Senat: Legea ce pedepseşte incitarea la ură, violenţă şi discriminare, în acord cu decizia CCR; criteriile de discriminare, incluse
17 Noiembrie 2021 Agerpres
Legea, iniţiată de Guvern în luna februarie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 30 iunie şi atacată la CCR de preşedintele Klaus Iohannis din cauza lipsei unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.
Senatul a completat, miercuri, în plen, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, la reexaminare, legea pentru modificarea articolului 369 din Codul penal prin care se pedepseşte incitarea la ură, violenţă şi discriminare, fiind incluse criteriile de discriminare.
Au fost înregistrate 108 voturi "pentru" şi 13 "împotrivă".
Legea, iniţiată de Guvern în luna februarie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 30 iunie şi atacată la CCR de preşedintele Klaus Iohannis din cauza lipsei unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.
Pe 15 septembrie, CCR a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit cărora incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Au fost înregistrate 108 voturi "pentru" şi 13 "împotrivă".
Legea, iniţiată de Guvern în luna februarie, a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, pe 30 iunie şi atacată la CCR de preşedintele Klaus Iohannis din cauza lipsei unor criterii în conţinutul normei de incriminare a infracţiunii.
Pe 15 septembrie, CCR a decis că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii potrivit cărora incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Legea a fost amendată, marţi, de Comisia juridică, raportul comisiei, de admitere cu amendamente la reexaminare, a fost însuşit, miercuri, de plen, iar articolul 369 din Codul penal stipulează că "incitarea publicului, prin orice mijloace, la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naţionalitate, naţionalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte criterii de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu celelalte, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă".
Guvernul şi-a argumentat actul normativ prin "procedura declanşată de Comisia Europeană, precum şi deficienţele semnalate de aceasta, ce impun luarea măsurilor necesare pentru punerea legislaţiei naţionale în acord cu prevederile Deciziei-cadru 2008/913/JAI, astfel încât să se asigure transpunerea corectă a prevederilor acesteia".
Senatorul neafiliat Diana Ivanovici-Şoşoacă a atras atenţia că, prin amendament, au fost menţionate discriminările, dar nu şi "intensitatea vătămării".
"Nu orice cauză de acest fel poate fi trimisă către procuror pentru a fi anchetată, iar dacă ne raportăm la ceea ce se întâmplă zilele acestea, pentru dumneavoastră, cei care îi acuzaţi pe nevaccinaţi că nu se vaccinează, s-ar putea să intraţi sub incidenţa articolului 369 şi să fiţi voi condamnaţi pentru faptul că ne jigniţi pe noi şi ne trimiteţi la gunoiul istoriei pentru că nu ne vaccinăm. Este o discriminare. Se întoarce ca un bumerang împotriva dumneavoastră", a spus Şoşoacă, miercuri, în plen.
Legea va fi reexaminată în urma deciziei CCR şi de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2306 / 5755 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





