ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Curtea de Conturi: Prime şi adaosuri de 29 mil. lei, acordate de Transelectrica în alte condiţii decât cele din contractul de muncă. Raportul relevă deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii

17 Iunie 2025   |   Agerpres

Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, a anunţat că, prin Hotărârea Plenului nr. 586/05.06.2025, Curtea de Conturi a României a decis publicarea rapoartelor de audit care conţin constatări ce au stat la baza aprobării sesizării organelor de urmărire penală.

 
 
Curtea de Conturi a României a sesizat autorităţile de urmărire penală în cazul CNTEE Transelectrica SA după ce, în urma unui audit, instituţia a descoperit prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28,99 milioane de lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin Contractul de muncă, dar şi deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii.

"Prime cu caracter special şi adaosuri salariale în valoare de 28.990.440 lei, acordate în alte condiţii decât cele stabilite prin Contractul colectiv de muncă. Aceasta este una dintre principalele concluzii rezultate ca urmare a misiunii de audit de conformitate, derulată în perioada 2023-2024 la CNTEE Transelectrica SA, al cărei obiectiv a fost verificarea modului în care salarizarea şi acordarea altor drepturi personalului companiei, precum şi contractarea şi derularea contractelor de investiţii, sunt în conformitate cu legislaţia, normele şi reglementările relevante care au fost în vigoare în perioada 2020-2022. Astfel, pentru perioada auditată, auditorii publici externi au identificat: prime cu caracter special în sumă de 12.073.272 lei, fără a se face dovada evaluării performanţelor individuale profesionale ale personalului şi fără a fi menţionate acţiunile cu impact major realizate de fiecare dintre salariaţi în desfăşurarea activităţilor derulate în cadrul entităţii; adaosuri salariale în sumă de 16.917.168 lei (8.410 lei/salariat), fără a fi menţionat scopul acordării lor, sărbătoarea legală sau evenimentul special, aşa cum prevede Contractul Colectiv de Muncă", se arată într-un comunicat al Curţii de Conturi.


Totodată, raportul relevă deficienţe şi întârzieri importante în implementarea proiectelor de investiţii, niciun contract de lucrări cuprins în eşantionul verificat nefiind realizat la termenele iniţiale prevăzute, fapt ce a condus şi poate conduce, în unele cazuri, la ajustări ale preţului contractelor ca urmare a conjuncturii economice din ultimii ani, precum şi la neimplementarea proiectelor de investiţii în termene optime în condiţiile tranziţiei energetice, subliniază instituţia de audit.

Deficienţele identificate în derularea proiectelor de investiţii se referă, în principal, la: prelungirea perioadei de execuţie pe motiv de forţă majoră, în condiţiile în care, pe perioada producerii acestora, executarea contractului nu a fost sistată; necalcularea penalităţilor de întârziere pentru nerealizarea lucrărilor la termen, precum şi efectuarea de plăţi pentru bunuri şi servicii care nu au fost integral executate; nerecuperarea avansurilor acordate executantului, în condiţiile în care contractul a fost denunţat de acesta; nerespectarea reglementărilor legale privind ajustarea preţului contractului de lucrări, prin determinarea ajustării în alte condiţii decât cele legale.

"Pentru remedierea tuturor abaterilor constatate, prin Scrisoarea către management nr. 6001/23.01.2025, Curtea de Conturi a transmis entităţii verificate recomandări pentru remedierea acestora, inclusiv de stabilire şi recuperare a prejudiciilor constatate, până la data de 30.04.2025.
Ca urmare a neregulilor constatate, prin Hotărârea Plenului nr. 78/31.01.2025, Curtea de Conturi a României a aprobat sesizarea organelor de urmărire penală competente în cazul CNTEE Transelectrica SA", se mai precizează în comunicat.

În context, Mihai Busuioc, preşedintele Curţii de Conturi a României, a anunţat că, prin Hotărârea Plenului nr. 586/05.06.2025, Curtea de Conturi a României a decis publicarea rapoartelor de audit care conţin constatări ce au stat la baza aprobării sesizării organelor de urmărire penală.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2110 / 21437
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Interviuri Esențiale | Horea Popescu, Managing Partner CMS România, după preluarea funcției de Managing Director pentru Europa Centrală și de Est: ”Ascensiunea liderilor locali către coordonarea regională este un pas normal în dezvoltarea firmei. Modelul nostru de management se sprijină pe pilonii transparenței și predictibilității. Vizăm o evoluție care să protejeze capitalul uman, pilonul central al oricărei firme de avocatură, asigurând totodată o prezență regională consolidată pentru a răspunde cu excelență nevoilor clienților noștri”
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...