ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Piaţa vinului din România va scădea în 2020 cu 5,5%, la 1,7 miliarde de lei (analiză)

17 Decembrie 2020   |   AGERPRES

La nivelul anului 2019, piaţa locală a vinului a însumat aproximativ 1,8 miliarde lei, în scădere cu 11,4% comparativ cu anul anterior.

 
 
Cifra de afaceri pe care o va înregistra piaţa vinului din România în acest an va ajunge la aproximativ 1,7 miliarde de lei, în scădere cu 5,5% faţă de rezultatul raportat în 2019, reiese dintr-o analiză realizată de KeysFin.

La nivelul anului 2019, piaţa locală a vinului a însumat aproximativ 1,8 miliarde lei, în scădere cu 11,4% comparativ cu anul anterior.

"Este de menţionat însă că rezultatul net al pieţei vinului din ultimii ani a fost sever afectat de rezultatele financiare ale Murfatlar SA, al cărei faliment a fost declarat în 2018, însă, bineînţeles, creşterea din 2019 s-a datorat şi eficientizării business-urilor celorlalţi mari jucători din piaţă. În ceea ce priveşte scăderea cifrei de afaceri din piaţa vinurilor locale, aceasta a fost cauzată în principal de condiţiile meteo nefavorabile. Cu toate acestea, ţara noastră rămâne pe locul 13 în topul celor mai mari producători de vin din lume şi pe locul 6 în Europa", susţin specialişti KeysFin.


Potrivit analizei de specialitate, în 2019, în România existau 576 de companii care se ocupau de producţia de vinuri şi/sau cultivarea de struguri (CAEN 1102 - producţia de vin din struguri şi CAEN 0121 - cultivarea strugurilor), cu 5% mai puţine faţă de anul 2018, însă în creştere cu 36% faţă de 2009.

Anul trecut, cea mai mare pondere din cifra de afaceri a fost generată de companiile medii, cu 69% din total. Totodată, companiile medii au angajat 53% din forţa de muncă a acestei pieţe, acestea fiind urmate de cele mici, cu o pondere de 27%. În acelaşi timp, dintre companiile analizate, 279, adică 48% din total, au înregistrat profit în 2019, iar 230 au fost pe pierdere, în timp ce restul au avut un rezultat nul.

Din punct de vedere al cifrei de afaceri, judeţul Alba este pe primul loc pe piaţa vinului, cu 279,9 milioane lei şi 16% din total, cea mai mare companie de aici fiind Jidvei Filiala Alba.

Clasamentul este completat de judeţul Vrancea (260,3 milioane lei şi 14,8% din total), judeţul Prahova (243,6 milioane lei şi 13,9%), judeţul Timiş (243 milioane lei şi 13,9%) şi Bucureşti (193,8 milioane lei şi 11%). Primele cinci judeţe din ţară au generat, anul trecut, 69,6% din cifra de afaceri a sectorului.

În ierarhia producătorilor de vin locali, liderul pieţei, cu o cotă de 11,3% şi 199 milioane lei cifră de afaceri, este Cramele Recaş, urmat de Jidvei Filiala Alba (10,9%), Cotnari (8,2 %), Crama Ceptura (5,8%) şi Zarea (5,7%). Topul primilor zece producători de vin din România au avut o cifră de afaceri cumulată de 980,4 milioane de lei, în 2019, echivalentul a 56,4% din piaţă.

La capitolul profitabilitate, în 2019, Cramele Recaş se află pe prima poziţie, cu un rezultat pozitiv care reprezintă peste un sfert din profitul industriei. Pe următoarele locuri se află Jidvei Filiala Alba, Crama Ceptura, Zarea şi La Barrique.

Conform KeysFin, numărul mediu de salariaţi din acest domeniu a scăzut cu aproape 6%, în 2019, cu 3% în ultimii 5 ani, însă cu aproape o cincime în ultimii zece ani, la 5.700 de angajaţi. În acest context, Vincon Vrancea este cel mai mare angajator, cu 7,6% din forţa de muncă a sectorului, compania fiind urmată de Cotnari (6,4%), Zarea (3,8%), Jidvei Filiala Alba (3,1%) şi Cetatea de Baltă.

