ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bogdan Chirițoiu, la un seminar pe teme de concurență organizat de Schoenherr: „Prioritatea nu trebuie să fie să generăm noi măsuri de ajutor de stat, ci să punem presiune pe aparatul administrativ să le implementeze pe cele deja legiferate”

16 Iunie 2020   |   BizLawyer

”Nu am declanșat noi investigații dar, după ridicarea stării de alertă, vom relua inspecțiile – vom începe cu inspecții mici, astfel încât să ne dăm seama în ce condiții le putem derula, înainte de a trece la cazurile mari. Până la finalul anului vom finaliza o serie de investigații aflate în curs”, a declarat Bogdan Chirițoiu.

 
 
Firma de avocatură Schoenherr și Asociații SCA, cu participarea Președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a organizat în data de 12 iunie 2020 evenimentul online „Concurența în vremea COVID-19 și după”. Webinarul a abordat o serie de provocări pentru companii și asociații din perspectivă concurențială, generate de pandemia COVID-19 și de măsurile legislative luate în scopul limitării răspândirii acesteia și a fost găzduit de Georgiana Bădescu, partener Schoenherr și coordonatoarea practicii de dreptul concurenței a firmei în România și Moldova.

Referindu-se la activitatea autorității române de concurență pe durata stării de urgență și a stării de alertă și la planuri pentru perioada următoare, Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu a declarat în cadrul evenimentului online „Concurența în vremea COVID-19 și după”, organizat pe 12 iunie 2020 de firma de avocatură Schoenherr și Asociații SCA, cu sprijinul Consiliului Concurenței: „Am funcționat foarte bine în această perioadă – concentrările economice au decurs normal, în cazul investigațiilor nu au existat întârzieri. Nu am derulat audieri, însă ne propunem să le reluăm în săptămânile următoare, mutându-le în format online. De asemenea, nu am declanșat noi investigații dar, după ridicarea stării de alertă, vom relua inspecțiile – vom începe cu inspecții mici, astfel încât să ne dăm seama în ce condiții le putem derula, înainte de a trece la cazurile mari. Până la finalul anului vom finaliza o serie de investigații aflate în curs.”


Printre temele discutate în cadrul evenimentului s-au numărat aspectele la care trebuie să fie atenți jucătorii din anumite sectoare în contextul nevoii crescute de cooperare în contextul actual (ca problemele de aprovizionare cu produse esențiale, lanțul de distribuție, activități de cercetare și dezvoltare), creșterea (excesivă) a prețurilor, precum și participarea companiilor în asociațiile profesionale.

Președintele autorității de concurență a punctat că, în această perioadă, autoritatea a avut o atitudine mai permisivă față de anumite comportamente și că, pe fondul crizei sanitare generate de pandemie, a acceptat lucruri pe care nu le-ar fi acceptat în mod normal. În ultimele luni, Consiliul a primit un număr considerabil de solicitări din partea mediului de afaceri cu privire la posibilitatea „relaxării” unor reguli de concurență, la care a răspuns cu îndrumări (spre exemplu, privind comerțul online, retailul alimentar, sau comerțul cu carburanți).

În contextul acestei atitudini permisive a autorității cu privire la anumite forme de cooperare între companii concurente, specialiștii le recomandă companiilor să fie atente la comportamentele adoptate.  „Nu trebuie uitat că aceste forme de cooperare sunt permise în anumite limite, în contextul pandemiei. Pentru a beneficia de exceptare, o cooperare între competitori ar trebui să fie necesară, proporțională cu obiectivele urmărite și limitată în timp. Trebuie acordată o atenție deosebită formalizării cooperării (preferabil în scris, cu limite și reguli clare pentru toți participanții) și schimburilor de informații ce vor avea loc pentru punerea în practică”, precizează Georgiana Bădescu, coordonatoarea practicii de dreptul concurenței a Schoenherr și Asociații SCA.

De altfel, autoritatea de concurență atrage atenția că această situație nu va dura la nesfârșit: „Vom comunica public momentul la care vom renunța la această atitudine oarecum permisivă și vom înceta emiterea unor astfel de îndrumări, atunci când situația se va normaliza”, a menționat Bogdan Chirițoiu.

În privința ajutorului de stat, Președintele Consiliului Concurenței este de părere că prioritatea acestui moment trebuie să fie implementarea măsurilor de sprijin luate deja pentru companiile mici, precum și a celor anunțate pentru companiile mari. „Prioritatea nu trebuie să fie să generăm noi și noi măsuri de sprijin, ci să punem presiune pe aparatul administrativ să implementeze modificările deja legiferate”, a punctat Bogdan Chirițoiu.

„Le recomandăm atât companiilor, cât și asociațiilor, o abordare proactivă și preventivă. Regulile de concurență nu suferă derogări semnificative, pot fi doar interpretate mai relaxat având în vedere contextul economic defavorabil. Companiile interesate de o potențială cooperare cu competitorii ar trebui să aibă în vedere și consultarea prealabilă a Consiliului Concurenței.” – a precizat Georgiana Bădescu.
Acest webinar a fost ultimul dintr-o serie de cinci evenimente online organizate de Schoenherr și Asociații SCA în perioada mai-iunie pe tema problemelor juridice și fiscale cu care se confruntă companiile din România pe fondul măsurilor legislative luate în contextul pandemiei COVID-19.

Schoenherr este o firmă regională de avocatură activă în Europa Centrală și de Est/Europa de Sud Est și prima firmă de avocatură internațională care a intrat pe piața din România (în 1996). În prezent, Schoenherr și Asociații SCA reunește 60 de avocați și consultanți fiscali. Firma oferă servicii integrate în toate domeniile avocaturii de afaceri, precum și servicii de consultanță fiscală, printr-o societate afiliată specializată.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19263 / 21618
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Advent finalizează achiziția TBI Bank în Bulgaria și România. Kinstellar, alături de Milbank LLP în calitate de lead counsel, a asistat pe tot parcursul tranzacției cu o echipă coordonată de Zsuzsa Csiki (Partener) și Mihai Stan (Managing Associate)
RTPR, alături de US EXIM în finanțarea acordată EnergoNuclear. Partenerii Victor Pădurari și Cosmin Tilea au coordonat echipa
Arhitectura juridică a unei tranzacții strategice în industria de apărare: Cum au gestionat Schoenherr și bpv Grigorescu Ștefănică preluarea Automecanica Mediaș de către Otokar
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Bohâlțeanu & Asociații a asistat Christian Tour în consolidarea AnimaWings prin cooptarea unor investitori instituționali | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner), coordonatorul echipei multidisciplinare: ”Tranzacția reflectă capacitatea noastră de a gestiona proiecte complexe, care implică simultan restructurări corporative, optimizarea structurilor de finanțare și alinierea unor interese diverse într-un cadru de reglementare specific”
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Dublă victorie la Managing IP EMEA Awards 2026 | BACIU PARTNERS își reconfirmă poziția de lider în Proprietate Intelectuală și câștigă premiul „Romania Trademark Firm of the Year”, iar Ana-Maria BACIU este desemnată „Practitioner of the Year in Romania”
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...