ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

CONAF: 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel

21 Ianuarie 2021   |   Agerpres

"Femeile trebuie promovate şi în cadrul companiilor de stat, după modelul din privat, pentru poziţii de top management şi ca membri în consiliile de administraţie", a declarat Cristina Chiriac, preşedinte CONAF.

 
 
Aproximativ 44% dintre companii au trei sau mai multe femei la cel mai înalt nivel, spre deosebire de acum patru ani, conform analizelor de piaţă făcute de Mc Kinsey & Company, la nivel global, prezentate de CONAF - Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin.
 
"Femeile trebuie promovate şi în cadrul companiilor de stat, după modelul din privat, pentru poziţii de top management şi ca membri în consiliile de administraţie", a declarat Cristina Chiriac, preşedinte CONAF.
 
Cercetările arată că discrepanţele încep de la straturile incipiente de management, argumentând că pentru fiecare 100 de bărbaţi angajaţi şi promovaţi, doar 72 de femei primesc acelaşi tratament, astfel încât o mare parte dintre ele rămân blocate la niveluri pentru începători.
 
Astfel, rezultatul disproporţionat din vârful piramidei nu pare atât de surprinzător. Mai mult, studiile arată că deşi femeile care ocupă funcţii de conducere sunt absolvente ale unor şcoli mai prestigioase decât bărbaţii care au aceleaşi roluri, sunt mai puţin susceptibile de a deveni lideri în companii, au contracte mai scurte ca CEO şi sunt plătite mai puţin pentru aceleaşi funcţii.
 
"Astăzi, productivitatea este cuvântul cheie pentru majoritatea organizaţiilor, iar diverse echipe de management pot fi secretul succesului. În grupuri mixte, la orice nivel, se dezvoltă abordări mai inovatoare, iar procesul de luare a deciziilor este mai complex şi mai eficient. Companiile pot beneficia de gândirea critică şi creativitatea care derivă din schimbul de idei între bărbaţi şi femei în consiliile de administraţie. Prezenţa unui număr constant de femei în conducere contribuie, de asemenea, la crearea unui mediu de lucru atractiv, care ajută la recrutarea celor mai bune resurse umane. Viitorii angajaţi sunt din ce în ce mai interesaţi de problemele diversităţii la locul de muncă, iar cei mai talentaţi urmăresc mai mult decât recompense financiare", a menţionat Cristina Chiriac.
 
Aceasta este de părere că ar trebui promovate cât mai mult femei şi în cadrul companiilor de stat, după modelul din privat, atât ca poziţii de top management cât şi ca membri în consiliile de administraţie.
 
"Trebuie echilibrate forţele pe scena profesională astfel încât să se înţeleagă că diversitatea duce la eficienţă, creativitate şi dezvoltare continuă. Îmi doresc ca atât la nivel politic, cât şi administrativ, să se pună accent pe implicarea femeilor în actul de conducere. Confederaţia noastră este singura de acest gen din România, ne implicăm activ în viaţa economică, sprijinind activitatea doamnelor în sfera de business şi oferind exemple de modele de succes pentru sectorul public", a mai spus preşedintele CONAF.
 
Raportul Global Gender Gap 2018, documentul de referinţă al Forumului Economic Mondial care măsoară disparităţile dintre bărbaţi şi femei în fiecare an, susţine că există încă o diferenţă de gen de 32%.
 
"Procentul poate să nu pară impresionant, dar timpul estimat pentru a reduce decalajul economic este 202 de ani. Din punct de vedere politic, lucrurile nu arată mai bine, având în vedere că dintre cele 149 de state evaluate, doar 17 au lideri de sex feminin, doar 18% sunt miniştri şi 25% parlamentari. În Europa, cifrele indică un model similar cu cel global, în care, deşi 60% dintre absolvenţi sunt femei, ei reprezintă doar 33% din oamenii de ştiinţă şi ingineri europeni. Mai multe femei decât bărbaţi lucrează cu jumătate de normă (75% din lucrători) şi sunt angajaţi în zone cu valoare mai mică. În plus, femeile câştigă cu 16% mai puţin pentru fiecare oră lucrată şi doar 6,9% ajung la funcţia de CEO", se menţionează în comunicat.
 
Potrivit CONAF, un semn bun este că, în România, există o pondere de 41% a femeilor în funcţii de conducere, un procent mai mare decât media Uniunii Europene, care este doar de 36%. Cu toate acestea, femeile reprezintă doar 11% din membrii consiliului.
 
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin este singura confederaţie din România ce reuneşte interesele femeilor antreprenor într-o structură închegată. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, lucru fără precedent şi care deschide orizonturi de colaborare şi cooperare atât pe plan intern cât şi internaţional. CONAF are în componenţa sa 2 federaţii, 9 patronate, 5 asociaţii şi 13 sucursale. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 15636 / 19651
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar a asistat cumpărătorul East Grain într-una dintre cele mai mari tranzacții din agrobusiness din ultimii ani. Vânzătorii au fost asistatați de avocați italieni, care au coordonat și echipa din București a unei firme internaționale
Filip & Company a asistat OLX în vânzarea Kiwi Finance | Alina Stancu Bîrsan, partener: ”Această tranzacție reflectă dinamica accelerată a pieței locale de servicii financiare și interesul în creștere pentru tranzacții în segmente-cheie”
Bondoc si Asociații asistă un consorțiu de bănci și instituții financiare în finanțarea de 331 milioane EUR pentru faza a doua a parcului eolian Vifor din Buzău. Echipa, coordonată de partenerii Simona Petrișor, Diana Ispas și Monica Iancu, cu suportul partenerului Cosmin Stăvaru
Schoenherr și Asociații promovează trei avocați în pozițiile managing attorney at law și senior attorney at law | Sebastian Guțiu (managing partner): ”Schoenherr continuă să se extindă în România, unde echipa noastră numără în prezent peste 75 de avocați și avem planuri mari pentru perioada următoare”
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...