Şeful Engie: Toate opţiunile privind divizia de servicii sunt luate în considerare
30 Iunie 2021 AGERPRES
Potenţiala vânzare a atras un interes puternic din partea investitorilor industriali precum şi din partea fondurilor de private equity.
Toate opţiunile privind vânzarea Equans, nou creata divizie de servicii a Engie, sunt luate în considerare, inclusiv o posibilă listare, a afirmat directorul general al companiei energetice franceze, Catherine MacGregor, transmite Reuters.
De asemenea, le-a spus jurnaliştilor MacGregor, potenţiala vânzare a atras un interes puternic din partea investitorilor industriali precum şi din partea fondurilor de private equity.
Engie încă nu a decis dacă va păstra o participaţie în Equans în timp ce acordarea de acţiuni privilegiate ("golden shares") statului francez în Equans nu este în prezent luată în considerare, a adăugat şefa Engie. Statul francez deţine o participaţie de 23,6% la Engie, fostul GDF Suez.
Compania încearcă să-şi simplifice structura vânzând unele activităţi, pentru a se concentra pe altele, cum ar fi energia regenerabilă.
Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat marţi că Engie va demara o licitaţie pentru unele active din domeniul serviciilor, primele oferte fiind aşteptate în septembrie pentru nou creata divizie, care ar putea fi evaluată între cinci şi şase miliarde de euro.
Printre firmele interesate sunt rivala franceză SPIE, conglomeratul Bouygues şi fondurile de private equity PAI Partners, Bain Capital, CVC, EQT şi Apollo, susţin sursele.
Potenţialii licitatori nu au dorit să comenteze.
Grupul Engie este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania are un portofoliu de 1,9 milioane de clienţi, operează o reţea de distribuţie de circa 20.000 km şi are 4.000 de angajaţi.

| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4685 / 9154 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS