Ministrul Finanţelor: Trebuie să ne pregătim chiar şi în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluţii; e un risc real
13 August 2025
AgerpresÎntrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea unei recesiuni în România, Nazare a subliniat că acesta este un risc real.
Creşterea economică a României este în decelerare iar investiţiile au scăzut cu 30% în primele cinci luni, astfel că trebuie să fim pregătiţi în orice moment pentru o recesiune, a declarat miercuri ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, într-o conferinţă de presă.
Întrebat de jurnalişti dacă există posibilitatea unei recesiuni în România, Nazare a subliniat că acesta este un risc real.
"E un risc real şi trebuie să ne pregătim chiar şi în cazul în care intrăm în recesiune să avem soluţii, să avem măsuri care să facă trecerea prin recesiune cât mai uşoară posibil. Trebuia să fim pregătiţi deja (pentru recesiune, n.r.), pentru că avem o creştere economică care a decelerat în fiecare an, timp de patru ani. Deci nu era aşa de greu de anticipat că ne vom îndrepta la un moment dat către o recesiune, dacă analizăm scăderea creşterii economice din fiecare an. Şi dacă vă uitaţi la ce a spus Consiliul Fiscal, la fiecare adoptare de buget, la fiecare rectificare, şi ce au spus mulţi dintre analişti, că avem foarte mulţi analişti buni în România, care au avertizat asupra acestor lucruri. Şi au avertizat tocmai în sensul în care să putem să luăm măsuri anticiclice şi să punem deoparte resurse pentru stimularea economiei în astfel de situaţii. Eu ce pot să vă spun este că o să fac tot posibilul să găsesc resurse pentru a putea fi pregătiţi în această situaţie, chiar şi în contextul acesta pe care îl parcurgem astăzi. Dar vă spun că este extrem de dificil", a adăugat Nazare.

Pe cifrele din acest moment, şeful de la Finanţe a precizat că se discută despre o stagnare şi, în măsura în care vor fi absorbite fondurile europene, chiar şi în cazul unei contracţii, aceasta nu va fi semnificativă. Ministrul susţine că România poate fi în echilibru dacă cheltuie fondurile europene mai accelerat decât până acum.
"Discutăm astăzi de o stagnare. Nu vreau să mă hazardez. Este foarte greu de evaluat zona în care vom merge. Chiar şi în cazul în care discutăm de o contracţie economică nu cred că va fi o contracţie mare dacă reuşim să absorbim fondurile pe care urmează să le absorbim. Tot secretul este să ne axăm pe aceste fonduri pe care le avem şi să le cheltuim într-un ritm mult mai accelerat decât am făcut-o până acum. Eu cred că aşa ne vom păstra în echilibru. E foarte important să evităm recesiunea pentru că o recesiune ar însemna costuri în plus de finanţare, ar însemna un scenariu complet diferit de scenariul pe care îl parcurgem astăzi", a explicat sursa citată.
El a subliniat, în context, că primul pachet fiscal, adoptat în iulie, a avut efecte bune pentru că a permis salvarea fondurilor europene.
"Această coaliţie de guvernarea a adoptat Pachetul 1, care a avut efecte bune pentru că ne-a permis, în primul rând, să salvăm fondurile europene, să blocăm scrisoarea Consiliului în forma în care era şi să oprim penalitatea pe fonduri europene care ar fi fost aplicată altfel începând cu 2026. Pachetul 1 ne-a permis să ne reconfirmăm rating-ul, chiar anticipat în privinţa S&P-ului. Vă reamintesc faptul că S&P nu avea programat raportul acum, avea programat raport în toamnă şi a devansat raportul şi a reconfirmat rating-ul. Un lucru foarte important. E adevărat că, din toate celelalte analize şi ale agenţiilor şi ale Comisiei, provocarea este să avem o consistenţă în modul în care adoptăm aceste măsuri, să nu ne oprim la Pachetul 1. Să facem consolidarea cap-coadă. Şi pentru acest lucru avem nevoie de Pachetul 2 şi avem nevoie de toate celelalte măsori. Şi eu cred că acest lucru trebuie discutat în coaliţie, cu toţi liderii coaliţiei, şi vom ajunge la un consens, pentru că eu nu cred că vreunul din liderii coaliţiei doreşte, la evaluarea din octombrie, România să fie penalizată. Sunt mult prea mari riscurile pentru România ca în octombrie să fim penalizaţi", a avertizat ministrul Finanţelor.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 3 / 9829 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...