Budăi: Dacă se abrogă OUG 114 avem o problemă cu ceea ce ţine de pensia minimă; vor fi afectaţi 950.000 de oameni
02 Septembrie 2019 AGERPRES
El a fost întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat duminică, la Antena 3, că va fi o problemă cu plata pensiei minime pentru 950.000 de oameni în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată, însă a dat asigurări că se va găsi o soluţie legală şi corectă "pentru a merge mai departe".
El a fost întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.
"În ceea ce priveşte valoarea de punctului de pensie, trebuie să fiu foarte, foarte corect, aş putea să dau un răspuns strict politicianist şi să spun că da, dar nu. Legea cum este promulgată, este publicată în Monitorul Oficial şi noi am început deja calendarul implementării, dar ceea ce ţine de indemnizaţia socială, pensia minimă în speţă - şi sunt afectaţi nu puţin oameni, 950.000 - avem o problemă dacă de abrogă baza legală. Dar, nu vreau şi nu mi-am permis niciodată să-i panichezi pe pensionari şi o să le spun să stea liniştiţi: vom găsi soluţia legală şi corectă ca acest lucru să nu se întâmple şi chiar dacă se va întâmpla vom avea o soluţie B şi vom merge mai departe", a precizat Budăi.
El a fost întrebat dacă vor fi probleme cu plata pensiilor în cazul în care OUG 114/2018 va fi abrogată.
"În ceea ce priveşte valoarea de punctului de pensie, trebuie să fiu foarte, foarte corect, aş putea să dau un răspuns strict politicianist şi să spun că da, dar nu. Legea cum este promulgată, este publicată în Monitorul Oficial şi noi am început deja calendarul implementării, dar ceea ce ţine de indemnizaţia socială, pensia minimă în speţă - şi sunt afectaţi nu puţin oameni, 950.000 - avem o problemă dacă de abrogă baza legală. Dar, nu vreau şi nu mi-am permis niciodată să-i panichezi pe pensionari şi o să le spun să stea liniştiţi: vom găsi soluţia legală şi corectă ca acest lucru să nu se întâmple şi chiar dacă se va întâmpla vom avea o soluţie B şi vom merge mai departe", a precizat Budăi.
Ministrul Muncii a subliniat că în legatura cu OUG 114 a făcut un apel în Comisia pentru buget-finanţe de a nu se abroga această ordonanţă deoarece conţine mult mai multe măsuri şi trebuie "să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă".
"S-a solicitat şi noi am şi făcut sesiune extraordinară, una dintre probleme fiind exact această chestiune: abrogarea OUG 114. În momentul în care am fost în Comisia pentru buget-finanţe în calitate şi de deputat, coleg cu dumnealor, dar şi de ministru, am realizat acest apel: să gândească clar şi corect ce îşi doresc să facă, pentru că OUG 114 conţine mult mai multe măsuri şi trebuie să vedem care este situaţia acolo. Dar, repet, dacă dumnealor îşi doresc să taie din veniturile românilor noi vom face în aşa fel încât să ne luăm acel plan B şi atât timp cât suntem la guvernare să realizăm lucrurile pe care le-am promis", a precizat ministrul Muncii.
Valoarea punctului de pensie creşte cu 15% de la 1 septembrie, respectiv de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, iar pensia minimă garantată sau indemnizaţia socială pentru pensionari se majorează cu 64 de lei, de la 640 de lei la 704 lei.
De asemenea, indemnizaţia pentru însoţitor în cazul pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate se majorează de la 880 lei la 1.012 lei.
Potrivit datelor Ministerului Muncii, numărul total al pensionarilor din România este de 4.964.018, dintre aceştia, 4.668.104 beneficiază de pensii de stat şi 295.900 sunt pensionari agricultori.
Pensia medie în România era, la finele lunii iulie, de 1.189 de lei, din care pensia pentru limită de vârstă era 1.348 de lei, iar pensia medie pentru agricultori era 489 de lei.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4789 / 5779 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR asistă Macquarie Asset Management într-o tranzacție în distribuția energiei electrice de aproximativ 700 mil. € cu o echipă coordonată de Roxana Ionescu (Partner) | Costin Tărăcilă (Managing Partner): ”Tranzacția reprezintă încheierea unui ciclu investițional complet pentru Macquarie Asset Management în acest portofoliu, pe parcursul căruia RTPR a avut privilegiul de a acționa în calitate de consultant juridic de încredere de la investiție până la exit”
Filip & Company a asistat Banca Transilvania în cea mai mare emisiune de obligațiuni din CEE, prin care a atras un miliard de Euro de pe piețele externe. Clifford Chance a fost alături de consorțiul de bănci de investiții în acest proiect | “Astfel de tranzacții ridică standardele și creează repere pentru viitoarele finanțări”, spun avocații
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Filip & Company a organizat etapa finală a Concursului de Procese Simulate de Drept Civil, dedicat studenților din anul II
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
RTPR contribuie la clarificarea jurisprudenței privind biletele la ordin într-un litigiu financiar-bancar cu miză de aproximativ 1,5 milioane RON. Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
Eșec de strategie juridică sau impas suveran? România, sancționată repetat în SUA pentru că ascunde activele ce pot fi executate de familia Micula. Săptămâna aceasta a fost obligată la plata unei amenzi noi, de 5,8 milioane de dolari, ridicând totalul penalităților la 21 milioane de dolari | Cazul Micula vs România a devenit „pacientul zero” într-o dezbatere juridică amplă care vizează arhitectura tratatelor de investiții în interiorul Uniunii Europene
RTPR obține definitiv peste 1,7 mil. € pentru un client din zona ONG, în urma anulării a 80 de contracte de vânzare într-un litigiu de proprietate cu peste 90 de pârâți | Alexandru Stănoiu (Counsel) și Șerban Nițulescu (Associate), în prim plan
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Bondoc & Asociații anunță 10 promovări, inclusiv un nou Partener | Lucian Bondoc (Managing Partner): ”Firma va continua să urmeze aceeași abordare, în care recunoașterea meritocratică și echitabilă a expertizei și a contribuției la obiectivele noastre comune joacă un rol esențial”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





