ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

MEAT: Cinci oferte depuse de instituţiile de credit, acceptate pentru implementarea schemei de ajutor de stat în domeniul turismului

17 Iunie 2021   |   AGERPRES

Ofertele acceptate sunt ale instituţiilor de credit: CEC Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Românească, Banca Transilvania şi Banca Comercială Română.

 
 
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) a admis cinci oferte de parteneriat din 11 depuse de instituţiile de credit interesate de implementarea schemei de ajutor de stat în domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a anunţat, joi, ministerul.

Ofertele acceptate sunt ale instituţiilor de credit: CEC Bank, BRD Groupe Societe Generale, Banca Românească, Banca Transilvania şi Banca Comercială Română.

"În urma procesului de analiză şi selecţie a ofertelor primite de la instituţiile de credit comisia a constatat următoarele: au fost înregistrate în total 11 oferte de parteneriat de la instituţii de credit. Din totalul de 11 oferte, 4 dintre acestea nu îndeplinesc criteriul: "să aibă cel puţin câte o sucursală în fiecare judeţ" iar în cadrul unei oferte nu a fost specificată îndeplinirea acestui criteriu, astfel încât cele 5 instituţii vor primi decizie de respingere. 3 dintre cele 11 oferte primite nu îndeplinesc şi criteriul "să prezinte MEAT oferta de colaborare până la data de 16.06.2021 ora 17.00, prin email pe adresa dgas@economie.gov.ro, semnată electronic". Având în vedere cele menţionate mai sus, se admit 5 (cinci) oferte de parteneriat, acestea îndeplinind cerinţele şi criteriile specifice de implementare a programului", se menţionează în comunicatul MEAT remis AGERPRES


Potrivit MEAT, este vorba de analiza şi selecţia ofertelor de parteneriat ale instituţiilor de credit interesate în vederea implementării schemei de ajutor de stat prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă nr. 224 din 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru îndeplinirea din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente , a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID -19, cu modificările şi completările ulterioare.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4734 / 9125
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Clifford Chance Badea, consultant în emisiunea de obligațiuni prin care UniCredit Bank a atras 600 milioane de lei
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Filip & Company și Legal Ground, arhitecții juridici ai tranzacției prin care BT Property, fondul imobiliar al Grupului Banca Transilvania, a cumpărat complexul de birouri Record Park din Cluj-Napoca de la un fond belgian. Echipele de avocați, coordonate de Ioana Roman și Alina Stancu Bîrsan, pentru cumpărător, și Alex Bumbu, pentru vânzător
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
Studenții la Drept sunt invitați la Turneul de dezbateri „Law and Life in Contest” organizat de Bondoc și Asociații
ANALIZĂ DETALIATĂ (prima parte) - Cât costă talentul în avocatura de business din București: grilele asociaților, back-office-ul și „moneda” beneficiilor | Avocații asociați din firmele locale și internaționale câștigă între 1.500 - 5.500 €, un paralegal poate ajunge la 3.000 €, iar un translator la 1.800 €. Pe palierul funcțiilor de suport sunt poziții remunerate aproape de zona de top: director financiar - peste 7.000 €, marketing ̸ BD director - 6.000 €, director administrativ - 5.400 €, HR senior manager – 4.500 €. Cum se țin oamenii aproape, prin bonusuri și beneficii, când inflația mușcă din salarii
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Managing IP EMEA Awards 2026 | NNDKP, Muşat & Asociaţii, Baciu Partners și ZRVP au cele mai multe nominalizări pentru titlul de “Firma anului în România” în cele trei domenii analizate. Cum arată clasamentele întocmite pentru piața locală de ghidul juridic internațional specializat în IP
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în 2025 | Anul megadeal-urilor: piața globală a urcat la 4,81 trilioane USD anul trecut, iar EMEA a trecut de 1 trilion. În clasamentele juridice, DLA Piper rămâne lider la număr de tranzacții, CMS și Eversheds domină Europa, iar în CEE strălucesc firme cu amprentă puternică în România
Filip & Company asistă Continental în vânzarea OESL către Regent. Alexandru Bîrsan (managing partner) a coordonat echipa
Chambers Global 2026 | RTPR rămâne singura firmă de avocați listată pe prima poziție în ambele arii de practică analizate: Corporate ̸ M&A și Banking & Finance. Filip & Company este în prima bandă în Corporate ̸ M&A. Firmele care au cei mai mulți avocați evidențiați sunt RTPR (9), Filip & Company (8), CMS (6) și Clifford Chance Badea (5)
ICC Arbitration Breakfast revine în România cu cea de-a doua ediție - 18 martie, în București
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...