Judecătorii de la ÎCCJ nu vor intra în iulie în vacanţă pentru a recupera perioada în care procesele au fost suspendate
23 Aprilie 2020 AGERPRES
Reprezentanţi ai ÎCCJ au explicat că activitatea în sălile de judecată va reveni la normal după data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgenţă, iar procesele vor continua să fie judecate şi în luna iulie.
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis ca această instanţă să îşi desfăşoare activitatea în regim normal şi în luna iulie, când magistraţii ar fi trebuit să intre în concediu, pentru a recupera perioada în care procesele au fost suspendate ca urmare a instituirii stării de urgenţă.
"Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării activităţii instanţei pentru perioada 16.03.2020 -16.04.2020, a hotărât ca şi în luna iulie instanţa să îşi continue activitatea de judecată în regim normal, acordându-se prioritate soluţionării cauzelor suspendate în baza primului decret de instituire a stării de urgenţă", se arată într-un anunţ al Instanţei supreme.
"Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în urma analizării activităţii instanţei pentru perioada 16.03.2020 -16.04.2020, a hotărât ca şi în luna iulie instanţa să îşi continue activitatea de judecată în regim normal, acordându-se prioritate soluţionării cauzelor suspendate în baza primului decret de instituire a stării de urgenţă", se arată într-un anunţ al Instanţei supreme.
Reprezentanţi ai ÎCCJ au explicat că activitatea în sălile de judecată va reveni la normal după data de 15 mai, când va fi ridicată starea de urgenţă, iar procesele vor continua să fie judecate şi în luna iulie.
În anii anteriori, judecătorii au intrat în vacanţă în perioada 1 iulie - 31 august, însă în 2020 magistraţii vor intra în concediu ceva mai târziu.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 3088 / 4958 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





