Procedura pentru schema de ajutor de minimis din Programul de accelerare a dezvoltării IMM-urilor, publicată în Monitorul Oficial
24 Noiembrie 2023 AGERPRES
În cadrul programului sunt eligibile societăţile care desfăşoară activităţi autorizate în construcţii, servicii informatice, domenii ştiinţifice şi tehnice, activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor şi activităţi referitoare la sănătatea umană.
Procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii a fost publicată recent în Monitorul Oficial.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), în cadrul programului sunt eligibile societăţile care desfăşoară activităţi autorizate în construcţii, servicii informatice, domenii ştiinţifice şi tehnice, activităţi ale agenţiilor turistice şi a tur-operatorilor şi activităţi referitoare la sănătatea umană.
"Măsura de sprijin este complementară programelor de microindustrializare, comerţ şi servicii, acoperind astfel finanţarea tuturor activităţilor eligibile din economia naţională şi oferind şanse de dezvoltare egale tuturor întreprinderilor româneşti care îşi propun să acceseze schemele de ajutor dedicate lor. Investiţiile eligibile se referă, printre altele, la echipamente tehnologice, cum ar fi maşini, utilaje şi instalaţii de lucru, la soluţii şi sisteme de eficientizare energetică, la echipamente pentru colectarea, reciclarea şi reutilizarea deşeurilor industriale, la achiziţia autoutilitare şi autovehicule speciale sau de spaţii de lucru şi producţie, precum şi la realizarea de site-uri de prezentare a activităţii. Înscrierile se vor desfăşura online şi vor fi anunţate la o dată ulterioară", se arată în comunicatul MEAT.

Procedura de înscriere prevede depunerea unor cereri tip de acord de principiu la creditare şi finanţare prin intermediul unui formular electronic de înscriere, care va fi disponibil pe site-ul MEAT. La finalul acestei etape, va fi publicată lista tuturor cererilor înregistrate, în ordinea înscrierilor.
Ulterior, aplicanţii vor fi înştiinţaţi să se prezinte la instituţia de credit parteneră pentru care au optat, unde va fi realizată o preverificare a bancabilităţii. Dacă răspunsul este unul pozitiv, va fi emis acord de principiu la creditare, iar AIMM va începe procesul de evaluare administrativă şi de eligibilitate, care poate fi încheiat favorabil prin emiterea notificării de principiu la finanţare. Creditul va fi acordat, însă, doar după verificarea finală a bancabilităţii, de către instituţia de credit parteneră.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 776 / 5704 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea a asistat Electro-Alfa International în IPO-ul de 580 milioane RON, una dintre cele mai de succes listări realizate de o companie antreprenorială din România. Echipa a fost condusă de Radu Ropotă (Partener)
Eversheds Sutherland își întărește linia de arbitraj la București prin cooptarea Luminiței Popa ca partener | Un nume de referință în arbitrajul internațional revine într-o echipă integrată, după perioada dedicată practicii independente
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
În litigiile fiscale, Artenie, Secrieru & Partners este asociată cu rigoarea și eficiența, grație unei combinații rare de viziune, metodă și capacitate de execuție în dosare grele. De vorbă cu coordonatorii practicii despre noul ritm al inspecțiilor, reîncadrările tot mai frecvente și importanța unei apărări unitare, susținute de specialiști și expertize, într-un context fiscal tot mai imprevizibil
NNDKP obține o decizie semnificativă pentru litigiile privind prețurile de transfer din partea de vest a României. Echipă mixtă, cu avocați din Timișoara și București, în proiect
ZRVP și anatomia unei investigații interne conduse impecabil | O discuție cu Doru Cosmin Ursu (Managing Associate) despre metodă, rigoare probatorie și coordonare strânsă între specializări, în mandate sensibile, inclusiv transfrontaliere, care oferă managementului claritate și opțiuni concrete de acțiune
Cum se formează un Partener într-o firmă de avocatură de top | De vorbă cu Bianca Chiurtu, avocatul care a parcurs drumul de la stagiar la partener în cadrul PNSA, despre maturizarea profesională într-una dintre cele mai puternice case locale de avocați, despre echipă, mentorat și performanță într-o profesie în care presiunea este constantă, iar diferența o fac valorile clare și consistența profesională
Filip & Company a asistat Fortress Real Estate Investments Limited în cea de-a doua investiție din România în domeniul logistic. Ioana Roman (partener), coordonatoarea echipei în această tranzacție: „Piața logistică din România continuă să fie foarte atractivă pentru investitorii instituționali, datorită infrastructurii în continuă îmbunătățire, consumului în creștere și poziționării strategice în cadrul lanțurilor de aprovizionare regionale”
NNDKP a asistat Holcim România în legătură cu achiziția Uranus Pluton SRL. Ruxandra Bologa (Partener) a coordonat echipa
Practica de Real Estate a D&B David și Baias, între experiză profundă și inovare: echipă interdisciplinară, suport PwC și activitate intensă în retail, industrial și agri care permit structurarea tranzacțiilor cu risc redus, asigurarea lichidităților și implementarea rapidă a proiectelor | De vorbă cu Georgiana Bălan (Counsel) despre ”mișcările” din piața imobiliară și modul în care echipa oferă clienților predictibilitate, protecție și viteză în realizarea proiectelor
Promovări la Schoenherr | Magdalena Roibu a devenit Partner, Adriana Stănculescu a preluat în rolul de Counsel, iar Carla Filip și Sabina Aionesei au făcut un pas înainte în carieră
Piața imobiliară recompensează proiectele bine fundamentate juridic și urbanistic și penalizează improvizația, spun avocații de Real Estate de la Mitel & Asociații. Din această perspectivă, ajustarea actuală nu este o resetare, ci un pas necesar către maturizarea pieței și consolidarea încrederii între dezvoltatori, finanțatori și beneficiari | De vorbă cu Ioana Negrea (Partener) despre disciplina due-diligence-ului, presiunea urbanismului în marile orașe și modul în care echipa gestionează mandatele
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS