Schimbări în structura echipei de top management a Grupului Policolor – Orgachim. Irina Măndoiu este noul CEO
13 Octombrie 2020 BizLawyer
Irina Măndoiu a ocupat anterior funcția de director general adjunct al Albalact, una dintre cele mai mari companii din piața de lactate din România.
| |
Consiliul de Administrație al grupului Policolor - Orgachim anunță schimbări în structura echipei de top management. Astfel, începând cu luna septembrie a.c., noul CEO al Grupului Policolor - Orgachim este Irina Măndoiu.
Cu peste 20 de ani de experiență în coordonarea vânzărilor, în distribuție, operațiuni și strategii de marketing, Irina Măndoiu a ocupat anterior funcția de director general adjunct al Albalact, una dintre cele mai mari companii din piața de lactate din România. Licențiată în Biologie, specializarea Protecția Mediului, Irina a răspuns provocării văzută drept o continuare firească a experienței și pregătirii sale profesionale.
“Avem know-how-ul intern, avem echipa bună și atașată emotional de companie și, nu în ultimul rând, avem produse și branduri valoroase’’, declară Irina Mandoiu, odată cu evaluarea grupului a cărui conducere a preluat-o.
Cu peste 20 de ani de experiență în coordonarea vânzărilor, în distribuție, operațiuni și strategii de marketing, Irina Măndoiu a ocupat anterior funcția de director general adjunct al Albalact, una dintre cele mai mari companii din piața de lactate din România. Licențiată în Biologie, specializarea Protecția Mediului, Irina a răspuns provocării văzută drept o continuare firească a experienței și pregătirii sale profesionale.
“Avem know-how-ul intern, avem echipa bună și atașată emotional de companie și, nu în ultimul rând, avem produse și branduri valoroase’’, declară Irina Mandoiu, odată cu evaluarea grupului a cărui conducere a preluat-o.
Noul CEO al Policolor vorbește și despre oportunitățile grupului “ Suntem motivati să deschidem noi drumuri, să inovăm. Policolor este o școală continuă pentru industria de profil, școală de care beneficiază clienții nostri. În materie de Research& Development avem o echipă tânără de profesioniști, ingineri chimiști, laboranți. Mai mult, cu o echipa specializată putem crește aducând lucruri relevante în piață, tocmai pentru că acest grup este unul integrat, de la producția de materii prime, la cea a produselor finite, un mare avantaj pentru noi. ”
Primul lucru pe care Irina Măndoiu dorește să îl implementeze este unificarea proceselor de lucru în toate companiile care constituie grupul Policolor Orgachim. “Avem fabrici care produc vopsele pe baza de apa și în România, și în Bulgaria. Avem producție foarte specifică de materii prime în Bulgaria. Toate companiile grupului trebuie sa fie guvernate de aceleași norme, păstrându-și însă identitatea.”
Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei - sub brandurile SPOR, DEKO Professional, PROTECTA, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor - sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur și Silverpol și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilitate. Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în mii de service-uri auto. Compania dispune, de asemenea, de 4 magazine proprii.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 6359 / 9210 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Dispute-Resolution.Center: Arbitrajul pentru Casa Radio intră într-o fază critică: Cerere reconvențională substanțială depusă de Plaza Centers și o ruptură neașteptată de echipa sa de avocați din Londra
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





