LadyLawyer | Grație și putere în structura Mitel & Asociații, firmă de avocați în care dedicarea, talentul și perseverența doamnelor clădesc cariere solide. Femeile au abilități înnăscute de persuasiune și empatie care fac diferența, însă echipa este esențială pentru a face față cu succes provocărilor acestei frumoase meserii, spun reprezentantele firmei
04 Aprilie 2023 Ștefania Enache
Doamnele care aleg să se dezvolte în acest domeniu reușesc să se facă remarcate datorită unor calități care sunt specifice genului feminin.
| |
În cadrul Mitel & Asociații, procentul majoritar al doamnelor avocat din firmă și al partenerelor rămâne neschimbat și anul acesta. Mădălina Mitel, Magda Dima și Ioana Negrea, din postura de partener, coordonează împreună cu Sorin Mitel (partener fondator) și Șerban Suchea (partener) toate ariile de activitate ale firmei, inclusiv M&A, Corporate & Commercial, Dispute resolution & Litigation, Real estate, Employment, Achiziții publice și Insolvență. Motorul acestei echipe de succes, recunoscută în piață datorită proiectelor pe care le dezvoltă, este format din doamne avocat care s-au făcut remarcate prin calităților profesionale probate de-a lungul timpului.
Avocatura este o profesie grea, în care contează pregătirea continuă, munca aplicată, talentul și dedicarea. Indiferent de gen, o carieră în acest domeniu se construiește printr-un efort susținut care implică multe sacrificii.
Magda Dima, avocat cu o experiență continuă în profesie de peste 20 de ani, este coordonatoarea departamentului de litigii & arbitraje și a practicii de insolvență, restructurări & falimente din cadrul Mitel & Asociații. Ea a dobândit prin muncă, seriozitate și dedicare o excelentă reputație în aria sa de practică.
„Drumul în construirea unei cariere în avocatura de business este, în realitate, un proces de maturizare și perfecționare profesională continuă, în care debutezi cu pasiunea pentru profesie, cunoștințe, talent, dar crești și îți definești traiectul profesional doar cu seriozitate, perseverență, motivare, implicare, rezistență la efort, muncă multă și creativitate, dublate de responsabilitate și devotament față de client”, subliniază Magda Dima, Partener Mitel & Asociații.
Cu un portofoliu profesional impresionant, Magda gestionează, împreună cu departamentul de Litigii, o gamă complexă de dosare civile, comerciale, administrativ-fiscale și penale, precum și proceduri de restructurări și reorganizări complexe și de recuperare a creanţelor.
Magda Dima (foto) este recunoscută ca un redutabil avocat, care pune în practică strategii inovatoare de excepție, reușind astfel să obțină pentru clienții Mitel & Asociații soluții câștigătoare, atât în procedurile judiciare cât și în negocierile extrajudiciare.Coordonatoarea Departamentului de litigii & arbitraje și a practicii de insolvență de la Mitel & Asociații a câștigat încrederea clienților nu doar prin rezultatele excepționale obținute, ci și prin maniera temeinică de abordare a problematicilor unui dosar, modul profund de analiză și extragere a elementelor esențiale ale speței, prin planul de bătaie propus pe scenarii corect evaluate și riguros pregătite.
La rândul său, Mădălina Mitel, Partener Mitel & Asociații, apreciază că „măsura succesului în avocatură este dată de aceleași criterii, indiferent de gen: să fii bine pregătit profesional, clar în gândire, convingător și concis și muncitor. Toate aceste abilități trebuie dezvoltate și perfecționate în timp continuu pentru a ajunge să fii un avocat de succes.”
Mădălina Mitel (foto) este una dintre doamnele avocat care s-a făcut remarcată în linia întâi a acestei profesii. Parcursul său include proiecte importante de fuziuni și achiziții, în care asistă atât cumpărători, cât și vânzători, companii locale și multinaționale în tranzacții complexe, cu implicații transfrontaliere. De asemenea, ea a gestionat numeroase dosare de drept societar, dreptul muncii, finanțări și protecția datelor. Cu o experiență vastă în avocatura de business, Mădălina coordonează în cadrul Mitel & Asociații mandate care cer expertiză extinsă în fuziuni și achiziții, drept societar și comercial, drept bancar și protecția datelor cu caracter personal. Clienții apreciază profesionalismul său desăvârșit, precum și tenacitatea, talentul de negociere și rapiditatea de înțelegere a informațiilor de business specifice industriei în care activează clientul.
Ioana Negrea (foto), Partener Mitel & Asociații, a intrat în echipa Mitel & Asociații imediat după terminarea facultății, și, prin muncă susținută, devotament și perseverență, a reușit să își construiască o carieră solidă și să acceadă în structura ierarhică superioară a firmei. În acest moment, Ioana joacă un rol major în practica de drept imobiliar & construcții a Mitel & Asociații, fiind implicată în tranzacțiile imobiliare notabile ale biroului.”Pentru o femeie nimic nu e imposibil sau dificil în profesia noastră, trebuie doar să își dorească și sigur va reuși. Practicarea avocaturii „se potrivește mănușă” sexului frumos pentru că femeile au abilități înnăscute de persuasiune și empatie care fac diferența”, este de părere Partenerul Mitel & Asociații.
Ioana Negrea a fost implicată, alături de echipa de drept imobiliar & construcții a Mitel & Asociații, în tranzacții imobiliare semnificative care au avut loc pe piața imobiliară.