Estimările Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului (OIVV) arată că, la nivel mondial, producţia de vin este estimată, în acest an, la 258 milioane hectolitri, volumul fiind apropiat de cel cel din 2018 şi uşor mai bun decât cel din 2019, când au fost produşi 256 de milioane de hectolitri.

În Uniunea Europeană, volumul producţiei de vin este estimat la 159 milioane hectolitri pentru 2020, cu 5% mai mult decât în 2019. În această marjă sunt preconizate creşteri în Franţa (43,9 milioane hectolitri, +4%), Spania (37,5 milioane hectolitri, +11%), Germania (8,9 milioane hectolitri, +8%), Ungaria (2,9 milioane hectolitri, +22%) şi Austria (2,7 milioane hectolitri, +10%).

Pe de altă parte, Italia, cel mai mare producător de vinuri din lume, consemnează o scădere uşoară, de 1%, ajungând la 47,2 milioane hectolitri, în 2019. De asemenea, România (3,6 milioane hectolitri) şi Grecia (două milioane hectolitri) au scăderi de 7%, respectiv 2% la producţia anuală, raportat la anul anterior.

Analiza KeysFin are la bază datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor Publice (MFP) care au ca domeniu principal de activitate producţia de vin din struguri şi cultivarea strugurilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 13831 / 17578
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Avansul cheltuielilor arbitrale (Powered by ZRVP)
Rising Stars | Tudor Bonifate, primul admis la Facultatea de Drept și mai apoi șef de promoție în 2022, cu media 10, a ales să profeseze ca avocat la Țuca Zbârcea & Asociații: ”Învăț permanent – de la avocații care mă coordonează, de la colegii mei avocați, de la profesorii cu care am șansa de a colabora la facultate, de la studenții mei. Cred că avocatura mă face un profesor mai bun, după cum profesoratul mă face un avocat mai bun”
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocați stagiari
LegiTeam | Mitel & Asociatii caută avocat cu experiență (Litigii și Soluționare a Disputelor)
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Societar și Comercial)
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat cu experiență (Drept Imobiliar)
„The Lawyer European Awards 2024”| Patru firme cu activitate în România concurează pentru titlu la secțiunea ”Law Firm of the Year: South Eastern Europe” | Popescu & Asociații și TZA, pe lista scurtă a premianților. ZRVP, pentru a treia oară în ultimii cinci ani, printre finaliștii secțiunii ”European litigation team of the year”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Încă un spin-off în piața avocaturii | Luminița Popa și Miruna Suciu, fondatoarele Suciu Popa, o iau pe drumuri diferite. Popa Legal se va focusa pe practica de arbitraj, iar Suciu Partners anunță consolidarea echipei
Semne de redresare: CMS European M&A Outlook 2025 | Piața de fuziuni și achiziții din Europa prezintă semne de redresare, ECE înregistrează o creștere în valoarea tranzacțiilor. Horea Popescu, Managing Partner CMS Romania si Coordonator Corporate M&A în ECE: ”Această revenire sugerează că, în ciuda așteptărilor diferite, Europa Centrală și de Est este văzută din ce în ce mai mult ca o piață promițătoare pentru fuziuni și achiziții, cu un puternic potențial de creștere”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
MidEuropa a angajat banca de investiţii Rothschild pentru vânzarea Regina Maria (România) și MediGroup (Serbia). Firma de avocați A&O Shearman, care colaborează pe piața locală cu RTPR, asigură suport juridic în pregătirea tranzacției | Este de așteptat ca unele dintre cele mai importante firme de private equity active în CEE și jucători strategici să își manifeste interesul, dar numai câțiva pretendenți pot susține prețul de 12-13x EBITDA solicitat de MidEuropa
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...