
Şeful CFR Călători, despre momentul liberalizării pieţei: Ne propunem să fim jucători, chiar să putem ieşi în străinătate
01 Februarie 2021
AgerpresÎnsă, schimbări vor şi în trenurile care circulă pe rutele interne, în sensul că aproape fiecare garnitură - şi în special în cazul celor de lung parcurs - va fi dotată cu cel puţin un vagon compartimentat. Vagoane compartimentate se vor regăsi şi în componenţa trenurilor internaţionale, a dat asigurări şeful CFR Călători.
CFR Călători îşi propune ca, odată cu liberalizarea pieţei de transport feroviar de călători, în 2023, să devină jucător, intrând pe căile ferate din alte ţări cu trenuri româneşti modernizate, personalizate, cu toate tipurile de vagoane pe care un tren internaţional modern le are, respectiv clasele 1 şi 2, vagon de dormit, cuşetă şi restaurant, potrivit directorului general al companiei, Dan Costescu.
"Ce ne propunem pentru data liberalizării? Ne propunem să fim jucători, nu ne propunem să ne apărăm într-o situaţie defensivă. Ne propunem chiar să putem ieşi în străinătate, să avem o monedă de schimb atunci când vor veni ceilalţi operatori, pentru că aşa se discută pe piaţa internaţională: în momentul în care cineva vrea să vină la tine îi spui 'vreau şi eu să vin acolo' şi se face o negociere. Deci, planul meu este să facem aceste trenuri internaţionale cu toate tipurile de vagoane pe care un tren internaţional modern le are - clasa 1, clasa a 2-a, vagon de dormit, cuşetă şi restaurant. Avem planuri să începem să facem modernizare unitară: acelaşi gen de mobilier la interior, aceeaşi schemă de vopsire la exterior, în aşa fel încât să creăm o identitate pentru trenurile CFR Călători. Vrem să punem şi nişte locomotive noi în fruntea acestor trenuri, iar atunci când cineva va vedea acest tren în gara din Munchen sau în gara din Veneţia sau oriunde vom vrea să ne mai ducem să spună: 'acela este trenul CFR Călători, îl ştim după culori, au identitatea lor'. Cam asta vrem să facem cu banii de investiţii. Evident că n-o să facem totul în 2021. Avem planuri şi pe 2022 şi pe 2023, în funcţie de cât succes vom avea în a convinge Guvernul să ne dea banii pentru aceste investiţii", a declarat, pentru AGERPRES, Dan Costescu.
Însă, schimbări vor şi în trenurile care circulă pe rutele interne, în sensul că aproape fiecare garnitură - şi în special în cazul celor de lung parcurs - va fi dotată cu cel puţin un vagon compartimentat. Vagoane compartimentate se vor regăsi şi în componenţa trenurilor internaţionale, a dat asigurări şeful CFR Călători.
"Am analizat structura parcului şi am observat că avem foarte multe vagoane-salon. România nu avea aşa ceva înainte. Ne-am dus de ani de zile spre salon, însă România este o ţară mare, unde călătoriile, indiferent de viteza pe infrastructură, durează mult. Avem trenuri care traversează ţara de la Iaşi la Timişoara, spre exemplu, iar orice călătorie care trece de 4-5 ore are nevoie de un plus de confort. Pentru acest lucru sunt necesare vagoanele compartimentate, unde ai mai multă intimitate, unde poţi să şi aţipeşti, unde poţi să-ţi faci anumite lucruri. Eşti într-un cerc mai restrâns, nu eşti ca într-o carte deschisă în salon, unde toată lumea se uită şi intimitatea este redusă. Am calculat aceste vagoane şi cam pe toate trenurile - vom începe cu trenurile cele mai lungi - e nevoie de cel puţin de un asemenea vagon. Evident că vom introduce aceste vagoane compartimentate modernizate şi în trenurile internaţionale. Acolo distanţele sunt lungi prin definiţie", a spus Costescu.
