Women Lawyers | ”Avocatul digital” devine tot mai important într-o lume în care „online is king” | Povestea Mădălinei Spătaru, avocat ”antrenat” la SAA și Reff & Asociații, care a pornit pe propriul drum în avocatură. Pasiunea, determinarea și profesionalismul sunt principalele calitatăți ce ar trebui să se regăsească într-un tânăr avocat ce dorește să își construiască propria societate. Cum s-au născut proiectele Nova.Lo și emarca.ro și care sunt așteptările
29 Octombrie 2023
Ștefania EnacheAvând în vedere structura celor două proiecte pe care le dezvoltă, avocatul pune accent pe ariile care privesc zona de tehnologie, artificial intelligence, proprietate intelectuală, publicitate sau e-commerce. În prezent, portofoliul său de clienți cuprinde agenții de publicitate, platforme de e-commerce la început de drum, distribuitori cu renume de produse alimentare, dar și o societate listată la Bursa de Valori București.
Mădălina Spătaru a avut curajul de a începe o afacere pe cont propriu și de a dezvolta, în paralel, două proiecte. Este fondator al Nova.Lo, firmă în cadrul căreia sunt vizate, în principal, ariile de practică pe care este deja specializată, respectiv dreptul tehnologiei, media, proprietate intelectuală și tot ce ține în general de digital. Totodată, este co-fondator al emarca.ro, prin care oricine își poate înregistra marca, în câțiva pași simpli, printr-un proces ce nu durează mai mult de cinci minute.Cele două proiecte se completează reciproc și o ajută să-și urmeze traseul profesional dorit.
Mădălina mărturisește că are ideea antreprenoriatului încă din perioada facultății, atunci când se pregătea pentru o carieră în domeniul juridic. A așteptat, însă, o perioadă, pentru a acumula experiență și pentru a putea intra în noua etapă cu un capital important de cunoștințe care să o ajute să-și construiască drumul către succes.
Tânăra a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în anul 2017. Imediat după licență, a intrat în Barou și a început colaborarea cu Stratulat Albulescu și Asociații (SAA), societate de avocatură în cadrul căreia a desfășurat un stagiu de practică în marea parte a anului IV din facultate.
Ulterior încetării colaborării cu SAA, povestește că a început „o frumoasă colaborare” cu Reff și Asociații, societate de avocatură asociată Deloitte, parte din Big 4.
Atrasă de tehnologie și industriile creative
Încă de la începutul carierei sale în avocatură, Mădălina a fost atrasă de tehnologie, protecția datelor cu caracter personal, proprietate intelectuală și industriile creative, fiind implicată în numeroase proiecte pe aceste arii de practică.
„Am fost implicată în proiecte ample privind conformarea în materia protecției datelor cu caracter personal ce au avut în vedere: efectuarea de evaluări a impactului asupra protecției datelor cu caracter personal (DPIAs) pentru diverse soluții, cum ar fi produse bancare sau soluții de DLP (data loss prevention); revizuirea și actualizarea cadrului de implementare aferent protecției datelor cu caracter personal (precum gestionarea cererilor privind exercitarea drepturilor persoanelor vizate și a consimțământului aferent, metodologia de evaluare a încălcării securității datelor cu caracter personal, evaluarea furnizorilor IT din perspectiva cerințelor GDPR); evaluarea interesului legitim (LIA) pentru situații complexe, cum ar fi utilizarea interesului legitim în comunicări de marketing; pregătirea unor clauze contractuale privind securitatea informațiilor pentru a fi implementate în contractele încheiate cu furnizorii IT; asistență juridică acordată în legătură cu revizuirea, modificarea și negocierea contractelor de prestări servicii Cloud pentru implementarea a diverselor platforme software (e.g., ERP, CRM etc); reglementarea aspectelor ce privesc transferul datelor cu caracter personal în afara UE/SEE. Totodată, am oferit asistență juridică cu privire la aspectele legate de protecția datelor cu caracter personal pentru implementarea unei platforme de servicii video-on-demand (VOD) și over-the-top (OTT), ce a inclus redactarea contractelor necesar a fi implementate în relația cu furnizorii de servicii și colaboratorii clientului, în vederea protejării drepturilor de proprietate intelectuală și pentru asigurarea protecției datelor cu caracter personal; formularea de recomandări cu privire la fluxurile de date relevante și a modalităților de prelucrare, astfel încât să se asigure respectarea legislației aplicabile în materia protecției datelor cu caracter personal; redactarea documentelor de informare client-facing cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. De asemenea, am lucrat proiecte vaste în materia proprietății intelectuale: înregistrarea de mărci, formularea de strategii privind gestionarea portofoliului de mărci pentru clienți din diverse industrii, cum ar fi producția de vinuri, dezvoltare și licențiere software, servicii de arhitectura; formularea opoziții, contestații și cereri de anulare cu privire la mărci; înregistrarea internațională a mărcilor pentru diverse teritorii, cum ar fi SUA, Canada sau Turcia; redactarea de contracte de cesiune a drepturilor de autor pentru produse software; întocmirea rapoartelor de audit și a redactarea de recomandări pentru diminuarea/eliminarea problemelor identificate pentru numeroși clienți, inclusiv start-up-uri, companii din zona automotive, precum și companii din industria de fitness, inclusiv cu privire la modalitatea de protecție a portofoliilor de mărci”, detaliază interlocutoarea Women Lawyers, platformă din grupul BizLawyer.
