GDPR | Respectarea legislației în domeniu pare că este mai degrabă formală, lipsind măsurile concrete capabile să asigure o protecție adecvată volumului foarte mare de date prelucrate, spun avocații D&B David și Baias. Daniel Vinerean, coordonatorul practicii de Protecția Datelor: De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de până la 3.000 € decât să stabilești un plan concret, să achiziționezi tehnologie sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri adecvate
17 Noiembrie 2024 Ștefania Enache
Protecția datelor este o practică de sine stătătoare în cadrul D&B David și Baias, firma având avocați specializați în acest domeniu care colaborează îndeaproape cu specialiștii în securitate cibernetică din cadrul PwC România. Aria este coordonată de avocatul Daniel Vinerean, specialist în protecția datelor și deținător al unei certificări CIPP/E din partea International Association of Privacy Professionals.
| |
|
Daniel Vinerean, Managing Associate în cadrul D&B David si Baias |
Autoritățile din spațiul comunitar au aplicat, în primele șapte luni ale anului în curs, 160 de amenzi în valoare totală de 160 milioane de euro pentru nerespectarea politicilor GDPR. În țara noastră, sancțiunile date sunt de doar 0,5 milioane euro, sumă care a rezultat din 15 amenzi. Statistic vorbind, România stă foarte prost la acest capitol, iar lucrul acesta se poate reflecta direct și în modul în care companiile ajung să respecte prevederile vizând protecția datelor cu caracter personal. €
„Nivelul scăzut al amenzilor aplicate de ANSPDCP încurajează, fără îndoială, o atitudine mai relaxată atunci când vine vorba de implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice capabile să asigure în mod real protecția datelor cu caracter personal. De cele mai multe ori este mai ieftin sa plătești o amendă de 1.000, 2.000 sau 3.000 de euro decât să stabilești un plan concret de măsuri de protecție a datelor, să achiziționezi tehnologie capabilă să asigure securitatea, integritatea și disponibilitatea datelor sau să angajezi un consultant capabil să conceapă și să implementeze măsuri de protecție adecvate activităților de prelucrare realizate”, atrage atenția Daniel Vinerean.
Probleme în acest domeniu intervin și din cauza faptului că există în continuare zone de neclaritate în interpretarea unor norme impuse de legislația specifică. „Totuși, practica pare că stabilește o serie de cutume capabile să asigure finalitatea regulilor asociate prelucrărilor de date cu caracter personal”, menționează interlocutorul BizLawyer.
De altfel, avocatul amintește faptul că nu a întâlnit zone lipsite complet de recomandări din partea Comitetului European de Protecția Datelor. „Este însă uneori nevoie de un efort suplimentar pentru a găsi logica din spatele interpretărilor acestui organism european. În general, regulile în materia protecției datelor sunt riguroase, dar nu împiedică activitatea celor chemați să le aplice și în niciun caz nu sunt contrare desfășurării normale a activităților economice”, completează expertul D&B David și Baias.
Protecția datelor este o practică de sine stătătoare în cadrul D&B David și Baias, firma având avocați specializați în acest domeniu care colaborează îndeaproape cu specialiștii în securitate cibernetică din cadrul PwC România. Aria este coordonată de avocatul Daniel Vinerean, specialist în protecția datelor și deținător al unei certificări CIPP/E din partea International Association of Privacy Professionals.
Echipa dedicată acestei practici a fost implicată în proiecte complexe de asigurare a conformității încă dinainte de intrarea în vigoare a GDPR-ului și care acum oferă consultanță directă unor mari jucători din domeniul retail, pharma și servicii financiare. În plus, practica de protecția datelor este orientată și spre provocările aduse de revoluția inteligenței artificiale, un subiect foarte actual și cu multe provocări în viitorul apropiat. „Practica de protecția datelor este foarte importantă în cadrul D&B David și Baias mai ales în contextul nevoii de integrare a noilor reguli în materia inteligenței artificiale, a evoluției continue a tehnologiei și a unui volum tot mai mare de date cu caracter personal prelucrate în toate domeniile de activitate”, amintește Daniel Vinerean.
