Punct de vedere despre Parchetul European

Rațiunea care a determinat înființarea unei astfel de entități este lipsa de resurse judiciare la nivelul statelor membre, care să permită investigarea temeinică a infracțiunilor ce vizează interesele economice ale Uniunii, precum evaziunea fiscală transfrontalieră, constituirea de grupuri infracționale organizate având drept țintă bugetul european, spălarea de bani implicând active obținute prin fraudarea bugetului UE și alte asemenea. EPPO are și competența auxiliară de a urmări și investiga orice activitate prevăzută de legea penală, care este indisolubil legată acestor infracțiuni (spre exemplu infracțiunea de uz de fals aferentă evaziunii fiscale prin emiterea de facturi fictive). Faptele care intră în competența instituției sunt prevăzute în Directiva (UE) 2017/1371, astfel cum aceasta a fost transpusă în dreptul intern.

Bunăoară, prin Regulamentul UE 2017/1939 al Consiliului, din 12 octombrie 2017 (care a stat la baza înființării Parchetului European) a fost stabilit și cadrul funcționării EPPO, prin crearea unor reguli la nivel centralizat, obiectivul fiind instituirea un sistem de competențe partajate între Parchetul European și autoritățile naționale. Respectarea principiului cooperării loiale este esențială, asigurând sprijinul și informarea reciproce, între structura centrală și autoritățile naționale.

În acest sens, Regulamentul instituie în sarcina autorităților din statele membre, obligația de a informa, fără întârziere, Parchetul European cu privire la orice comportament infracțional pentru care acesta ar putea să își exercite competența sau cu privire la o investigație deja inițiată având ca obiect infracțiuni ce ar putea atrage competența EPPO. Mai mult, statele sunt ținute să aducă la cunoștință Parchetului orice caz care implică imposibilitatea de a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile anterior amintite, urmând ca acesta din urmă să decidă dacă își va exercita competența sau dacă se va abține. Parchetul European are obligația corespunzătoare, de a informa, neîntârziat, statul care a făcut sesizare, cu privire la decizia adoptată.

Instrumentarea cazurilor preluate de EPPO este mijlocită de procurorii europeni delegați, membri în cadrul parchetelor statelor aderente, care au aceleași competențe cu procurorii naționali, privitor la investigarea faptelor prevăzute de legea penală, urmărirea și trimiterea în judecată. În cazuri excepționale, atribuțiile pot fi îndeplinite de un procuror dintr-un alt stat membru (de pildă, statul în care se află reședința suspectului sau acela unde prejudiciul s-a produs). Supravegherea este, de regulă, efectuată de procurorul european din acelasi stat din care face parte și procurorul delegat cu investigarea faptelor, dar, din motive obiective (legate de volumul de muncă sau de conflict de interese) aceasta poate fi delegată altor procurori europeni, sub rezerva acordului acestora.

Pe tot parcursul investigațiilor transfrontaliere, procurorii europeni delegați aparținând statelor implicate, au îndatorirea de a colabora permanent, consultându-se și asigurându-și asistență reciprocă. Tot sub egida principiului cooperării, instanțele competente spre soluționarea cauzelor instrumentate de Parchetul European sunt cele naționale, regulile interne de procedură fiind aplicabile. Autoritățile naționale vor decide și atribuirea competenței, în cazurile în care, între acestea și Parchetul European există un dezacord la nivelul acestui aspect.

Importanța existenței EPPO se concretizează tocmai în stabilirea unei practici centralizate, care să asigure respectarea legalității cu privire la începerea și încetarea investigațiilor, transmiterea cazurilor între Parchet și statele membre, exercitarea competenței și alte norme procedurale. De pildă, în situațiile în care au fost inițiate cercetări cu privire la aceeași infracțiune, la nivelul mai multor țări, Camera permanentă a Parchetului European are posibilitatea de a facilia desfășurarea anchetei prin fuzionarea acestora. În același mod, Camera poate interveni în sensul divizării unor proceduri, dacă eficiența investigațiilor poate fi înlesnită prin întreprinderea acestei măsuri.

