ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CJUE anulează aprobarea ajutoarelor acordate în pandemie operatorului aerian Air France-KLM

20 Decembrie 2023   |   Agerpres

Atunci când există temeri privind efectele asupra concurenţei ale unui cumul de ajutoare de stat în cadrul aceluiaşi grup, revine Comisiei sarcina de a examina cu o vigilenţă deosebită legăturile dintre societăţile care aparţin acestui grup

 
 
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a anulat miercuri deciziile Comisiei Europene de aprobare a ajutoarelor financiare din partea Franţei în favoarea Air France şi a Air France-KLM, se arată într-un comunicat al CJUE.
 
Atunci când există temeri privind efectele asupra concurenţei ale unui cumul de ajutoare de stat în cadrul aceluiaşi grup, revine Comisiei sarcina de a examina cu o vigilenţă deosebită legăturile dintre societăţile care aparţin acestui grup
 
În aprilie 2020, în timpul pandemiei de Covid-19, Franţa a notificat Comisiei Europene o măsură de ajutor individual în favoarea Air France, prevăzând să îi acorde o garanţie de stat în proporţie de 90% pentru un împrumut în valoare de 4 miliarde euro acordat de un consorţiu de bănci şi un împrumut din partea acţionarilor în valoare de maximum 3 miliarde euro. Potrivit Comisiei, Air France era singura beneficiară a acestui ajutor, cu excluderea tuturor celorlalte societăţi din grupul Air France-KLM.
 
Pe de altă parte, în martie 2021, Franţa a notificat Comisiei un ajutor individual sub forma unei recapitalizări a Air France şi a holdingului Air France-KLM, în valoare totală de 4 miliarde euro. Această măsură consta într-o participare a Franţei la un proiect de majorare de capital în cuantum maxim de 1 miliard de euro şi în conversia împrumutului din partea acţionarilor într-un instrument hibrid.
 
Potrivit Comisiei, Air France şi holdingul Air France-KLM erau singurele beneficiare ale acestui ajutor, cu excluderea în special a KLM, societate care face parte din grupul Air France-KLM.
 
În ambele cazuri, Comisia a decis să nu ridice obiecţii: în opinia sa, aceste măsuri constituie ajutoare compatibile cu piaţa internă. Ryanair şi Malta Air contestă aceste decizii şi susţin în esenţă că măsurile în cauză sunt contrare dreptului Uniunii. În opinia lor, Comisia a definit în mod eronat beneficiarii acestor ajutoare, prin faptul că a decis că nici holdingul Air France-KLM, nici KLM nu erau beneficiare ale acestora.
 
Tribunalul admite aceste acţiuni şi anulează deciziile Comisiei. El consideră că aceasta din urmă a săvârşit o eroare în ceea ce priveşte definiţia beneficiarilor ajutoarelor de stat acordate, prin excluderea holdingului Air France-KLM şi a KLM. În această privinţă, Tribunalul examinează legăturile de capital, organice, funcţionale şi economice dintre societăţile din grupul Air France-KLM, cadrul contractual pe baza căruia au fost acordate măsurile în cauză, precum şi tipul de măsură de ajutor acordată şi contextul în care se înscriau acestea. El concluzionează, pe această bază, că holdingul Air France-KLM (în prima cauză) şi KLM (în a doua cauză) puteau beneficia, cel puţin indirect, de avantajul acordat prin ajutoarele de stat în cauză.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 672 / 5024
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...