Totodată, toate trenurile interne, începând din 2022 sau 2023, vor avea locuri prevăzute special pentru transportul bicicletelor, în conformitate cu legislaţia europeană.
"Avem vagoane care ne trebuie pentru traficul intern, avem vagoane pe care vrem să le modernizăm pentru a putea primi biciclete în ele. S-a schimbat legislaţia, acum s-a clarificat, de fapt, s-a fundamentat mai bine legislaţia europeană şi avem obligaţia la termenul de aplicare încă în discuţie - poate fi 2022, 2023 - să avem patru locuri de biciclete în fiecare tren", a menţionat el.
Potrivit lui Costescu, se lucrează chiar la un concept nou, de vagoane dedicate exclusiv bicicletelor, proiect pe care îl consideră de mare succes.
"Noi lucrăm şi la un concept nou de vagoane dedicate exclusiv bicicletelor, unde pot să intre 30-40 de biciclete. Părerea mea este că va fi un mare succes. Am sondat deja, şi pe rutele turistice ele vor fi un mare succes. Va fi ruta spre Valea Prahovei, vor fi rutele de lângă munte, de lângă oraşele mari, de lângă Timişoara, de lângă Cluj, chiar şi de lângă Iaşi spre Vatra Dornei, rutele spre mare, unde foarte mulţi vor să-şi pună bicicleta în tren, să plece dimineaţa la mare, să meargă la plajă în Constanţa, de exemplu, iar seara bicicleta în tren, înapoi în Bucureşti. Fără mijloace de transport în comun, doar cu bicicleta. Şi vrem să culegem informaţii - sunt anumite zone de navetişti care mai vin din satele înconjurătoare staţiilor de cale ferată. De obicei îşi legau bicicleta la gară, se urcau în tren, luau mijloacele de transport - autobuz sau altceva - la destinaţie, în oraşele mari unde lucrau. Acum îi încurajăm să urce în tren cu bicicleta şi să meargă pe bicicletă şi când coboară în oraşele mari, gen Bucureşti, Ploieşti, Iaşi. Cu banii vom aranja comercial oferta, în aşa fel încât ei să fie cam tot pe acolo la cheltuieli, dar să aibă confortul că sunt cu mijlocul lor de transport şi au mobilitate, se pot duce oriunde în oraş", a arătat Dan Costescu.
Întrebat dacă iarna aceste vagoane de biciclete vor putea fi folosite pentru transportul schiurilor, directorul general al CFR Călători a răspuns: "Da, bineînţeles".
"Cuvântul de ordine este versatilitate pentru aceste vagoane, proiectanţii au primit această sarcină, este în caietul de sarcini. Ele vor fi folosite pentru biciclete, iar iarna vor putea fi puse şi schiurile acolo. Avem o zonă unde vor putea fi puse şi bagajele mari, în momentul în care ne mişcăm pe zonele suburbane unde se mai face naveta cu bagaje mai mari. Avem şi o mulţime de sisteme alternative. De exemplu, peste suportul de bicicletă unde intră roata din faţă există o strapontină, care în mod normal e la perete, dar când nu avem bicicleta acolo strapontina poate coborî, se aşează pe suportul de bicicletă ca pe un picior şi acolo stă încă un pasager, în momentul în care vrem mai mulţi. Dar în general ele sunt reversibile şi flexibile ca utilizare", a adăugat acesta.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 8058 / 9892 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Taylor Wessing și Freshfields, în tranzacția prin care Continental își vinde divizia ContiTech OESL către fondul de investții Regent. Avocați din România, în tranzacție
Lexology Energy Rankings 2025 | Cine sunt avocații români care s-au remarcat într-o practică devenită, în ultimii ani, un adevărat laborator de inovație juridică: ZRVP, CMS, TZA și NNDKP au o amprentă bine conturată în Oil & Gas. NNDKP strălucește și în Power & Electricity, unde se remarcă și Kinstellar, dar și în Renewables
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...