ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, audiat la DNA în dosarul privind nelegalitatea PUZ Primăverii 1

29 Noiembrie 2022   |   Agerpres

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care acesta a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde.

 
 
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care acesta a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde. 

Primăria Capitalei este implicată în câteva zeci de litigii în care investitorii îi cer daune de milioane de euro, din cauza unor acte nelegale emise în trecut, în domeniul urbanismului, transmite edilul general, Nicuşor Dan.

"Din cauza actelor nelegale emise în trecut de primărie, avem câteva zeci de litigii în care investitorii ne cer daune de milioane de euro pentru că actele s-au dovedit nelegale în instanţă, însă ei au contractat credite bancare, au angajat constructori şi proiectanţi, iar în unele cazuri au construit pe terenurile respective", scrie Nicuşor Dan, pe Facebook.


Acesta a fost unul dintre argumentele aduse, marţi, de către edilul general, procurorilor DNA. Nicuşor Dan a fost prezent la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care a depus-o în urmă cu aproximativ o lună privind nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren spaţiu verde.

Nicuşor Dan a reclamat că prin aprobarea acestui Plan Urbanistic Zonal, în anul 2019, "au fost încălcate reglementările legale care stabilesc foarte clar" faptul că nu se poate schimba destinaţia unui spaţiu verde şi nici nu se poate construi pe acesta.

"Acest document a adus un beneficiu de câteva milioane de euro proprietarului, prin vânzarea terenului. A fost constituit un dosar penal, iar eu am depus o plângere împotriva arhitectului-şef de la acea dată pentru abuz în serviciu şi pentru folos necuvenit. Mai mult decât atât, noul proprietar ne solicită o autorizaţie pentru construirea unui imobil şi dă în judecată Primăria Capitalei pentru refuzul nostru de a emite autorizaţia, susţinând că PUZ - ul actual îi permite ridicarea unei construcţii", precizează Nicuşor Dan.

El menţionează că le-a explicat procurorilor DNA etapele elaborării unei documentaţii de urbanism şi paşii procedurali care au dus la emiterea PUZ-ului şi a avizului de oportunitate preliminar al arhitectului-şef de la acea dată.

"Am subliniat două aspecte foarte importante. Primul este acela că la momentul aprobării exista deja un antecedent în Primăria Capitalei, în sensul că era cel puţin o hotărâre judecătorească definitivă, pe altă speţă, care stipula că nu se poate construi pe spaţiul verde, respectiv PUD Kiseleff 45. În al doilea rând, am evidenţiat faptul că domeniul urbanismului este o chestiune foarte serioasă şi în ceea ce priveşte securitatea raporturilor juridice, în sensul că un investitor care vine în Bucureşti trebuie să aibă garanţia că, în momentul în care o autoritate îi emite un act, acela este legal, iar el poate demara investiţia", adaugă primarul general.

La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru "nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1", care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate. Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1042 / 4766
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
PNSA a asistat una dintre cele mai mari finanțări acordate în ultimii ani | Grupul Ameropa, client tradițional al casei de avocatură, semnează o facilitate de refinanțare de 1,35 miliarde USD cu un sindicat format din trei bănci. Partenerul Bogdan C. Stoica a coordonat echipa, cu contribuția Ioanei Lazăr (Senior Associate) și a Crinei Stan (Associate)
LegiTeam: Lawyer - Pharma & Regulatory and Public Procurement Team | GNP Guia Naghi and Partners
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Kinstellar își consolidează practica de Energie din București prin recrutarea Ralucăi Gabor (Counsel) | Iustinian Captariu, coordonatorul practicii regionale de Energie a Kinstellar: ”Alăturarea Ralucăi ne întărește angajamentul de a excela într-unul dintre cele mai dinamice și strategice sectoare din România”
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Țuca Zbârcea & Asociații stabilește un precedent important în domeniul serviciilor digitale și comerțului electronic | Reprezentarea, asigurată de o echipă coordonată de Alina Ungureanu (partner) și Cătălina Ionescu (senior associate)
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...