ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Senat - Comisia de buget: 5% TVA pentru lemnele de foc, raport de admitere

21 Septembrie 2021   |   Agerpres

Un amendament adoptat în comisie prevede ca actul normativ să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2021, nu la 1 iunie 2022, cum era prevăzut în forma iniţială a proiectului.

 
 
Comisia pentru buget a Senatului a acordat, marţi, raport favorabil unei propuneri legislative a PSD de modificare a articolului 291 din Codul fiscal prin care TVA pentru lemnele de foc se reduce de la 19% la 5%.

Unul dintre iniţiatori, senatorul PSD Radu Oprea, a afirmat că actul normativ vine în ajutorul populaţiei din mediul rural care foloseşte în proporţie de 85% combustibil lemnos pentru încălzire în timpul iernii.

Un amendament adoptat în comisie prevede ca actul normativ să intre în vigoare de la 1 noiembrie 2021, nu la 1 iunie 2022, cum era prevăzut în forma iniţială a proiectului.

"Intrarea în vigoare să fie 1 noiembrie anul acesta, pentru ca cei care se încălzesc cu lemne de foc să beneficieze de această scădere a preţului lemnelor de foc în această iarnă. Impactul bugetar este de 150 de milioane de lei, estimat atât de noi (iniţiatorii - n.r.), cât şi de Ministerul Finanţelor Publice. Acest proiect a fost gândit înainte ca această criză a preţului la energie să devină atât de acută, pentru a veni cu soluţii împotriva furtului de masă lemnoasă din pădure. Scăderea preţului este una dintre variante, astfel încât îţi poţi permite să plăteşti un preţ corect pentru un metru cub de lemne de foc. Condiţiile s-au schimbat de la iniţierea proiectului până la votarea sa, iar acum este necesar ca legea să se aplice de anul acesta, pentru ca şi cei care se încălzesc cu lemne să beneficieze de aceleaşi condiţii cu cei care se încălzesc cu energie electrică sau cu gaze", a argumentat Radu Oprea.


Propunerea legislativă va intra în dezbaterea plenului Senatului.

Radu Oprea şi-a exprimat speranţa ca proiectul să fie votat rapid şi în Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Ministerul Finanţelor Publice nu susţine această iniţiativă legislativă.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2174 / 5513
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Tranzacție majoră în energia verde: RTPR asistă OX2 la vânzarea unui parc eolian de 96 MW. Echipă cu avocații A&O Shearman pe parte juridică, EY - consultant financiar pentru vânzător
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr i-a asistat pe fondatorii Purcari Wineries în legătură cu oferta publică de preluare voluntară de acțiuni ale companiei de către Maspex. Narcisa Oprea (partener) a coordonat echipa
bpv GRIGORESCU ȘTEFĂNICĂ și Andronic and Partners au gestionat juridic, în plan local, achiziția startup-ului Planable, fondat în Moldova și România, de către SE Ranking. Firme de avocatură din SUA și Moldova, în tranzacție
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...