ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

ARCON și Institutul Național al Magistraturii au organizat o sesiune de formare profesională pentru judecători privind noile tendințe în dreptul european al concurenței

21 Iunie 2025   |   BizLawyer

Evenimentul s-a desfășurat la sediul INM, în Aula Institutului, reunind zeci de judecători și specialiști din domeniul dreptului concurenței, atât din România, cât și din străinătate.

 
 
Asociația Română de Dreptul Concurenței (ARCON) anunță desfășurarea, în parteneriat cu Institutul Național al Magistraturii (INM), a unei sesiuni de formare profesională destinată judecătorilor, cu tema „Perspective asupra implicațiilor practice ale noutăților în legislația și jurisprudența UE în materia dreptului concurenței”. Evenimentul s-a desfășurat la sediul INM, în Aula Institutului, reunind zeci de judecători și specialiști din domeniul dreptului concurenței, atât din România, cât și din străinătate.

Sesiunea a fost deschisă oficial de către doamna Simona-Camelia Marcu, judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție și Director al INM, și doamna Anca Buta Mușat, Președinte ARCON, care au subliniat importanța colaborării dintre instituțiile naționale și experții internaționali în domeniul concurenței.


„Acest eveniment marchează o etapă importantă în activitatea asociației noastre, ARCON. Reunirea unor practicieni și cadre universitare din întreg spectrul profesiilor și din atâtea țări și sisteme juridice diferite este o mărturie a naturii omniprezente a dreptului concurenței, dar și a imensului interes (și a pasiunii) pe care acest domeniu juridic îl generează și îl inspiră. Astfel de evenimente ne determină să continuăm, împreună cu minunații noștri membri și parteneri, misiunea noastră de a îmbogăți dezbaterile și evoluțiile dreptului concurenței în România”, a declarat Anca Buta Mușat, Președinte ARCON.

Agenda evenimentului a inclus trei paneluri tematice: 

– Privire specială asupra înțelegerilor verticale
– Privire specială asupra acordurilor orizontale
– Standardul de probă. Evoluții recente în jurisprudență

Printre speakeri s-au numărat:

Filip Tuytschaever, Profesor de dreptul european al concurenței, Universitatea din Bruxelles (VUB);
Diana Tămagă, Președinte al Secției de contencios administrativ și fiscal, Înalta Curte de Casație și Justiție;
Iulia Dăscuțu, Inspector de concurență, Consiliul Concurenței;
Roxana Orza, Inspector de concurență, Consiliul Concurenței;
Anca Jurcovan, Avocat și membru ARCON;
Ioannis Kokkoris, profesor universitar de dreptul concurenței și economie la Queen Mary University of London (QMUL), membru al UK Competition Appeal Tribunal;
Cristina Butacu, Director al Departamentului Juridic, Consiliul Concurenței;
Anne-Marie Witters, Președinte, Market Court Bruxelles.

Sesiunea s-a încheiat cu o rundă interactivă de întrebări și răspunsuri, oferind participanților ocazia de a dezbate aplicabilitatea practică a informațiilor prezentate de lectori. Prin acest eveniment, ARCON și INM își reafirmă angajamentul de a susține perfecționarea profesională a magistraților în domeniul dreptului european al concurenței și de a facilita schimbul de experiență între sistemul judiciar român și experții internaționali.

Despre ARCON
Asociația Română de Dreptul Concurenței – ARCON a fost înființată pentru a acționa ca un incubator sau hub al studiului și discutării tuturor noutăților și practicilor comerciale naționale, dar și de la nivelul Uniunii Europene sau de la nivel internațional, privind dreptul concurenței, inclusiv interferențele acestuia cu dreptul concurenței neloiale și dreptul proprietății intelectuale. Prin promovarea schimbului de idei și de experiențe între toți profesioniștii interesați de acest domeniu al dreptului, asociația urmărește crearea unui forum imparțial de dezbateri și a unor cunoștințe valoroase asupra oricărei teme de interes pentru domeniu, valorificându-și astfel credibilitatea și reputația pentru a promova o aplicare și o interpretare corectă și echilibrată a dreptului concurenței în interesul consumatorilor, al mediului de afaceri și al societății în general.
ARCON este și grupul național român al Ligii Internaționale de Dreptul Concurenței (LIDC), o asociație internațională fondată în 1930 axa
tă pe studiul dreptului concurenței, al dreptului proprietății intelectuale  și al dreptului concurenței neloiale.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 29 / 147
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Mușat & Asociații obține o decizie de referință pentru salariații Hidroconstrucția, societate în reorganizare judiciară, cu impact estimat de 1,2 mil. € | Echipa, coordonată de Mihai Popa (Deputy Managing Partner)
Filip & Company a gestionat juridic IPO-ul Christian Tour, încheiat cu succes. Au fost atrase fonduri de 149 mil. lei pentru accelerarea consolidării prin M&A, extindere organică și transformare digitală
NNDKP a asistat Raiffeisen Bank România în legătură cu finanțarea grupului Monza Ares în vederea achiziției Brain Institute și integrării acestuia în structura grupului | Alina Radu (Partener) și Cătălina Dan (Asociat Senior), în prim plan
Mitel & Asociații a asistat vanzatorii în tranzacția prin care Grupul Monza Ares, susținut de Highlander Partners, a preluat centrul privat de neurochirurgie Brain Institute | Mădălina Mitel, coordonatoarea echipei de proiect: ”Pentru noi, un mandat de M&A reușit este acela în care soluția juridică susține logica economică a tranzacției și permite părților să meargă mai departe cu un proiect viabil”
NNDKP a asistat grupul PPC în procesul de negociere pentru încheierea noilor contracte colective de muncă | Roxana Abrașu (Partener) și Daniel Stăncescu (Managing Associate), în prim plan
RTPR asistă Silcotub la achiziția Artrom Steel Tubes. Echipa, coordonată de Mihai Ristici (Partener) și Vlad Stamatescu (Counsel)
Florian Nițu (PNSA), singurul avocat din România aflat în cursa pentru titlul „CEE Partner of the Year” la ”Legal 500 Central and Eastern Europe Awards 2026” - nu doar într-un an mai bun, ci după două decenii de consecvență în excelență: „Avocatul a devenit, în fapt, un ‘integrator’ în proiectele complexe, responsabil de alinierea componentelor juridice, comerciale și operaționale ale unei tranzacții. Clientul este azi un partener strategic, sofisticat și continuu implicat în gestionarea serviciului avocațial”
Mandatele sofisticate, în care soluțiile juridice trebuie dublate de înțelegerea mecanismelor economice, confirmă forța practicii de Insolvență & Restructurare a ZRVP, evidențiată în Tier 1 de Legal 500 | Alexandru Iorgulescu (Partener): ”Pot spune că specific practicii noastre sunt mandatele complexe ce reclamă soluții inovatoare, unde lucrăm adesea pe drumuri ‘neumblate’ și în care problemele de dreptul insolvenței se întrepătrund cu cele civile, societare, administrativ-fiscale”
NNDKP a asistat Grupul Saica în legătură cu achiziția Grupului Thimm. Echipa, cordonată de Gabriela Cacerea (Partener)
18 firme de avocatură și 22 de avocați din România, pe lista scurtă pentru Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2026. Avocați de la Filip & Company, CMS, RTPR, NNDKP, TZA, Bondoc & Asociații și Schoenherr intră în competiție pentru premii regionale, iar Florian Nițu (PNSA) este nominalizat la titlul de ”CEE Partner of the Year”. Doi legal manageri concurează la titlul de ”In-house Lawyer of the Year” în CEE
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...