ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CCR: Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică

03 Iunie 2020   |   AGERPRES

Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz.

 
 
Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică adoptată de Parlament şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, a stabilit Curtea Constituţională a României după ce a admis sesizările formulate de 73 de deputaţi şi de Executiv.

Potrivit unui comunicat de presă al CCR, transmis miercuri AGERPRES, judecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.


În urma deliberărilor, arată sursa citată, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz.

"Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern", a explicat CCR.

Tot miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie şi obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale formulată de 71 de deputaţi PNL.

În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii cu care a fost sesizată.

"În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale consacră un paralelism legislativ nepermis, având în vedere că, la data adoptării sale, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin. (5) din Constituţie", se precizează în comunicat.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3826 / 5783
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
BACIU PARTNERS aduce încă o dată în prim plan proprietatea intelectuală prin cea de-a 4-a ediție a concursului de procese simulate în domeniul proprietății intelectuale | Ileana Nicolescu-Decsei, Master of Ceremonies: ”Competiția continuă să atragă studenți motivați de provocări, care valorifică îndrumarea oferită pentru a construi lucrări pe teme pe care nu au avut încă ocazia să le studieze în profunzime la facultate”
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
CMS alături de Scatec în finanțarea unui portofoliu de proiecte solare de 190 MW în România | Echipa multidisciplinară, cu Ramona Dulamea (Senior Counsel) și Varinia Radu (Partener), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...