EPPO va acorda o importanță deosebită dreptului persoanei de a nu fi judecată sau pedepsită de două ori pentru aceeași infracțiune, având în vedere implicarea mai multor entități în cauzele de competența sa. De asemenea, Parchetul European se va asigura că procedurile pe care le dirijează vor fi în concordanță cu toate drepturile fundamentale consacrate în Cartă, precum dreptul fundamental la apărare, dreptul la un proces echitabil sau prezumția de nevinovăție.

Dincolo de importanța sa, Parchetul European rămâne o instituție care va interveni doar în subsidiar, actele de procedură dispuse de acesta și care produc efecte juridice față de terți (categorie care include suspectul, victima, alte persoane interesate și ale căror drepturi ar putea fi afectate în mod negativ) urmând a face obiectul controlului de către instanțele competente la nivel național, prin ralierea la cerințele prevăzute de dreptul intern al fiecărui stat și asigurarea unor căi de atac efective.

Rămâne, de asemenea, competentă Curtea de Justiție a Uniunii Europene în controlarea deciziile administrative ale EPPO, respectiv cele care nu sunt luate în exercitarea funcțiilor de investigare, urmărire penală și trimitere în judecată. Regulamentul nu aduce atingere posibilității ca un stat membru UE, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia să introducă acțiuni în anulare.

Nu în ultimul rând, Parchetul European va colabora cu alte structuri din cadrul Uniunii Europene, precum Eurojust, OLAF sau Europol. Cooperarea cu Eurojust oferă Parchetului prerogativa de a avea acces la sistemul de management al cazurilor în scopul obținerii de date, inclusiv cele personale, în timp ce colaborarea cu OLAF (Oficiul European de Luptă Antifraudă) este esențială pentru a evita lansarea de către acesta din urmă a unor investigații paralele, Oficiului revenindu-i obligația de a oferi prioritate Parchetului European.

Fără a detalia excesiv, amintim câteva măsuri adoptate de România pentru transpunerea și implementarea Regulamentului UE 2017/1939. În acest sens, prin Ordonanța de Urgență nr. 8 din februarie 2019, s-a stabilit că autoritatea națională relevantă, conform dispozițiilor Regulamentului, este Ministerul Justiției. A fost implementată, totodată, procedura de desemnare a candidaților pentru funcțiile de procuror european și procuror european delegat. În condițiile acestei ordonanțe, au fost desemnați în România primii șase procurori europeni delegați, numiți de Colegiul EPPO prin decizia din 10 februarie 2021, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul putând fi reînnoit. De asemenea, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2020/1117 a Consiliului, a fost numit, pentru un mandat de 6 ani, și procurorul european.

Legea nr. 6/2021 este actul normativ care stabilește cadrul cooperării consolidate cu privire la Parchetul European. În acest sens, textul indicat instituie norme privitoare la efectuarea notificărilor către Parchetul European de către Ministerul Justiției, cooperarea procurorilor europeni și procurorilor europeni delegați care activează în România cu structurile EPPO, coroborarea prevederilor normei cu alte texte de lege relevante, precum Legea 302/2004 și așa mai departe. Totodată s-a dispus înființarea, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, a unei Structuri de sprijin a procurorilor europeni delegați, structură compusă dintr-un birou central (în cadrul DNA) și trei birouri teritoriale, la Iași, Cluj și Timișoara (în prezent fiind funcționale doar birourile din București și Iași). Nu în ultimul rând, Legea 6/2021 stabilește și circumscripțiile teritoriale ale instanțelor competente să judece cauzele privind infracțiuni pentru care urmărirea penală a fost efectuată de către Parchetul European, competența de judecată revenind tribunalelor și curților de apel București, Cluj, Iași și Timișoara.