ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CSM a înaintat CCR punctul de vedere referitor la neconstituţionalitatea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu

17 Februarie 2020   |   AGERPRES

În punctul de vedere se menţionează că, deşi CSM nu are calitatea de parte în procedura de soluţionare a acestei sesizări, a avut în vedere practica constantă a CCR "de a primi observaţiile şi opiniile formulate de terţe persoane în calitate de amici curiae".

 
 
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat luni că a înaintat Curţii Constituţionale punctul de vedere referitor la neconstituţionalitatea legii privind abrogarea pensiilor de serviciu.

"Ca urmare a sesizărilor formulate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului privind controlul constituţionalităţii înainte de promulgarea Legii privind abrogarea unor prevederi referitoare la pensiile de serviciu şi indemnizaţiile pentru limită de vârstă, precum şi pentru reglementarea unor măsuri în domeniul pensiilor ocupaţionale, la data de 17 februarie 2020, Consiliul Superior al Magistraturii a înaintat Curţii Constituţionale a României punctul de vedere întocmit cu privire la neconstituţionalitatea acestui act normativ, adoptat de Parlamentul României la data de 28.01.2020", se precizează într-un comunicat al CSM.


În punctul de vedere se menţionează că, deşi CSM nu are calitatea de parte în procedura de soluţionare a acestei sesizări, a avut în vedere practica constantă a CCR "de a primi observaţiile şi opiniile formulate de terţe persoane în calitate de amici curiae".

"Consiliul Superior al Magistraturii apreciază că obiecţiile de neconstituţionalitate invocate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite şi de Avocatul Poporului sunt întemeiate, actul normativ fiind adoptat cu nesocotirea manifestă a unor dispoziţii din Legea fundamentală", mai precizează CSM.

Potrivit documentului înaintat CCR, legea adoptată de Camera Deputaţilor pe 28 ianuarie 2020 "încalcă în mod grav principiul independenţei judecătorilor, precum şi statutul constituţional al procurorilor", contravine principiului egalităţii şi principiului nediscriminării şi încalcă dispoziţiile constituţionale care stabilesc procedura de adoptare a actelor normative, "inclusiv sub aspectul competenţelor celor două Camere ale Parlamentului şi modalităţii de sesizare a acestora".

"Este evident că prin eliminarea pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor se încalcă jurisprudenţa constantă a instanţei constituţionale ce a stabilit fără echivoc că independenţa justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor", se arată în punctul de vedere.

În opinia CSM, prin legea adoptată s-a eliminat "doar o parte neglijabilă" a pensiilor de serviciu, fiind păstrate drepturile respective pentru militari şi poliţişti din cauza restricţiilor impuse de lege pe perioada activităţii acestor categorii.

"Deşi pentru militari şi poliţişti, în cazul cărora s-a hotărât păstrarea drepturilor de pensie, s-a invocat existenţa unor restricţii impuse de lege pe perioada activităţii, în cazul magistraţilor, legiuitorul a ignorat complet specificul activităţii acestora, caracterizat prin obligaţii şi interdicţii severe, precum şi riscuri sporite, care nu le sunt impuse celorlalţi asiguraţi din sistemul public general", mai susţine CSM.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4079 / 5525
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...