ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Mergermarket: Clifford Chance este Consultantul Juridic al Anului în M&A pentru Europa Centrală și de Est

16 Decembrie 2019   |   BizLawyer

Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură, acordă în prezent asistență pe câteva tranzacții confidențiale de mare anvergură pentru piața din România și din regiune.

Nadia Badea, partener Clifford Chance si coordonatorul practicii M&A Real Estate de la Bucuresti

 
 
Firma de avocatură Clifford Chance a primit premiul Consultantul Juridic al Anului în M&A pentru Europa Centrală și de Est (CEE M&A Legal Adviser of the Year) în cadrul ceremoniei anuale a Premiilor Mergermarket M&A în Europa, organizată săptămâna trecută la Londra.

În total au fost desemnați 40 de câștigători din domeniul consultanței financiare și juridice din Europa, în baza unui proces riguros de evaluare, care a inclus analiza clasamentelor Mergermarket și examinarea de către un juriu de specialitate.

Analiza a inclus tranzacțiile anunțate în perioada 1 octombrie 2018 - 30 septembrie 2019, reprezentând 12 luni de activitate. Fiecare categorie a avut un singur câștigător, astfel încât premiul acordat de Mergermarket să reprezinte o adevărată recunoaștere pentru un an excepțional.


Premiul acordat Clifford Chance confirmă poziția solidă și reputația pe care casa de avocatură și-a construit-o în regiune. La rândul său, Chambers Europe 2019 plasează Clifford Chance în rândul firmelor din palierul 1 (Tier 1) pentru practica de Corporate M&A, dar și Banking & Finance în Europa Centrală și de Est.
Echipa Clifford Chance CEE include birourile din Polonia, România și Cehia, de unde firma acoperă și Slovacia.

Nadia Badea, partener Clifford Chance și coordonatorul practicii M&A Real Estate de la București, spune: „Suntem o firmă de calibru internațional cu o practică tranzacțională și de consultanță premium, care își consolidează în mod constant prezența în centrul și estul Europei. Premiul acordat de Mergermarket reprezintă o recunoaștere a performanței și calității portofoliului pe care îl construim zi de zi alături de colegii noștri din regiune și din rețeaua Clifford Chance”.

Clifford Chance Badea, biroul local al firmei globale de avocatură, acordă în prezent asistență pe câteva tranzacții confidențiale de mare anvergură pentru piața din România și din regiune.

Printre proiectele de M&A asistate recent de Clifford Chance Badea se numără:
•    Asistență acordată fondului francez de investiții AEW în legătură cu vânzarea portofoliului său de active din România către divizia de investiții imobiliare a Morgan Stanley în asociere cu un grup de investitori din Israel cu experiență îndelungată în tranzacții imobiliare, reprezentați de David Hay, respectiv către Indotek Group, unul dintre cele mai mari grupuri de investiții imobiliare din Ungaria. Tranzacția vizează America House, o clădire de birouri clasă A de referință în București (achiziționată de către Morgan Stanley alături de grupul de investitori din Israel), și Promenada Mall Târgu Mureș (achiziționată de Indotek Group).
•    Asistență acordată grupului german REWE / DerTour, cu activități în industria de retail și turism, în legătură cu achiziţia diviziei de agenții de turism a grupului Eurolines România.
•    Asistenţă acordată fondului de private equity Abris Capital Partners în legătură cu preluarea unui pachet majoritar în Global Technical Group, cel mai mare furnizor de soluții end-to-end pentru managementul construcțiilor și integrator de soluții tehnice și de securitate.
•    Asistenţă acordată First Bank, deținută de J.C. Flowers & Co., în legătură cu achiziţia Leumi Bank România, la un an de la prima tranzacție realizată de acest investitor american de calibru pe piața financiar-bancară din România.
•    Asistență acordată grupului Czech Media Invest (CMI) pe tot parcursul tranzacției privind achiziția activelor din segmentul radio pe care conglomeratul media internațional Lagardère Group le deținea în Europa Centrală și de Est.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1948 / 2261
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...