii în cadrul evenimentului PRIA Finance for Keys Business Sectors.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 157 / 9446
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Cum văd anul 2025 avocații considerați Leading Lawyers în M&A de către ghidurile juridice internaționale | Azi, de vorbă cu Bogdan C. Stoica, Partener PNSA, evidențiat de Legal 500 în categoria Leading Partners în practica de fuziuni și achiziții: ”Apariția unui nou val de antreprenori care se maturizează de la an al an, apariția unui numar record de fonduri de investiții ̸ private-equity și faptul că acestea cred în existența unor ținte de achiziție, sunt de natură să dea încredere”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...