ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Șeful TUI: Vacanţele se vor relua în iulie, turismul se va redresa până în 2022

13 Mai 2020   |   AGERPRES

Comisia Europeană va recomanda ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.

 
 
Turismul va reveni cel mai târziu în 2022 la nivelul înregistrat înaintea izbucnirii pandemiei de coronavirus (COVID-19), iar vacanţele europene se vor relua în iulie, a afirmat Fritz Joussen, directorul general al grupului TUI, transmite Reuters.

"Cred că în 2022, cel mai târziu, vom vederea o redresare completă a turismului", a dat asigurări şeful TUI, cel mai mare turoperator european.

Anterior, TUI anunţase că a fost nevoit să scadă costurile, pentru a face faţă efectelor epidemiei, iar Joussen a declarat că în viitor firma va fi flexibilă în privinţa deţinerii de active.

TUI va continua să aibă propria sa afacere în domeniul aerian, dar configuraţia ar putea fi diferită în viitor, compania analizând dacă ar trebui să deţină sau să ia în leasing aeronave, în plus faţă de câte companii aeriene operează acum, a explicat şeful TUI..


"Vânzarea tuturor companiilor aeriene cred că probabil nu ar fi realistă. În urmă cu trei ani aveam şase companii aeriene, acum avem trei. Este bine să avem trei? Acestea sunt întrebările pe care trebuie să de dezbatem", a afirmat Fritz Joussen.

Conform unui document consultat de AFP, Comisia Europeană se pregăteşte să prezinte miercuri recomandările destinate să salveze sezonul turistic estival, prin stimularea statelor membre să redeschidă progresiv frontierele interioare pe care le-au închis.

Conform acestui document, Executivul comunitar insistă asupra necesităţii ca redeschiderea să se facă în mod "concertat", "cât mai armonios posibil" şi "non-discriminatoriu".

Acestea sunt simple recomandări din partea Comisiei Europene, deoarece este la latitudinea statelor să decidă ridicarea controalelor şi a restricţiilor introduse pentru a limita răspândirea coronavirusului.

Potrivit AFP, Bruxelles-ul susţine că, atunci când ţările sunt într-o situaţie epidemiologică comparabilă şi au adoptat aceleaşi măsuri preventive, ele trebuie să fie tratate în acelaşi mod. De exemplu, dacă Austria decide să îşi deschidă frontierele cu Germania, ea trebuie să facă acelaşi lucru şi pentru frontierele cu Cehia, dacă această ţară este într-o situaţie comparabilă cu Germania. La fel, când o ţară deschide îşi frontierele cu o altă ţară ea trebuie să facă acest lucru pentru toţi locuitorii acelei ţări, indiferent dacă au sau nu naţionalitatea acelui stat.

Comisia Europeană va recomanda ţărilor membre să ia deciziile pe baza unei evaluări a situaţiei sanitare din fiecare ţară şi să comunice între ele.

Această restabilire a liberei circulaţii în cadrul spaţiului Schengen este crucială pentru turismul european, un sector responsabil pentru 10% din Produsul Intern Brut şi asigură locuri de muncă pentru aproape 12% din totalul persoanelor angajate în UE. În unele state din sudul Europei, precum Grecia, Italia, Spania şi Portugalia, această proporţie este chiar mai mare şi dacă turiştii nu vin în vacanţă, situaţia economică a acestor ţări s-ar putea agrava.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 19247 / 21412
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...