
Proprietar de casă mai degrabă decât chiriaș? Un tip nou de produs în CEE ajută la luarea unei decizii: Sectorul Închirierilor Private
10 Noiembrie 2022
BizLawyerNumărul persoanelor care preferă să închirieze pe piața rezidențială din România a crescut cu 20% în 2021 față de 2020
Bine-cunoscutul fapt că cetățenii din țările CEE sunt în primul rând proprietari și nu chiriași, este pe cale să se schimbe. Creșterea prețurilor proprietăților rezidențiale, cuplată cu îngrijorările economice actuale, fac dificilă posibilitatea de a deveni proprietarul unei locuințe. Având în vedere că orașe precum Praga, Bratislava și Varșovia se află în primele cinci orașe europene cel mai puțin accesibile pentru locuitorii lor, piața închirierilor rezidențiale se prefigurează ca o reală oportunitate, iar dezvoltatorii nu ratează momentul.
Uitându-ne la volumul investițiilor în sectorul rezidențial din Europa în perioada 2017–2021, CEE-5 (Cehia, Polonia, România, Slovacia și Ungaria) a atras 1,8 miliarde de Euro, reprezentând doar 1%. Polonia și Cehia sunt principalele țări în care au fost realizate tranzacții cu acest tip de produse, împreună reprezentând 94% din totalul pieței de investiții începând cu 2016, în timp ce România reprezintă 5%. Diferența notabilă dintre Polonia și Cehia față de România, Ungaria și Slovacia poate fi legată de dezvoltarea segmentului închirierilor private în fiecare țară precum și de legislația specifică.
Uitându-ne la volumul investițiilor în sectorul rezidențial din Europa în perioada 2017–2021, CEE-5 (Cehia, Polonia, România, Slovacia și Ungaria) a atras 1,8 miliarde de Euro, reprezentând doar 1%. Polonia și Cehia sunt principalele țări în care au fost realizate tranzacții cu acest tip de produse, împreună reprezentând 94% din totalul pieței de investiții începând cu 2016, în timp ce România reprezintă 5%. Diferența notabilă dintre Polonia și Cehia față de România, Ungaria și Slovacia poate fi legată de dezvoltarea segmentului închirierilor private în fiecare țară precum și de legislația specifică.
”Proiectele rezidențiale dezvoltate cu principalul scop de a fi închiriate nu mai sunt o noutate pentru orașele din CEE. Poziția echilibrată dintre proprietari și chiriași susținută de legile relativ flexibile, creează un mediu atractiv pentru investitorii care se uită la sectorul închirierilor private în regiunea CEE. Mai mult, un indicator al maturității acestei piețe este conexiunea dintre valoarea PIB-ului pe cap de locuitor și procentul persoanelor care dețin o locuință, valori care de obicei sunt invers proporționale”, spune Elena Șerban, Senior Research Analyst la CBRE România.
În prezent, capitalele țărilor CEE-5 au un PIB mediu pe cap de locuitor de 32.900 EUR. Transpunând acest lucru în creștere economică în anii următori, capitalele CEE ar putea ajunge la nivelul economic de acum al Berlinului sau al Vienei, având un impact direct asupra pieței rezidențiale similar cu ceea ce se întâmplă în orașele din Vestul Europei.
Până în 2013, criza financiară a dus la o scădere a prețurilor rezidențiale în regiunea CEE-5. Începând cu 2014 prețurile au început un trend ascendent în majoritatea țărilor, ajungând în 2015 la nivelul de dinainte de criză, cu excepția României.
Chiar dacă au urmat ani cu creșteri constante, prețurile continuă să fie relativ scăzute în unele piețe CEE. La sfârșitul primului semestru al anului 2022, cel mai mare preț mediu pentru unitățile noi în capitalele CEE-5, se înregistrează în Praga, respectiv 6.100 Euro / mp, și cel mai accesibil fiind Bucureștiul cu 1.900 Euro/mp. Chiriile de tip prime sunt întâlnite în Praga și Varșovia, cu medii de până la 30–32 Euro/mp/lună. Indicele prețurilor rezidențiale este mai mare decât indicele chiriilor în toate cele cinci capitale CEE, tendință menținută din 2010, care indică o compresie a randamentelor prin creșterea chiriilor într-un ritm mai lent decât creșterea valorilor în perioada analizată.
Numărul persoanelor care preferă să închirieze pe piața rezidențială din România a crescut cu 20% în 2021 față de 2020
Este de notorietate faptul că românii preferă să locuiască în propriile case, iar cifrele Eurostat confirmă acest lucru, indicând pentru 2021 o pondere de 95,3% persoane care locuiesc în propriile gospodării. Cu toate acestea, procentul persoanelor care stau în locuințe închiriate a crescut de la 3,9% în 2020 la 4,7% în 2021.
În regiunea București – Ilfov sunt prognozate a fi livrate până la sfârșitul anului 21.000 de unități rezidențiale și alte 20.000 de unități în cursul anului viitor. Începând cu anul 2017, livrările rezidențiale au avut o tendință ascendentă, dar modificările prețurilor materialelor de construcție și întârzierile generate de obținerea aprobărilor în capitală, au contribuit la prognozarea unei scăderi marginale ale noilor dezvoltări în perioada 2022 – 2024.
Prețul mediu cerut pe mp pentru unitățile rezidențiale nou construite (după 2000) a avut un trend ascendent cu modificări trimestriale marginale, ajungând la sfârșitul lui S1 2022 la 1.900 Euro / mp conform ofertelor de pe unul dintre cele mai mari site-uri web cu listări imobiliare din România. În ceea ce privește piața închirierilor în regiunea București - Ilfov, dezvoltatorii și operatorii instituționali sunt puțini, piața de închiriere fiind dominată de persoane fizice sau companii imobiliare de dimensiuni mici, cu mai multe proiecte în portofoliu. Conform aceleiași baze de date, chiria medie cerută pentru unitățile rezidențiale nou construite în această regiune variază de la 9–10 Euro/mp/lună pentru unitățile cu o cameră până la 12–14 Euro/mp/lună pentru unitățile cu patru sau mai multe camere.
”Într-o țară în care majoritatea cetățenilor preferă să locuiască într-o casă pe care o dețin decât să închirieze una, piața închirierilor rezidențiale începe să prindă contur pentru investitori într-un context regional. În prezent, jucătorii acestei piețe sunt persoane fizice sau companii imobiliare mici cu un portofoliu limitat, în timp ce operatorii instituționali sunt în număr redus. Ne așteptăm ca acest lucru să se schimbe, atât dezvoltatorii cât și investitorii să acceseze un teritoriu nou, să recunoască potențialul de creștere al țării și să dezvolte astfel de produse investiționale”, explică Elena Șerban.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 7598 / 19251 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...