Avocatul s-a implicat și în numeroase procese de audit juridic în scop de investiție, joint venture, împrumut, în care a gestionat aspectele ce țin de protecția datelor cu caracter personal, tehnologie și proprietate intelectuală, inclusiv negocierea clauzelor contractuale aferente business transfer agreements/shareholders agreements.
De asemenea, în ultima perioadă, activitatea de consultanță a avut în vedere și zona de artificial intelligence, în care a asistat clienții atât în ceea ce privește implicațiile protecției datelor cu caracter personal, cât și proprietății intelectuale, raportat la utilizarea diverselor soluții ce înglobează generative AI.
Nu în ultimul rând, a gestionat numeroase proiecte privind contracte de colaborare și promovare, având drept clienți artiști, influenceri sau scriitori.
Intrarea în rândul antreprenorilor
Pasul către antreprenoriat l-a făcut simplu. Din punctul său de vedere nu există neapărat un moment potrivit pentru începerea unui proiect pe cont propriu, ci este important să acționezi. „De multe ori, supra-analizarea unei decizii poate duce la blocaj și la evitarea acțiunii. Cred însă că este foarte important ca înainte de demararea unui proiect pe cont propriu să se facă o introspecție atentă pentru a se observa dacă într-adevăr un astfel de demers este cel potrivit. Avocatura pe cont propriu este o manifestare a activității antreprenoriale, iar antreprenorialul nu este pentru toată lumea. Pentru a-ți construi propria societate ai nevoie în primul rând de pasiune și determinare, restul resurselor necesare putând fi obținute ulterior, dacă există acest motor. Țin să precizez un aspect pe care îl consider deopotrivă important - este esențial să fii un foarte bun profesionist. Ca să sumarizez, pasiunea, determinarea și profesionalismul sunt principalele calitatăți ce ar trebui să se regăsească într-un tânăr avocat ce dorește să își construiască propria societate”, susține avocatul.
Mădălina este de părere că munca în cadrul Reff & Associates a fost „rampa de lansare” a noului proiect independent, în sensul în care firma de avocatură respectivă încurajează foarte mult autonomia în gestionarea proiectelor, exprimarea ideilor, colegialitatea și chiar intraprenoriatul. „În alte cuvinte, sprijinul și încrederea acordată de colegi și coordonatori în cadrul proiectelor derulate în Reff & Associates mi-a dat în cele din urmă încrederea de a porni de cont propriu. Nu voi ascunde faptul că ideea de a derula un proiect pe cont propriu exista încă din timpul facultății, având numeroase exemple în rândul profesorilor și avocaților la care am desfășurat stagii de practică”, mai spune tânăra.
Proiectul Nova.Lo s-a născut în luna mai a acestui an și are în vedere ariile de practică pe care Mădălina este deja specializată, respectiv dreptul tehnologiei, media, proprietate intelectuală și tot ce ține în general de digital. „Bineînțeles, scopul este ca pe viitor proiectul să devină o societate de avocatură full service. Chiar și în prezent, pentru diverse mandate complexe colaborez cu alți colegi, care gestionează alte domenii de practică decât cele menționate mai sus, cum ar fi drept societar sau dreptul muncii”, precizează avocatul.
La rândul său, proiectul emarca.ro vine în completarea proiectului Nova.Lo. „În luna mai a acestui an am devenit și consilier în proprietate industrială, pe lângă calitatea profesională de avocat. Emarca.ro reprezintă atât materializarea calității nou dobândite, cât și a dorinței de a face obținerea protecției asupra drepturilor de proprietate intelectuală cât mai accesibilă și time effective. Prin emarca.ro oricine își poate înregistra marca, în câțiva pași simpli, printr-un proces ce nu durează mai mult de 5 minute. Desigur, oferim și servicii complexe în materie de proprietate intelectuală, cum ar fi asistență pentru înregistrarea europeană și internațională a mărcilor, redactarea de contracte privind cesiunea drepturilor de autor, de dezvoltare software, consultanță privind desene și modele etc.”, explică Mădălina Spătaru.
