ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Curiera a investit 1 milion de euro în flota electrică și noul depozit logistic eco-friendly

03 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

● 76% din parcul auto este compus din mașini electrice. Până la finalul anului 2023, toate mașinile din flota de curierat vor fi prietenoase cu mediul. ● 150 mii euro din investiția totală au mers în montarea panourilor fotovoltaice și a stațiilor de încărcat

 
 
Curiera continuă promisiunea de sustenabilitate și a investit în anul 2022 în dezvoltarea afacerii, respectând misiunea companiei de a livra coletele către beneficiari într-un mod cât mai prietenos cu mediul.

Începând de săptămâna aceasta, 13 din cele 17 mașini din flota companiei de curierat vor fi full electrice. Până la sfârșitul anului 2023, Curiera va renunța la cele 4 mașini pe carburant și continuă planurile de mărire a flotei. În funcție de disponibilitatea producătorilor și de plafoanele facilităților fiscale, estimează ca ar putea suplimenta parcul auto cu încă 15 mașini electrice.
 
„Componenta financiară a jucat un rol important în luarea acestei decizii, fiind cunoscut faptul că o flotă electrică înseamnă costuri mai mici de exploatare. Însă, pentru noi, componenta de responsabilitate socială este și mai importantă. Încă de când am hotărât să investim în propriul serviciu de curierat, ne-am dorit să facem acest lucru într-un mod cât mai prietenos cu mediul. Având în vedere implicarea noastră socială de până acum în diferite cazuri umanitare, am considerat că utilizarea unei flote de mașini electrice este o continuare firească a promisiunii pe care ne-am făcut-o, de a ne implica activ în societate și de a schimba lucrurile în bine”, spune Silvia Duță, CEO Curiera.


Anul 2022 a adus companiei de curierat o creștere a cifrei de afaceri de încă 6 milioane lei. Astfel, în doar doi ani de existență pe piață, Curiera va finaliza anul financiar cu o cifra de afaceri de 12 milioane de lei iar estimările pentru anul viitor sunt de 20 milioane de lei.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

    ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 7650 / 19251
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
    Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
    Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
    LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
    Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
    GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
    Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
    Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
    OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
    PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
    Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
    Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...