APMGR: Există un deficit de 2 miliarde de lei în bugetul de medicamente
29 Mai 2019 AGERPRES
APMGR solicită scoaterea denumirilor comerciale din actele normative şi a menţiunilor de prescriere exclusivă, redeschiderea licitaţiilor de îndată ce a apărut primul biosimilar pe piaţă.
Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România şi-a exprimat miercuri îngrijorarea cu privire la împiedicarea accesului medicamentelor generice şi biosimilare din sfera produselor din oncologie, reumatologie şi gastroenterologie din România.
Potrivit unui comunicat de presă, APMGR solicită Ministerului Sănătăţii scoaterea denumirilor comerciale din toate protocoalele terapeutice şi actualizarea automată a acestora cu medicamentele biosimilare şi pentru toate indicaţiile.
"Astfel, se va asigura un acces crescut al pacienţilor la tratament prin terapia biosimilară, iar pentru sistemul de sănătate reprezintă cea mai bună opţiune terapeutică cost-eficienţă. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS este încă în transparenţă pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, iar APMGR aşteaptă actualizarea protocoalelor terapeutice cu medicamentele biosimilare existente pe piaţă, de peste o lună de zile", afirmă APMGR într-un comunicat de presă.
Potrivit unui comunicat de presă, APMGR solicită Ministerului Sănătăţii scoaterea denumirilor comerciale din toate protocoalele terapeutice şi actualizarea automată a acestora cu medicamentele biosimilare şi pentru toate indicaţiile.
"Astfel, se va asigura un acces crescut al pacienţilor la tratament prin terapia biosimilară, iar pentru sistemul de sănătate reprezintă cea mai bună opţiune terapeutică cost-eficienţă. Ordinul comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS este încă în transparenţă pe pagina web a Ministerului Sănătăţii, iar APMGR aşteaptă actualizarea protocoalelor terapeutice cu medicamentele biosimilare existente pe piaţă, de peste o lună de zile", afirmă APMGR într-un comunicat de presă.
Totodată, APMGR mai solicită scoaterea denumirilor comerciale din actele normative şi a menţiunilor de prescriere exclusivă, redeschiderea licitaţiilor de îndată ce a apărut primul biosimilar pe piaţă.
"La ora actuală, România are o cotă de penetrare a medicamentelor biosimilare de doar 6%. De exemplu, piaţa de adalimumab este cotată la cca 60 milioane de euro anual. Prin neactualizarea imediată a protocoalelor, odată cu apariţia biosimilarelor se pierd economii de cca 12 milioane de euro, care rezultă doar din diferenţa de preţ faţă de preţul medicamentului de referinţă. Biosimilarele sunt aprobate de Autorităţile Competente din Uniunea Europeană conform unor reguli stricte, după analiza tuturor dovezilor din exerciţiul comprehensiv de comparabilitate între biosimilar şi medicamentul de referinţă", susţin reprezentanţii APMGR.
APMGR mai afirmă că în prezent există un deficit de 2 miliarde de lei în bugetul de medicamente, pe care producătorii îl plătesc sub forma unei taxe numită clawback.
"Producătorii de medicamente generice nu beneficiază de un clawback redus/diferenţiat, deşi nu au contribuit la creşterea consumului aşa cum au contribuit medicamentele inovative. Medicamentele generice şi biosimilare contribuie la optimizarea bugetului de medicamente. Paradoxul este că deşi există un deficit foarte mare în bugetul de medicamente, autorităţile nu susţin suficient de mult creşterea prescrierii de medicamente generice şi biosimilare, acţiune care ar permite reducerea cheltuielilor bugetare", se mai arată în comunicat.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 20815 / 21412 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





