ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Tarom va închide cu pierderi de 190 de milioane de lei | Lucian Bode: Vom solicita un ajutor de salvare de 47 mil. €

13 Decembrie 2019   |   AGERPRES

"Noi avem un român în Canada care a fost declarat doi ani la rând cel mai bun manager din zonă. Noi dacă l-am aduce aici pe mecanismele şi procedurile de aici ar pleca în câteva luni de zile", a adăugat şeful de la Transporturi.

 
 
Tarom va închide cu pierderi de 190 de milioane de lei în acest an, dar vom solicita un ajutor de salvare de 47 milioane de euro şi unul de restructurare de aproximativ 110 milioane de euro, pentru că ne dorim să salvăm această companie, a declarat, joi seara, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

"La Tarom lucrurile arată foarte rău, vom închide cu 190 de milioane de lei pierderi pe acest an şi avem disponibili în jur de 20 de milioane de euro în acest moment în cont. Avem rate la Boeing, avem în evaluare achiziţia de ATR, pentru că avem acel memoradum semnat şi este clar că avem nevoie de uniformizarea flotei.(..) Noi trebuie să restructurăm această companie, dar când spun restructurare nu mă gândesc la restructurarea pe care a făcut-o Cuc de exemplu, la un moment dat, a pornit restructurarea de la 1.700 de angajaţi şi a terminat-o la 1.900. Noi pe o procedură foarte clară, nu aşa cum au declanşat-o ei, că noi dacă continuăm şi reduceam 300 de posturi, 100 efectiv, ne trezeam daţi în judecată de toţi cei pe care îi dădeam afară şi câştigau în instanţă. Vom face un proces de restructurare foarte, foarte bine definit", a subliniat Bode, la B1TV.


El a precizat că va solicita la Bruxelles un ajutor de salvare pentru această companie, pentru că în ultimii 10 ani nu a mai fost solicitat un astfel de ajutor, astfel încât Tarom să poată să supravieţuiască.

"Vom solicita un ajutor de salvare şi am discutat acest lucru şi la Bruxelles, pentru că această companie nu a mai solicitat ajutor de salvare în ultimii 10 ani şi să acordăm aceşti bani astfel încât cei de la Tarom să supravieţuiască. (...) Ajutorul de salvare este de 47 de milioane de euro şi aproximativ 110 milioane de euro este ajutorul de restructurare. Aceşti bani vor veni de la bugetul de stat, dar trebuie recuperaţi. Noi avem un singur obiectiv: să ţinem această companie naţională", a explicat Bode.

El a exemplul unui român din Canada, care a fost declarat doi ani la rând cel mai bun manager din zonă, dar care nu ar putea rezista mai mult de câteva luni pe procedurile din România.

"Noi avem un român în Canada care a fost declarat doi ani la rând cel mai bun manager din zonă. Noi dacă l-am aduce aici pe mecanismele şi procedurile de aici ar pleca în câteva luni de zile. Deci trebuie să restructurăm această companie, să aducem management privat pe OUG 109, să reducem cheltuielile la direcţia tehnică care sunt 40% mai mari. Una peste alta ne dorim să salvăm această companie, ne dorim să avem un management privat şi am toată determinarea să susţin această companie pentru a se salva", a adăugat şeful de la Transporturi.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 7270 / 8823
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Grupul Rodbun a accesat un credit sindicalizat de 17,3 mil. €, cu garanţie de stat. NNDKP și Legal Ground, consultanți juridici în această finanțare
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Clifford Chance a asistat Electrica în emisiunea istorică de obligațiuni verzi lansată pe piețele externe, în valoare de 500 milioane Euro. Avocați din București și Londra, în echipa de proiect, coordonată de partenerii Mădălina Rachieru-Postolache și Kate Vyvyan
LegiTeam: Atorney at Law (0 - 2 years) - Dispute Resolution | Reff & Associates
Filip & Company a asistat Ministerul Finanțelor Publice în emisiunea de obligațiuni în valoare de 4,7 miliarde de euro | Monica Stătescu (partener): ”Cererea puternică și condițiile de finanțare semnificativ îmbunătățite arată că România este percepută tot mai mult ca un emitent stabil și credibil”
LegiTeam: Lawyer - Corporate M&A | Reff & Associates
Finanțările sindicalizate își păstrează poziția solidă, iar club-deal-urile câștigă teren pe piață, spun avocații din practica de Banking & Finance de la NNDKP | Valentin Voinescu (Partener): ”Am remarcat o creștere a interesului din partea fondurilor de investiții și a creditorilor non-bancari. Profilul clientului a evoluat: companiile sunt mai bine informate, mai receptive la structuri mixte și tot mai interesate de optimizarea costurilor și a structurii de capital”
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...