
Comisia Europeană a îmbunătăţit previziunile privind creşterea economiei UE şi a zonei euro în 2021 şi în 2022
07 Iulie 2021
AgerpresConform CE, economia europeană se redresează mai rapid decât se estima, după ce activitatea a depăşit aşteptările în primul trimestru din 2021 iar îmbunătăţirea situaţiei privind sănătatea a dus la atenuarea restricţiilor în trimestrul doi.
Economia Uniunii Europene va creşte cu 4,8% în 2021 şi cu 4,5% în 2022, după ce în mai se estima un avans de 4,2% anul acesta şi de 4,4% anul viitor, conform previziunilor interimare din vara anului 2021, publicate miercuri de Comisia Europeană (CE).
Zona euro va înregistra o expansiune similară, de 4,8% în 2021 şi de 4,5% în 2022, după ce în mai era previzionat un avans de 4,3% anul acesta şi de 4,4% anul viitor. Atât în UE cât şi în zona euro, economia ar urma să revină la nivelul de dinaintea crizei în ultimul trimestru din 2021, apreciază Executivul comunitar. Pentru zona euro, este cu un trimestru mai devreme decât în previziunile economice din primăvara anului 2021.
Conform CE, economia europeană se redresează mai rapid decât se estima, după ce activitatea a depăşit aşteptările în primul trimestru din 2021 iar îmbunătăţirea situaţiei privind sănătatea a dus la atenuarea restricţiilor în trimestrul doi.
Avansul PIB-ului UE ar urma să se întărească datorită mai multor factori. În primul rând, activitatea a depăşit aşteptările în primul trimestru din 2021. În al doilea rând, strategia ţinerii sub control a virusului şi progresele campaniei de vaccinare au dus la scăderea numărului de infecţii şi de internări, ceea ce a permis statelor membre UE să-şi redeschidă economiile în trimestrul doi. De această redeschidere a beneficiat în mod special sectorul serviciilor. În plus, turismul îşi revine în interiorul UE, iar situaţia se va îmbunătăţi în urma introducerii de la 1 iulie a certificatelor digitale. Aceşti factori ar urma să atenueze impactul negativ al deficitului de materii prime şi majorarea costurilor din industrie, apreciază Executivul comunitar.
Consumul privat şi investiţiile ar urma să fie principalele motoare ale creşterii, sprijinite de nivelul angajărilor. Creşterea solidă a principalilor parteneri comerciali ai UE va îmbunătăţi exporturile blocului comunitar, în timp ce sectorul serviciilor ar putea fi afectat de menţinerea restricţiilor în turismul internaţional.
Facilitatea de redresare şi rezilienţă (RRF) va avea o contribuţie semnificativă la creştere. Valoarea totală generată de RRF în perioada 2021-2022 ar urma să fie de aproximativ 1,2% din PIB-ul UE în 2019.
De asemenea, au fost revizuite în creştere estimările privind inflaţia în 2021 şi în 2022. Creşterea preţului energiei şi al materiilor prime, deficitul de aprovizionare şi lipsa unor componente şi materii prime, precum şi cererea solidă internă şi externă ar urma să pună presiuni în sens ascendent asupra preţurilor de consum anul acesta. În 2022, aceste presiuni ar trebui să se modereze gradual, în urma rezolvării problemelor de producţie şi din lanţul de aprovizionare.
În Uniunea Europeană, rata inflaţiei va ajunge la 2,2% în 2021 şi la 1,6% în 2022, în timp ce în zona euro rata inflaţiei se va situa la 1,9% anul acesta şi la 1,4% anul viitor.
Incertitudinile şi riscurile privind perspectivele economice sunt ridicate, dar per ansamblu rămân echilibrate, apreciază Executivul comunitar.
Riscurile provocate de extinderea variantelor virusului COVID-19 subliniază importanţa accelerării suplimentare a campaniei de vaccinare. Riscurile economice sunt legate în principal de răspunsul gospodăriilor şi al firmelor la modificarea restricţiilor.
Rata inflaţiei ar putea ajunge la un nivel mai ridicat decât se estima, dacă problemele din lanţul de aprovizionare persistă, precizează CE.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 14003 / 19855 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Summer Internship-ul Mușat & Asociații, mai mult decât un stagiu de vară: program strategic de formare și recrutare, care le oferă studenților experiență practică autentică, mentorat direct de la parteneri și acces la Fellowship, cu șanse reale de a deveni parte din echipa firmei | De vorbă cu Ștefan Diaconescu (Partner) despre experiență completă a cursanților, cu expunere directă la multiple arii de practică și la cultura organizațională a uneia dintre cele mai mari firme de avocatură din România
Reff & Asociații | Deloitte Legal a asistat dezvoltatorul şi investitorul imobiliar Prime Kapital în emisiunea de obligațiuni de 100 mil. €. Partenerii Andrei Burz-Pînzaru și Irina Dimitriu, în prim plan
League Tables of Legal Advisors (H1 2025) | Piața globală a fuziunilor și achizițiilor a atins 2 trilioane USD – cel mai bun semestru pentru mega-deal-uri din 2020, dar cu cel mai mic număr de tranzacții din ultimele două decenii. CMS și Clifford Chance, printre primele în clasamentul global. Schoenherr are un avans impresionant în Europa și a asistat cele mai multe tranzacții în CEE
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei noi runde de finanțare rețelei de clinici veterinare PartnerVet. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel)
Clifford Chance își consolidează practica de Litigii prin recrutarea lui Remus Codreanu ca partener în echipa din București
Kinstellar are un nou Office Managing Partner în București | Iustinian Captariu a preluat managementul biroului de la Victor Constantinescu, cel care a condus echipa locală timp de șase ani, cu rezultate remarcabile. Kristóf Ferenczi, Firm Managing Partner: ”Numirea lui Iustinian face parte din programul nostru de planificare a succesiunii, un element esențial pentru a asigura creșterea și succesul continuu al Kinstellar”
ANALIZĂ | Gabriel Resources a deschis o procedură de anulare a hotărârii ICSID prin care Tribunalul arbitral a respins cererea de peste 3 mld. USD privind controversatul proiect minier de la Roșia Montană, iar România a răspuns cu un Contramemoriu care demontează acuzațiile și atacă frontal strategia reclamanților. Dacă statul ar pierde, impactul ar fi devastator pentru finanțele publice și ar compromite rezultatele măsurilor pe care guvernul Bolojan încearcă să le implementeze
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Ana-Maria Baciu, avocatul din România cu cele mai multe nominalizări la gala Legal 500 CEE Awards 2025: Intellectual Property Lawyer of the Year, Romania Lawyer of the Year și CEE Partner of the Year. Astfel de validări contribuie nu doar la consolidarea brandului său personal, ci și la repoziționarea avocaturii de business din România ca un partener credibil, capabil să ofere consultanță sofisticată clienților internaționali
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
Bulboacă & Asociatii caută un Avocat Colaborator pentru Echipa de Tranzacții de Elită (Corporate ̸ M&A)
Bulboacă & Asociatii caută avocați apecializați în Drept Bancar & Finanțări | Practica Noastră de Referinţă
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...