AROBS Systems semnează două noi contracte de digitalizare cu Ministerul Sănătății și Casa Națională de Pensii Publice
12 Ianuarie 2026 BizLawyer
„Cele două proiecte implică abordări tehnice diferite, dar au în comun un obiectiv fundamental: construirea unor infrastructuri informatice moderne care să sprijine instituțiile în procesul decizional și operațional.
AROBS Systems, parte a Grupului AROBS (BVB: AROBS), anunță semnarea a două noi contracte de transformare digitală în cadrul administrației publice centrale, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativele vizează digitalizarea Ministerului Sănătății și dezvoltarea unei platforme avansate de analiză și raportare a datelor pentru Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consolidând rolul Grupului AROBS ca furnizor de soluții informatice complexe pentru instituțiile guvernamentale.
„AROBS a intrat într-o etapă în care expertiza acumulată în digitalizarea instituțiilor publice este pusă în practică prin proiecte cu impact real asupra funcționării statului, generând modernizări de fond, care permit utilizarea datelor, tehnologiei și interoperabilității în procese administrative critice. Semnarea celor două noi contracte confirmă capacitatea Grupului de a gestiona inițiative de anvergură, coordonate în consorții extinse și cu implicarea unor echipe multidisciplinare. Ne aflăm în poziția de a contribui direct la evoluția modului în care operează administrația publică din România, iar acest rol reprezintă o responsabilitate majoră și o oportunitate semnificativă de a crea valoare sustenabilă pentru cetățeni și procesele instituționale”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
„AROBS a intrat într-o etapă în care expertiza acumulată în digitalizarea instituțiilor publice este pusă în practică prin proiecte cu impact real asupra funcționării statului, generând modernizări de fond, care permit utilizarea datelor, tehnologiei și interoperabilității în procese administrative critice. Semnarea celor două noi contracte confirmă capacitatea Grupului de a gestiona inițiative de anvergură, coordonate în consorții extinse și cu implicarea unor echipe multidisciplinare. Ne aflăm în poziția de a contribui direct la evoluția modului în care operează administrația publică din România, iar acest rol reprezintă o responsabilitate majoră și o oportunitate semnificativă de a crea valoare sustenabilă pentru cetățeni și procesele instituționale”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS.
În cadrul proiectului pentru Ministerul Sănătății, AROBS Systems, în calitate de lider al asocierii formate împreună cu MIND SOFT IT SOLUTIONS și cu participarea CERTSIGN, CYBERLLENCE INOVATIE și WING LEADING EDGE, va implementa un sistem informatic integrat destinat digitalizării activității instituției. Proiectul este finanțat prin PNRR, Componenta 7 – Transformare digitală, Investiția I.3.2 – Digitalizarea instituțiilor cu atribuții în domeniul sanitar aflate în subordinea Ministerului Sănătății.
Obiectivul proiectului îl reprezintă implementarea unui sistem informatic integrat care să sprijine digitalizarea activității Ministerului Sănătății, prin simplificarea procedurilor administrative și a proceselor de lucru, precum și prin crearea unui cadru unitar pentru gestionarea fluxurilor operaționale. Soluția informatică va permite modernizarea modului de funcționare a instituției și va facilita interoperabilitatea cu alte sisteme informatice guvernamentale relevante. Valoarea contractului este de aproximativ 34,6 milioane de lei, din care componenta aferentă AROBS Systems este estimată la 20,5 milioane de lei. Durata de implementare a proiectului este de șase luni de la semnarea contractului.
În ceea ce privește proiectul dedicat Casei Naționale de Pensii Publice, AROBS Systems coordonează dezvoltarea și implementarea unei soluții integrate de organizare, modelare, analiză și raportare a datelor (SIOMAR), în calitate de lider al asocierii formate împreună cu Maguay Computers și Wing Leading Edge. Proiectul are ca scop modernizarea proceselor de analiză și raportare prin implementarea unei platforme informatice de tip Business Intelligence, care să susțină activitatea decizională și operațională a instituției.
Proiectul SIOMAR constă în implementarea unei platforme informatice integrate care să permită colectarea, consolidarea, modelarea și analiza avansată a datelor gestionate de CNPP. Soluția va include infrastructura hardware necesară funcționării bazelor de date, aplicații software specializate pentru integrarea și prelucrarea datelor, instrumente de analiză și vizualizare, precum și componente de tip analytics și inteligență artificială pentru scenarii predictive și detecția potențialelor fraude. Prin automatizarea proceselor de raportare și eliminarea dependenței de instrumente învechite, platforma va sprijini fundamentarea deciziilor pe baza unor indicatori actualizați în timp real.
Proiectul va contribui la consolidarea capacității administrative și analitice a Casei Naționale de Pensii Publice, facilitând atât monitorizarea performanței interne, cât și colaborarea interinstituțională cu entități precum Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor, Institutul Național de Statistică, Curtea de Conturi sau Comisia Europeană.
Proiectul SIOMAR este finanțat prin PNRR – Componenta 8 (Reforma fiscală și reforma pensiilor), precum și din bugetul asigurărilor sociale de stat, prin bugetul Casei Naționale de Pensii Publice. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 39,2 milioane de lei, din care 18,2 milioane de lei sunt aferente AROBS Systems. Durata de implementare a proiectului este de șase luni de la semnarea contractului.
„Cele două proiecte implică abordări tehnice diferite, dar au în comun un obiectiv fundamental: construirea unor infrastructuri informatice moderne care să sprijine instituțiile în procesul decizional și operațional. Pentru Ministerul Sănătății sistemul presupune digitalizarea fluxurilor interne și o administrare mai eficientă, în timp ce soluția pentru CNPP vizează utilizarea datelor într-un mod inteligent și structurat. Ne concentrăm pe livrarea unor soluții robuste, scalabile și aliniate nevoilor beneficiarilor, astfel încât să genereze rezultate concrete pe termen lung”, a declarat Ducu Oprea, CEO al AROBS Systems.
Prin aceste două noi contracte, AROBS Systems consolidează portofoliul companiei în zona proiectelor publice și continuă să sprijine digitalizarea administrației centrale, în linie cu inițiative precum dezvoltarea și implementarea Sistemului Informatic Integrat al Casei Naționale de Pensii Publice, platforma informatică integrată pentru Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă sau serviciile furnizate pentru Banca Națională a României și Societatea Națională Nuclearelectrica.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 753 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





