ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BCE solicită autorităţilor române să o consulte atunci când adoptă acte legislative care au legătură cu BNR

16 Mai 2019   |   AGERPRES

Potrivit BCE, în conformitate cu articolul 127 alineatul (4) şi cu articolul 282 alineatul (5) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia 98/415/CE a Consiliului, autorităţile naţionale trebuie să consulte BCE cu privire la proiectele de reglementare care intră în sfera sa de competenţă, inclusiv reglementări privind băncile centrale naţionale.

 
 
Banca Centrală Europeană a trimis recent o scrisoare preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, în care atrage atenţia că autorităţile naţionale sunt obligate să consulte BCE cu privire la propunerile legislative care au legătură cu sfera sa de competenţă, inclusiv reglementări referitoare la băncile centrale naţionale.

Scrisoarea semnată de Yves Mersch, membru al comitetului executiv al BCE, şi publicată pe pagina de Internet a instituţiei, face referire la faptul că, în data de 24 aprilie 2019, Parlamentul României, printr-o procedură de urgenţă, a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea articolului 30 din Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României(BNR). Nou act normativ aduce modificări anumitor dispoziţii referitoare la rezervele de aur administrate de BNR.


Potrivit BCE, în conformitate cu articolul 127 alineatul (4) şi cu articolul 282 alineatul (5) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, precum şi cu articolul 2 alineatul (1) din Decizia 98/415/CE a Consiliului, autorităţile naţionale trebuie să consulte BCE cu privire la proiectele de reglementare care intră în sfera sa de competenţă, inclusiv reglementări privind băncile centrale naţionale.

"BCE ar aprecia dacă autorităţile române ar acorda atenţia cuvenită observaţiilor de mai sus şi îşi vor îndeplini obligaţia de a consulta BCE în viitor, în special în cazul altor activităţi legislative referitoare la Legea privind Statutul Băncii Naţionale a României(BNR)" se arată în documentul BCE.

La data de 24 aprilie, deputaţii au adoptat proiectul de lege iniţiat de parlamentarii social-democraţi Liviu Dragnea şi Şerban Nicolae privind statutul Băncii Naţionale a României, care vizează limitarea la 5% a rezervelor de aur ale ţării din străinătate.

Potrivit proiectului, "Banca Naţională a României, respectând regulile generale privind lichiditatea şi riscul specific activelor externe, stabileşte şi menţine rezerve internaţionale, în astfel de condiţii încât să poată determina periodic mărimea lor exactă, rezerve alcătuite cumulativ ori selectiv", din mai multe elemente, între care aur deţinut în tezaur în ţară.

Iniţiativa stipulează că, "din rezerva constituită, Banca Naţională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obţinerii de venituri prin tranzacţionare şi alte operaţiuni specifice".

"Depozitele de aur constituite de Banca Naţională a României în străinătate nu pot depăşi 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă", mai prevede acest proiect.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4906 / 5515
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
CMS asistă Rezolv Energy în obținerea finanțării suplimentare de 331 milioane euro pentru parcul eolian VIFOR din România. Echipa, coordonată de Ana Radnev (Head of Banking and Finance) și Varinia Radu (Head of Energy and Projects) | Prin adoptarea în premieră a schemei de sprijin Contracte pentru Diferență, proiectul stabilește un precedent pentru viitoarele dezvoltări în domeniul energiei verzi din România
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Women Lawyers | Pentru Irina Văleanu, Counsel în cadrul firmei BACIU PARTNERS, nucleul comun de valori fundamentale a fost esențial în alegerea echipei în care se dezvoltă profesional acum: ”Reputația firmei în piața avocaturii de business din România a fost un factor decisiv, iar întâlnirea cu Ana-Maria Baciu a consolidat această alegere; am rezonat imediat, iar decizia de a colabora a venit în mod firesc”
Popovici Nițu Stoica & Asociații asistă PPC în procesul de consolidare a afacerilor din domeniul energiei regenerabile
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...