------------------------------------------------------------------
Citește și
→ Avocații Mitel & Asociații vor asista o tranzacție imobiliară pentru un proiect major în zona de nord a Capitalei, cu o valoare de peste 500 mil. € | Ioana Negrea, Partener: 2023 va fi un an de așezare a segmentului de office, cu un grad mare de ocupare a clădirilor existente, cu noi dezvoltări și cu un apetit crescut al investitorilor pentru achiziția de clădiri finalizate. Va fi un an bun și pentru piața de retail, aflată încă în proces de expansiune
------------------------------------------------------------
Atuurile doamnelor avocat
Doamnele care aleg să se dezvolte în acest domeniu reușesc să se facă remarcate datorită unor calități care sunt specifice genului feminin.
Cristina Dan (foto), Counsel în cadrul Mitel & Asociații, este de părere că cele mai importante atuuri ale femeilor avocat sunt abilitățile de comunicare și coordonare, inteligența emoțională și spiritul de echipă. „ Avocatura de business este extrem de competitivă, într-o permanentă transformare și dezvoltare. Echipa din care faci parte este esențială pentru a face față cu succes provocărilor acestei frumoase meserii, iar doamnele avocat sunt motorul din spatele majorității echipelor de succes”, nuanțează avocatul. Iar Cristina Dan face din plin dovada acestor calități. Ea este un avocat cu o practică solidă în Dreptul comercial și societar, precum și în Dreptul muncii, fiind implicată în proiecte complexe de consultanță în domeniile sale de specializare în cadrul casei de avocatură.
„Drumul pe care îl alegem este deseori influențat de mediul în care creștem și de familie. Descoperirea cursurilor profesorului George Plastara, în biblioteca bunicilor și a unchiului meu, a fost deschiderea lumii fascinante a dreptului. Ulterior, decizia a venit natural și a deschis drumul avocaturii câțiva ani mai târziu. Un drum deopotrivă ușor și greu, dar care îți tine mintea antrenată și ale cărui recompense, mai ales alături de colegii mei, sunt confirmarea că decizia a fost cea potrivită”, mărturisește Anemari Ciobanu (foto), Managing Associate Mitel & Asociații. În acest moment, Anemari Ciobanu se concentrează pe practica de achiziții publice și finanțare nerambursabilă, controlul operațiunilor cu produse militare și produse cu dublă utilizare, Dreptul mediului, comunicații și IT. Anemari are experiență în acordarea consultanței în domeniul public și privat, oferind consiliere și soluții pragmatice atât către clienți privați, cât și către organisme publice pe parcursul implementării proiectelor.
Avocatura de business este o muncă de echipă și contează foarte mult mediul în care te dezvolți, iar Mitel & Asociații oferă posibilitați multiple în acest sens membrilor săi.
Alina Ostroveanu (foto), Managing Associate Mitel & Asociații, a ales să activeze în departamentul de litigii al acestei firme în urmă cu mai bine un deceniu. Atunci a ținut cont de rezonanța numelui firmei și de proiectele complexe și interesante gestionate. „Colaborarea cu Mitel & Asociații are ca avantaje implicarea în domenii ale dreptului extrem de variate, în spețe având complexitate crescută. De o importanță majoră este provocarea de a învăța mereu lucruri noi, neexistând riscul plafonării cunoștințelor”, susține avocatul. Și datorită mediului în care activează, Alina Ostroveanu este astăzi avocat cu o vastă experiență în litigii civile, comerciale și administrative, fiscale, dar și litigii de muncă și proceduri de insolvență. Alina este Managing Associate în cadrul departamentului de litigii, iar în cei 12 ani petrecuți în cadrul Mitel & Asociații a asigurat asistență juridică și reprezentare în litigii complexe privind probleme de Drept administrativ, fiscal, Dreptul muncii, Drept civil și Insolvenţă.
Într-o perioadă delicată pentru majoritatea sectoarelor economice, avocații de la Mitel & Asociații și-au desfășurat anul trecut activitatea în linia specifică firmei, iar grosul încasărilor au venit din ariile de practică M & A și Corporate, precum și din consultanța day-to-day acordată clienților pe diverse alte domenii (Employment, Procurement etc). De asemenea, o pondere importantă din veniturile firmei provin în continuare din domeniul Real Estate și Litigation.
Pe de altă parte, Mitel & Asociații este o firmă care bazează pe echipă și a implementat, încă de la înființare, o politică organizațională menită să-i mențină stabilitatea. „În 2022 am avut o rată de retenție de aproximativ 85%, pe care dorim să o conservăm/să o îmbunătățim în acest an. Preocuparea noastră este ca toți cei care își desfășoară activitatea în firma noastră, ca avocați sau în alte poziții, să aibă venituri cât mai bune, raportat la activitatea depusă, să aibă confortul că sunt într-o colaborare pe termen lung, alături de oameni care se preocupă de viitor, care să le confere condițiile necesare pentru a-și desfășura activitatea și a-și împlini nevoile și dorințele”, au precizat coordonatorii firmei într-un interviu acordat publicației noastre la începutul anului.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 912 / 2264 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații, desemnată Romania Law Firm of the Year la LMG Life Sciences Awards EMEA 2026
Un portofoliu de peste trei miliarde de euro și patru proiecte strategice conturează una dintre cele mai relevante expresii ale complexității din energia românească | De vorbă cu Oana Ijdelea, coordonatoarea Ijdelea & Asociații despre punctele de fricțiune în dezvoltarea proiectelor energetice, arhitectura juridică transformată într-un veritabil factor de competitivitate și echipa în care mai multe specializări juridice funcționează integrat
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)






