ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

VIDEO Iohannis, despre pensii: CCR a constatat că Parlamentul nu poate lua decizii care pun în dificultate finanţele

02 Septembrie 2020   |   AGERPRES

Iohannis a adăugat că, în momentul în care economia îşi va reveni, se vor găsi soluţii pentru majorările aşteptate.

 
 
  • BizLawyer TV
Preşedintele Klaus Iohannis a criticat intenţia social democraţilor de a face modificări la rectificarea bugetară, astfel încât punctul de pensie să se mărească cu 40%, subliniind că, potrivit Curţii Constituţionale, în Parlament nu se pot lua decizii care pun în dificultate finanţele publice ale ţării.

"Este un demers politicianist, populist, electoralist, fără niciun fundament. Am mai discutat aceste chestiuni, statul poate să plătească numai atât cât este la dispoziţie şi nu mai mult. Guvernul a motivat în nenumărate rânduri de ce creşterea pensiilor - atenţie, creşterea pensiilor! - este doar de atât cât este. Chiar i-am auzit pe unii din partidul menţionat de dumneavoastră afirmând cu nesimţire în spaţiul public că pensiile au fost tăiate. Nu, pensiile au fost majorate şi fiecare pensionar va putea să verifice pe fluturaşul de pensie că i-a crescut pensia. Dar, mai mult decât atât, asta au explicat şi premierul şi ministrul Finanţelor, nu s-a putut merge pe majorare", a arătat preşedintele, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Cotroceni.


Iohannis a adăugat că, în momentul în care economia îşi va reveni, se vor găsi soluţii pentru majorările aşteptate.

"Sigur, după ce economia îşi va reveni, fiindcă avem o problemă cu economia, după ce îşi va reveni, sigur se vor găsi soluţii pentru a veni cu majorările care sunt aşteptate, toată lumea le aşteaptă şi putem să înţelegem, pot să înţeleg foarte simplu acest lucru, însă să vii acum în Parlament şi să spui că din opoziţie ştii mai bine decât guvernul câţi bani sunt, mi se pare un demers total contraproductiv. Şi vreau să subliniez în acest fel şi o chestiune care recunosc că mi-a plăcut, Curtea Constituţională a constatat că în Parlament nu se pot lua decizii care pun în dificultate finanţele publice ale ţării şi asta mi se pare o chestiune deosebit de importantă. Nota bene: PSD nu poate din opoziţie să pună în dificultate finanţele publice. Ar fi absurd şi ei cunosc foarte bine motivaţia, s-au jucat cu această legislaţie, au amăgit pensionarii la vremea respectivă, cu toate că au ştiut foarte bine că această mărire nu va fi posibilă", a spus Iohannis.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a declarat miercuri că premierul Ludovic Orban va fi beneficiar de pensie specială şi nu are niciun fel de grijă faţă de vârstnicii României, iar cel mai probabil săptămâna viitoare social-democraţii vor face modificarea la rectificarea bugetară, astfel încât pensiile să se mărească cu 40%.

"Astăzi am convocat şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei şi Senatului, am distribuit către comisii rectificarea bugetară şi probabil că săptămâna viitoare vom face şi modificarea şi vom elimina acea diminuare a majorării punctului de pensie cu 26%, pe care a făcut-o Guvernul Orban", a spus Simonis.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 9538 / 10559
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Mitel & Asociații gestionează mandate de M&A de înaltă complexitate în sectorul Healthcare & Pharma, oferind soluții juridice integrate pentru pentru marile grupuri medicale în procese de consolidare strategică. De vorbă cu Mădălina Mitel și Șerban Suchea despre efervescența din Sănătate și capacitatea echipei de a oferi soluții juridice adaptate noilor realități economice
ZRVP numește un nou partener și promovează alți șapte avocați | Cosmin Vasile (Managing Partner): ”Povestea școlii de avocați ZRVP merge mai departe cu fiecare generație care crește în firmă și înțelege că avocatura este o profesie care se clădește în timp, prin disciplină, responsabilitate și multă muncă”
Schoenherr asistă Enterprise Investors în investiția în 18GYM. Mădălina Neagu (Partner) a coordonat echipa
INTERVIURI ESENȚIALE | De vorbă cu Ioana Gelepu, fondatoarea cabinetului “Ioana Gelepu The Office Litigation & Enforcement”, despre succesul unei construcții născute din pasiune și despre rafinamentul unui „atelier de lux” dedicat spețelor complexe: “Acum 3 ani a fost un vis, între timp a devenit certitudine: artizanat în domeniul litigiilor este ceea ce vreau să fac toată viața”
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Lista scurtă a finaliștilor “Chambers Europe Awards - 2026” | Șase firme din România, dintre care patru locale independente, luptă pentru trofeu: PNSA, NNDKP și ȚZA sunt prezențe constante la gala premiilor, iar Filip & Company este nominalizată pentru a cincea oară consecutiv. Schoenherr și CMS, pe lista scurtă pentru regiunea CEE
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...