Avocații au lucrat în multe proiecte complexe. Printre altele, au fost implicați în evaluări ale impactului asupra protecției datelor anterior implementării de noi tehnologii (de ex. instrumente de prevenire a pierderii datelor) sau desfășurării de activități noi, în special legate de prelucrarea datelor în activitățile de marketing prin aplicații sau mecanisme automatizate.
Opiniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.
De asemenea, au fost implicați în tranzacții în domeniu medical sau al serviciilor de turism, arii cu volum mare de date cu caracter personal prelucrate în activitatea obișnuită.
Totodată au primit din partea unui client solicitarea de a regândi mecanismele de obținere a consimțământului pentru activități de marketing proprii, dar și pentru a monetiza datele persoanelor vizate prin divulgarea către terți în scopuri proprii de marketing. „Dificultatea a venit din nevoia de a asigura un echilibru între nevoia de business și regulile mai stricte privind consimțământul impuse de reglementările specifice domeniului protecției datelor cu caracter personal”, explică interlocutorul BizLawyer.
Daniel Vinerean mai precizează că, fiind parte din rețeaua PwC, echipa are frecvent proiecte care necesită colaborarea cu avocați din alte jurisdicții, atât din Uniunea Europeană, Spațiul Economic European, cât și din afara acestor zone. Este vorba în general despre proiecte implementate la nivel global de multinaționale puternice și care înțeleg, uneori mai bine decât entitățile românești, nevoia de respectare a prevederilor locale în materia protecției datelor cu caracter personal.
În plus, D&B David și Baias reprezintă în mod frecvent clienți în relația cu ANSPDCP, în special în cadrul investigațiilor realizate de această autoritate de supraveghere. „De cele mai multe ori, eroarea umană și nerespectarea regulilor impuse de angajatori pentru protecția datelor sunt cele care au declanșat investigații și au condus la aplicarea de amenzi”, punctează avocatul.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 425 / 2264 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
Andronic and Partners asistă Grupul Rheinmetall în cea mai mare achiziție publică din sectorul securității naționale
Ana Popa, de la primii ani ca avocat stagiar, la rolul de Counsel în practica de Litigii a RTPR: o poveste despre statornicie profesională, implicare directă în mandate dificile și convingerea că excelența în avocatură se construiește prin consecvență, talent și responsabilitate | „Diferența dintre un avocat bun și unul excepțional o face talentul și vocația pentru această profesie. Ceea ce îi permite să rămână în linia întâi este reputația construită în timp, care este strâns legată de încrederea pe care o inspiră clienților”
Arhitectura juridică a unei mega-finanțări, asistate de Filip & Company și NNDKP: Cum a structurat One United Properties creditul de până la 140 mil. € acordat de UniCredit Bank
Filip & Company a asistat Christian Tour în cadrul ofertei publice inițiale și al listării la Bursa de Valori București | Echipa a fost coordonată de Olga Niță (partener)
RTPR asistă EMSA Capital în tranzacția de exit din Aplast
Urmează o perioadă de tranziție critică pentru piața achizițiilor publice din România, marcată de presiuni simultane din direcții multiple. Creșterea cheltuielilor de apărare va genera un volum semnificativ de proceduri complexe, cu specificități juridice pe care puțini practicieni le stăpânesc în detaliu | De vorbă cu Manuela Guia, coordonatoarea GNP Guia Naghi & Partners, despre noile zone de sofisticare juridică și câteva măsuri prin care ar putea crește transparența și viteza procedurilor fără a afecta calitatea evaluării
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Schoenherr și Legal Ground, în linia întâi a unei tranzacții cu mai multe clase de active prin care Piraeus își restrânge expunerea reziduală din România | Un portofoliu cu credite, leasinguri, participații de risc, garanții și active imobiliare a pus avocații în fața unui mandat aflat la intersecția dintre M&A, banking & finance și real estate
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Employment Roundtable Filip & Company: Piața muncii intră într-o zonă de tensiune: restructurările și investigațiile interne devin noua realitate pentru companii
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)





