ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)

16 Mai 2024   |   BizLawyer

Asistența va continua până la finalul proiectului, anume până la punerea în funcțiune a noului parc fotovoltaic.

 
 
Profesioniștii de la EnPower Energy, cu sprijinul MPR|Partners, au reușit să finalizeze recent o nouă etapă a proiectului din aropiere de orașul Ovidiu, județul Constanța. Astfel, pentru suprafața de 100 de hectare, s-a obținut autorizația de construire a ceea ce urmează să fie un nou parc fotovoltaic cu o capacitate de 60MW.

Reamintim că proiectul a fost dezvoltat de către EnPower Energy, importantă companie de proiecte din sectorul energiei verzi, al cărei CEO este Laurențiu Udrescu, iar CTO este Florin Danilov, ambii având o vastă experiență în domeniul energetic. După obținerea Planului Urbanistic Zonal și a Avizului Tehnic de Racordare, proiectul a fost achiziționat de către Econergy International Ltd, urmând ca echipa EnPower Energy să continue coordonarea până la obținerea autorizației de construire și punerea în funcțiune a acestuia.


Econergy International Ltd este un mare investitor israelian, această achiziție făcând parte parte din strategia sa de expansiune în România, unde deține proiecte cu o capacitate cumulată de 1,5 GW. Compania face parte din Econergy Renewable Energy Ltd, cu sediul în Israel, cu activitate în România, Italia, Grecia, Polonia, Spania și Marea Britanie.

Alături de vânzător în această tranzacție s-a aflat firma de avocatură MPR|Partners. Echipa dedicată dezvoltării și vânzării a fost coordonată de avocatul fondator coordonator Gelu Maravela și de avocatul coordonator Dana Rădulescu și a fost formată din 8 avocați.

Asistența acordată în ambele etape (dezvoltare și vânzare) a constat în structurarea dezvoltării, asistență în negocierea și redactarea documentelor relevante și asistență în procesul general de dezvoltare a proiectelor, în toate etapele acestora. Au fost de asemenea numeroase aspecte corporative, de dezvoltarea proiectelor, de drept imobiliar și varii tipuri de autorizare (în ceea ce privește aspectele legate de mediu, imobiliare și energetice).

Precum în cazul vânzării proiectului, MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy și pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire. Asistența va continua până la finalul proiectului, anume până la punerea în funcțiune a noului parc fotovoltaic. În prezent, asistența în derulare privește procedura pentru obținerea autorizației de construire a stației parcului.

Echipa dedicată acestei etape de obținere a autorizației de construire a fost în continuare coordonată de către Gelu Maravela și Dana Rădulescu, fiind formată din avocații Carmen Bănică, Sonia Benga și Alexandra Mihailov.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1227 / 9211
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...