Având în vedere structura celor două proiecte pe care le dezvoltă, avocatul pune accent pe ariile care privesc zona de tehnologie, artificial intelligence, proprietate intelectuală, publicitate sau e-commerce. În prezent, portofoliul său de clienți cuprinde agenții de publicitate, platforme de e-commerce la început de drum, distribuitori cu renume de produse alimentare, dar și o societate listată la Bursa de Valori București.
„Am în vedere proiecte cât mai variate și complexe, care să îmi permită consolidarea poziției pe piață, prin sublinierea calității de „avocat digital”. În principal, sunt în căutarea unor parteneri cu care să creez relații durabile și cărora să le devin un real partener în derularea activității. Cred ca aș putea vorbi despre un număr ideal abia după primul an de activitate, care consider că este o perioadă de adaptare și ajustare din punct de vedere administrativ”, menționează interlocutoarea Women Lawyers.
De altfel, într-o lume în care „online is king”, principalele direcții strategice au în vedere, în primul rând câștigarea notorietății și consolidarea poziției în piață, iar în al doilea rând alcătuirea unui portofoliu de clienți cu proiecte inovative, la care să poată contribui din punct de vedere juridic. „Câștigarea unor clienți mari este desigur un deziderat, în special când vorbim despre un proiect la început de drum, întrucât acest lucru se completează inevitabil și cu dobândirea notorietății”, nuanțează avocatul.
În primele luni de activitate ca antreprenor s-a implicat în multe proiecte importante. Mandatele principale au avut în vedere înregistrarea națională și internațională a mărcilor și oferirea de consultanță privind înregistrarea de desene și modele. De asemenea, a oferit consultanță, redactare și implementare de contracte de colaborare business to business, contracte de dezvoltare software, furnizarea de strategii privind gestionarea drepturilor de proprietate intelectuală și dezvoltarea acestora pe viitor.
În același timp, multe din dosare au avut în vedere consultanță day to day în materia protecției datelor cu caracter personal, dar și gestionarea incidentelor de securitate, precum și furnizare de asistență și recomandări privind respectarea principiilor privacy by design și by default pentru o aplicație mobilă.
Mădălina Spătaru și-a propus, în primul an de activitate, un target financiar care are în vedere atingerea unei cifre de afaceri de 500.000 de euro. „Această cifră de afaceri este susținută de ariile de practică specializate din cadrul proiectelor, precum și din derularea proiectelor de colaborare cu parteneri externi”, a mai spus avocatul intervievat de Women Lawyers.
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 11 / 67 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Voicu & Asociații is looking for business lawyers (maximum 5 years from Bar admission)
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Mega-proiectul Neptun Deep din Marea Neagră merge înainte, dau asigurări reprezentanții OMV Petrom, dar și arbitrajul cu statul român pentru modificarea legii offshore continuă | Avocații LDDP asigură apărarea în litigiul de la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Procedura arbitrală în arbitrajul instituționalizat” | Înscrierile se fac până pe 10 octombrie
EXCLUSIV | O companie din grupul controlat de ”regele eolienelor” a trimis Ministerului Finanțelor o notificare de arbitraj și o cerere de soluționare pe cale amiabilă a disputei. Tratatul Cartei Energiei, temeiul juridic al conflictului cu statul român
Avocații noii generații | De vorbă cu Mihnea Orjan, avocat cu 5 ani experiență și recent laureat al Premiului de Excelență „Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu”, despre avocatură ca vocație, activitatea de cercetare, implicare și crez profesional: „Misiunea este pentru mine clară: să devin cel mai bun în ceea ce fac. Nu este o aroganță, este doar o înțelegere a faptului că trebuie să țintești spre Lună ca să ai șansa de a atinge o stea. Plănuiesc să fac ceea ce am făcut și până acum: să lupt pentru ceea ce cred și pentru cei care mă cheamă să îi apăr”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Cum se redactează o clauză compromisorie (Powered by ZRVP)
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat emisiunea de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 mil. € de pe piețele internaționale | Olga Niță (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocați stagiari | Litigii
Avocații din practica de Protecția Datelor de la NNDKP spun că există în continuare prevederi neclare în legislație și „pete albe” de reglementare | Iurie Cojocaru (Partener): “De foarte multe ori, clienții se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ștergerea datelor sau oferirea unor răspunsuri adecvate la solicitările de exercitare de drepturi, în condițiile în care legislația, ghidurile și jurisprudența oferă prea puțin spațiu de manevră”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...