ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Vicepreşedinte ANRE: Preţul gazelor pentru această iarnă este înspăimântător de mare

23 Septembrie 2021   |   Agerpres

El a arătat că cel puţin 5 milioane de consumatori (locuinţe) din totalul de 8,9 - 9 milioane de consumatori de electricitate la nivel naţional se vor încadra în plafonul de consum de 200 de kWh, anunţat de Ministerul Energiei pentru cei care vor primi ajutoare în această iarnă.

 
 
Consumatorii sunt nevoiţi să încheie contracte pentru această iarnă la un preţ înspăimântător de mare, urmând să vadă ulterior dacă se încadrează în categoria de consum până la care Guvernul va acorda ajutoare, a afirmat, joi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

"Sunt consumatori de gaze care, după 1 iulie anul trecut, au făcut acest pas de a trece în piaţa concurenţială, sunt 1,1 milioane de consumatori care au semnat aceste contracte, care la un moment dat expiră. Sunt unele care expiră înaintea iernii şi momentan opţiunile sunt destul de puţine pentru aceşti consumatori", a spus Bege, în cadrul unei dezbateri pe teme energetice, organizată de Expert Forum.


Potrivit acestuia, pe comparatorul de preţ de gaze naturale de pe site-ul ANRE toate ofertele sunt mai mari decât acele preţuri care au fost aplicate automat pentru clienţii inactivi de la 1 iulie 2020 şi, de asemenea, sunt mai mari decât preţurile din contractele pe un an începând cu orice lună din anul trecut.

"Pentru ei, singura opţiune este să accepte acum o ofertă cu un preţ înspăimântător de mare, sunt oferte cu 200-300 de lei doar preţul gazelor, după care, evident, aşteaptă să vină măsura Guvernului şi cu emoţia dacă se încadrează la nivelul de consum pentru care se acordă acest ajutor", a spus Bege.

El a arătat că cel puţin 5 milioane de consumatori (locuinţe) din totalul de 8,9 - 9 milioane de consumatori de electricitate la nivel naţional se vor încadra în plafonul de consum de 200 de kWh, anunţat de Ministerul Energiei pentru cei care vor primi ajutoare în această iarnă.

La gaze, 90% dintre cei 4 milioane de consumatori se încadrează în plafonul de consum de 1.200 de metri cubi pe an.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5687 / 9448
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
EximAsig, parte a Grupului Exim Banca Românească, preia Asito Kapital. KPMG Legal a asistat cumpărătorul
Sebastian Guțiu, Managing Partner Schoenherr România, interviu în Italia Oggi: ” Mediul economic românesc prezintă lumini și umbre. 2025 va fi un an delicat; unele decizii politice și reforme structurale ar putea fi încetinite”
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Schoenherr a asistat Dentas Kağıt Sanayi cu privire la vânzarea fabricii sale din România către Hartmann Packaging | Mădălina Neagu (partener), coordonatoarea echipei: ”Sectorul producției din România continuă să atragă atenția investitorilor strategici”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Ordonanța de plată și arbitrajul (Powered by ZRVP)
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
LegiTeam: Atorney at Law | Dispute Resolution for commercial ̸ administrative litigation and arbitration | Reff & Associates
Promovări în echipa Filip & Company: Andreea Bănică și Alin Grapă ajung pe poziția de Counsel, alți patru avocați urcă în ierarhie | Cristina Filip, co-managing partner: ”Prin aceste promovari consolidăm fundamentele organizației printr-o noua generație de avocați excepționali”
BACIU PARTNERS câștigă premiul ‘Firma de Copyright & Design a Anului în România’ la gala Managing IP EMEA Awards 2025, desfășurată la Londra. Andreea Bende (Partener), premiată ca ‘Practicianul Anului în România’ | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: ”Este o reconfirmare a faptului că principiile pe care le integrăm în fiecare proiect creează în mod constant valoare tangibilă, vizibilă și demnă de recunoaștere”
CMS România își mărește echipa în România prin cooptarea strategică a unui senior counsel și lansează practica de Apărare | Horea Popescu (Managing Partner): „Cristian Băcanu se remarcă printr-o combinație unică de experiență juridică, leadership în sectorul public și viziune internațională, ceea ce îl recomandă ca un membru valoros al echipei noastre”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...