
UNSAR: Despăgubirile achitate anul trecut în baza asigurărilor pentru locuinţe au crescut cu 63%
03 Aprilie 2024
AgerpresPeste 85% din valoarea acestor despăgubiri, respectiv 145 milioane lei, au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu circa 44% faţă de cele din 2022.
Companiile de asigurări au achitat anul trecut despăgubiri de peste 169 milioane de lei în baza asigurărilor pentru locuinţe, în creştere cu 63% faţă de valoarea achitată în 2022, respectiv peste 103 milioane lei, se arată într-un comunicat al Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Peste 85% din valoarea acestor despăgubiri, respectiv 145 milioane lei, au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu circa 44% faţă de cele din 2022.
"Anul trecut a fost unul marcat de multe evenimente care au afectat inclusiv locuinţele noastre. Acest fapt este confirmat şi de despăgubirile plătite de către companiile de asigurări, care au crescut. În acest context, este cu atât mai important să avem grijă de locuinţele noastre, pentru ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASA, alături de cei dragi", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
Peste 85% din valoarea acestor despăgubiri, respectiv 145 milioane lei, au fost plătite în baza asigurărilor facultative pentru locuinţe, în creştere cu circa 44% faţă de cele din 2022.
"Anul trecut a fost unul marcat de multe evenimente care au afectat inclusiv locuinţele noastre. Acest fapt este confirmat şi de despăgubirile plătite de către companiile de asigurări, care au crescut. În acest context, este cu atât mai important să avem grijă de locuinţele noastre, pentru ca fiecare dintre noi să fie #sigurACASA, alături de cei dragi", a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte & director general al UNSAR.
Asigurarea facultativă de locuinţă poate oferi garanţia reparării sau a înlocuirii bunurilor afectate în caz de dezastre naturale (cutremure, inundaţii sau alunecări de teren) sau de incendii, explozii, furtuni, spargeri de conducte, defecţiuni ale centralei termice, daune ale bunurilor electronice/electrocasnice sau chiar ale panourilor fotovoltaice.
"Ca în fiecare an, primăvara încep să-şi facă simţită prezenţa diverse fenomene atmosferice care pot produce daune semnificative locuinţelor noastre. Cu doar 1 din 10 români pregătit financiar în cazul unui dezastru, accesarea unei asigurări facultative ar trebui să fie o prioritate pentru fiecare dintre noi", a declarat Alina Bărbulescu, specialist Asigurări Bunuri & Proprietăţi în cadrul UNSAR.
În România, asigurările facultative se pot încheia doar pentru acele locuinţe care sunt deja protejate printr-o poliţă obligatorie PAD. Poliţele facultative oferă un nivel de protecţie extins, la valoarea reală a clădirii şi/sau a bunurilor deţinute. De asemenea, o asigurare facultativă poate fi personalizată prin clauze speciale dedicate, în funcţie de specificul fiecărei locuinţei şi de nevoile individuale ale clienţilor - de exemplu, se pot acoperi inclusiv prejudiciile produse vecinilor.
Înfiinţată în 1994, UNSAR - Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil care deţin o pondere de peste 90% din piaţa locală de asigurări. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federaţiei Asigurătorilor şi Reasigurătorilor Europeni - Insurance Europe.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 2667 / 19317 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
PNSA, alături de un sindicat de bănci românești și internaționale cu privire la acordarea unei facilități de credit în valoare de aproximativ 173 milioane de dolari firmei Black Sea Oil & Gas. Ce avocați au fost implicați în finanțare
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Real Estate)
Schoenherr, alături de M Core în achiziția Focșani Shopping Centre de la KBC Bank. Markus Piuk (partner) a coordonat echipa
LegiTeam | Mitel & Asociații recrutează avocat definitiv (Drept Societar și Comercial)
Cariere în Drept | De vorbă cu Andra Mălina Stroe, șefă de promoție a generației care și-a finalizat studiile în 2022, urmărind mai apoi o carieră în magistratură: ”Dacă te-ai ridicat la înălțimea sarcinilor în timpul facultății, este imposibil să nu reușești în a avea o carieră de succes. Înveți de la cei mai buni și ești coleg cu cei mai buni”
LegiTeam | Mitel & Asociații caută avocat stagiar pentru practica de Drept Societar și Comercial
Women Lawyers | Să fii femeie în lumea avocaturii de business de astăzi înseamnă atât provocări, cât și oportunități semnificative. Dana Bivol (Partener): ”Alături de ceilalți colegi parteneri am reușit să creăm o firmă cu un brand puternic, recunoscut pentru expertiza sa, atât pe plan local, cât și internațional. Popescu & Asociații oferă un mix ideal de oportunități profesionale, mediu de lucru pozitiv și resurse pentru dezvoltare personală și profesională”
Proiectul eșuat de lobby, prin care liderii Alianței pentru Unirea Românilor ar fi beneficiat de o întâlnire și o ședință foto cu Donald Trump la reședința din Mar-a-Lago (Florida) se lasă cu un proces în SUA. Pretenții de 4,6 mil. USD pentru că șefii partidului AUR nu s-au întâlnit cu înalți oficiali americani, peste Ocean
Rising Stars | Raluca Biță, unul dintre cei mai buni studenți ai generației sale, a ales să profeseze în sfera Dreptului financiar-bancar în echipa Filip & Company: ” Una dintre principalele mele așteptări a fost să găsesc un mediu care să mă stimuleze intelectual și să-mi ofere ocazia de a rezolva probleme complexe și am întâlnit exact asta. Fiecare caz aduce provocări unice, care necesită o combinație de cunoștințe juridice, gândire critică și creativitate în găsirea celor mai bune soluții pentru clienți”
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Filip & Company asistă NextUp Solutions în procesul de vânzare către Symfonia. Andreea Bănică (counsel): ”Tranzacția confirmă încă o dată că ecosistemul tech românesc este suficient de matur pentru a atrage interesul unor jucători internaționali serioși”
Filip & Company asistă Conversion Marketing, parte a grupului eMAG, la transferul activității Profitshare către 2Performant
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...