Cameră: Femeile gravide şi persoanele însoţite de copii mai mici de 5 ani au prioritate la casele de marcat şi la ghişee
20 Septembrie 2023 Agerpres
Nerespectarea prevederilor privind acordarea priorităţii pentru femeile gravide şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor fi pedepsite cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege potrivit căruia femeile însărcinate şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile, ghişeele şi casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea.
"Femeile gravide, precum şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat din cadrul entităţilor publice şi private, precum şi la serviciile oferite de acestea, cu excepţia cazurilor în care acestea deţin casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru categoriile de persoane enunţate. Se acordă prioritate la casieriile/ghişeele/casele de marcat ale instituţiilor publice, precum şi la serviciile oferite de acestea, femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care în instituţiile publice există casierii/ghişee/case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane", prevede proiectul.
Conform actului normativ, entităţile publice şi private au obligaţia de a amplasa la vedere, lângă casele de marcat, casierii, ghişee sau acolo unde se prestează serviciul oferit de acestea, afişe care să prevadă acordarea de prioritate femeilor gravide, precum şi persoanelor însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani, cu excepţia cazurilor în care există casierii, ghişee, case de marcat speciale pentru aceste categorii de persoane.
"În spaţiile de parcare aparţinând entităţilor publice şi private, precum şi în spaţiile de parcare organizate de către acestea, dacă numărul locurilor de parcare este mai mare de 10, vor fi amenajate, rezervate şi/sau semnalizate minimum 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea mijloacelor de transport folosite de către femeile gravide, precum şi de către persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani. Dacă numărul locurilor de parcare este mai mic de 10, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică", mai prevede iniţiativa legislativă.
Nerespectarea prevederilor privind acordarea priorităţii pentru femeile gravide şi persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor fi pedepsite cu amendă de la 200 lei la 1.000 lei.
Încălcarea obligaţiilor de a amenaja, rezerva şi/sau semnaliza locurile de parcare se pedepsesc cu amendă de la 2.000 lei la
10.000 lei.
"Fapta persoanei care foloseşte, fără drept, locurile de parcare destinate a fi folosite de femeile gravide şi/sau persoanele însoţite de copii cu vârsta de până la 5 ani se pedepseşte cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 de lei", se mai prevede în proiect.
Au votat "pentru" acest proiect 259 de deputaţi, doi "împotrivă", iar şapte s-au abţinut.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1023 / 5790 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





