
Fondul Român pentru Investiţii va permite infuzii de capital românesc în economia reală
06 Iulie 2020
AGERPRESAtât statul, cât şi fondurile de pensii private, vor putea contribui direct şi decisiv în proiectul de dezvoltare economică a României, alături de instituţii financiare internaţionale şi investitori instituţionali străini, iar fondurile de investiţii care se vor putea înfiinţa prin aceste co-participaţii vor constitui acea clasă de investitori pe termen lung în economia românească.
Asociaţia de Investiţii Private şi Capital de Risc din Sud-Estul Europei (SEEPEA) salută decizia Guvernului României de a constitui Fondul Român pentru Investiţii ca fond suveran de dezvoltare şi investiţii, potrivit unui comunicat remis, luni, spre publicare.
"Sperăm ca acesta să devină un catalizator important pentru dezvoltarea industriei de private equity (fonduri de investiţii închise cu strategii de achiziţie, de creştere sau mezzanine) şi capital de risc din România. Este încă un pas extrem de important în continuarea celor parcurşi prin adoptarea legislaţiei privind fondurile de investiţii alternative, ce va permite infuzii de capital românesc în economia reală, capital esenţial în acest context socio-economic dificil la nivel mondial", spun reprezentanţii asociaţiei.
"Sperăm ca acesta să devină un catalizator important pentru dezvoltarea industriei de private equity (fonduri de investiţii închise cu strategii de achiziţie, de creştere sau mezzanine) şi capital de risc din România. Este încă un pas extrem de important în continuarea celor parcurşi prin adoptarea legislaţiei privind fondurile de investiţii alternative, ce va permite infuzii de capital românesc în economia reală, capital esenţial în acest context socio-economic dificil la nivel mondial", spun reprezentanţii asociaţiei.
Astfel, atât statul, cât şi fondurile de pensii private, vor putea contribui direct şi decisiv în proiectul de dezvoltare economică a României, alături de instituţii financiare internaţionale şi investitori instituţionali străini, iar fondurile de investiţii care se vor putea înfiinţa prin aceste co-participaţii vor constitui acea clasă de investitori pe termen lung în economia românească ce vor asigura fluxurile investiţionale şi strategiile de dezvoltare necesare emancipării economice a ţării şi creşterii competitivităţii sale.
"Este bine cunoscut rolul jucat de fondurile de investiţii închise şi de cele de capital de risc în dezvoltarea unor sectoare importante pentru economie şi societate, în dezvoltarea antreprenoriatului şi promovarea bunelor practici în conducerea afacerilor, aceste entităţi demonstrând în timp o contribuţie importantă în dezvoltarea economică, progresul tehnologic, promovarea inovaţiei, apariţia unor campioni locali în economie şi, nu în ultimul rând, crearea şi menţinerea unui număr semnificativ de locuri de muncă cu impact direct asupra bugetelor de sănătate şi asigurări sociale", se menţionează în comunicat.
SEEPEA acţionează încă din anul 2005 în scopul promovării unei pieţe eficiente a investiţiilor private şi a capitalului de risc în beneficiul antreprenorilor, investitorilor şi economiei în ansamblu şi ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu Fondul Român pentru Investiţii în scopul identificării modalităţilor optime de implementare a legislaţiei nou promovate, astfel încât rezultatele acestei iniţiative benefice să fie pe măsura nevoilor societăţii româneşti.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 17734 / 20216 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
ONV LAW o cooptează în echipă pe Flavia Kenyon, avocat britanic, și lansează noi servicii de asistență legală dedicate companiilor din domeniul noilor tehnologii
Baciu Partners și coordonatoarea sa au urcat pe primul loc pe podium la gala inaugurală Legal 500 - CEE Awards | Ana-Maria Baciu, după ce a primit distincția „Romania Lawyer of the Year”, iar BACIU PARTNERS a fost desemnată „CEE IP Firm of the Year”: ”Încrederea nu se câștigă printr-o conjunctură, ci prin consistență, prezență și prin convingerea că lucrurile pot fi mereu făcute altfel, în beneficiul direct al echipei și clienților. Standardul pe care îl impune este clar: să livrezi claritate și rigoare în permanență și să ai curajul să gândești diferit, înțelegând miza reală”
Practica de Banking & Finance de la Bondoc & Asociații rămâne calibrată pe proiecte de mare anvergură, execuție la standarde internaționale și expunere transfrontalieră constantă | De vorbă cu partenerele Simona Petrișor și Diana Ispas despre tendințe, tipuri de finanțări, structuri inovatoare și provocările anului din acest sector. Portofoliul de proiecte îmbină ”verdele”, infrastructura și consolidarea bancară, repere clare ale unui an încărcat
Legal500 a desemnat Clifford Chance Badea drept Casa de Avocatură a Anului în România în 2025 | Daniel Badea, Managing Partner: Premiile primite încununează aproape 20 de ani de excelență profesională, de-a lungul cărora ne-am consolidat poziția de lider pe piața de avocatură din România și din regiune, câștigând în paralel aprecierea întregii rețele globale Clifford Chance
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Achiziții & Corporate| Consultanță
D&B David și Baias confirmă reziliența M&A: achiziții strategice dominante, mecanisme flexibile, grafic de lucru modelat de conformare și componenta tehnică. Echipa livrează soluții prompte în proiecte cu arhitectură complexă, aliniind interesele vânzătorilor cu obiectivele investitorilor și orchestrând integrarea post-closing | Anda Rojanschi (Partener): „Tranzacția de succes este aceea în care cele două afaceri se integrează după finalizarea deal-ului”. O regulă care devine rutină operațională prin rigoare, colaborare și coordonare interdisciplinară
Schoenherr lansează a cincea ediție a concursului de eseuri „law, sweet law‟, cu premii totale de 21.000 lei
Filip & Company a asistat ACP Credit în acordarea unei investiții de capital grupului Dental Elite Clinics. Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) au coordonat echipa
ZRVP aniversează în 2025 trei decenii de avocatură | Cosmin Vasile, Managing Partner: “Am crescut organic, am construit fără grabă și fără artificii, și am ajuns aici pentru că am rămas fideli profesiei și valorilor ei. Rămânem, după 30 de ani, cu aceleași ținte primordiale: perfecțiunea juridică și formarea de avocați care să ne împărtășească pasiunea, valorile și viziunea”
Mitel & Asociații se remarcă în practica de Concurență prin rigoare și sincronizare, oferind clienților remedii țintite, viteză procedurală și certitudine în calendarul de closing | Sub coordonarea partenerului Șerban Suchea, firma asigură trasee clare de conformare, maximizează predictibilitatea autorizărilor și păstrează direcția tranzacțiilor într-un peisaj normativ exigent și bine articulat
CMS, implicată în proiectul câștigător al premiului „Investiția Anului” în cadrul SEE Property Forum Awards 2025 pentru al doilea an consecutiv
Bohâlțeanu & Asociații a stat alături de asociații Auto Brand SRL în tranzacția prin care BPW Group a intrat pe piața locală. Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner) și Anda Călin (Managing Associate), în prim plan
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...