ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

TeraPlast încheie anul 2021 cu creşteri de două cifre la toţi indicatorii de performanţă; profitul net a urcat cu 50 %

08 Februarie 2022   |   Agerpres

Pentru anul în curs, Grupul TeraPlast are ca obiectiv o cifră de afaceri de 789 milioane de lei şi un profit net de 69,4 milioane de lei, ambele cu o creştere susţinută de 28%, respectiv 55%.

 
 
TeraPlast a încheiat anul 2021 cu un profit net în creştere cu 50%, la 44,6 milioane de lei, în timp ce afacerile au urcat cu 55%, la 615 milioane de lei, potrivit unui comunicat al companiei, remis Bursei de Valori Bucureşti.

"Grupul TeraPlast a continuat performanţele solide în anul 2021, cu creşteri substanţiale, de două cifre, la toţi indicatorii de performanţă. Cifra de afaceri aferentă exerciţiului financiar 2021 a crescut cu 55%, la 615 milioane de lei - un rezultat record în actuala structură a Grupului. Profitul net (care nu include impactul exiturilor din 2021) a urcat cu 50%, până la 44,6 milioane de lei. EBITDA a ajuns la 74,2 milioane de lei, în creştere cu 36% faţă de anul anterior. În aceeaşi perioadă, profitul operaţional a ajuns la 53,6 milioane de lei, cu 41,7% mai mult decât în 2020 şi triplu faţă de 2019. Rezultatul consolidat a fost influenţat pozitiv de operaţionalizarea unor investiţii programate (extinderea capacităţilor Diviziei Instalaţii şi a TeraPlast Recycling), dar a fost grevat de costuri nerecurente aferente pornirii investiţiilor noi, care s-au cifrat la aproape 3,7 milioane de lei", se precizează în document.


Potrivit sursei citate, Grupul a continuat să vândă volume semnificative în pofida creşterii costurilor cu materiile prime şi a scăderii sectorului de construcţii în semestrul II al anului 2021.

Lucrările de construcţii inginereşti au scăzut cu 5,5% în primele 11 luni din 2021 comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020, ceea ce sugerează o creştere a cotei de piaţă a vânzărilor Grupului în anul 2021 şi recertifică calitatea şi avantajul competitiv oferit de produsele realizate de TeraPlast.

Disfuncţionalităţile în lanţurile de aprovizionare au produs întârzieri în livrarea şi punerea în funcţiune atât a fabricii de ambalaje biodegradabile, cât şi pentru unele dintre liniile de producţie pentru business-ul de instalaţii. Întârzierile au generat costuri suplimentare cu salariaţii şi materialele de test care nu au mai putut fi recuperate până la finalul anului 2021. Din acest an, însă, aceste investiţii vor contribui mai vizibil la rezultate pozitive, dă asigurări compania.

O performanţă deosebită se remarcă pe piaţa externă, unde valoarea exporturilor s-a dublat faţă de anul anterior. Ponderea exporturilor în total cifră de afaceri s-a situat la 14,4%, în linie cu obiectivul de 15% anunţat de reprezentanţii Grupului la începutul anului 2021, conform comunicatului

"Rezultatele confirmă traseul excelent pe care Grupul TeraPlast s-a aflat pe parcursul întregului an. Am avut un calendar ambiţios de investiţii în 2021, dus la îndeplinire chiar dacă, punctual, au apărut întârzieri de operaţionalizare. Proiectele noi apărute ca urmare a investiţiilor implementate au contribuit cu 11% în total EBITDA şi au generat 6% din profitul net consolidat. Am crescut deşi sectorul construcţiilor a înregistrat o contracţie şi ne-am atins obiectivul să câştigăm cotă de piaţă", a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast.

Cu o cifră de afaceri în creştere cu 40% faţă de 2020, linia de business Instalaţii şi Reciclare (TeraPlast şi TeraPlast Recycling) este segmentul cu cea mai mare contribuţie în rezultatul consolidat: 66% din cifra de afaceri a întregului Grup.

Linia de business Granule (TeraPlast şi TeraPlast Recycling), care include Granulele rigide şi plastifiate din PVC, granulele HFFR (fără halogen, rezistente la foc), dar şi granulele reciclate, a avut cea mai mare creştere a cifrei de afaceri, cu 109%, şi a EBITDA, cu 150%, până la 26,8 milioane de lei. Pe segmentul reciclare s-a remarcat o creştere substanţială, de peste 40%, a clienţilor terţi pentru TeraPlast Recycling, ceea ce corespunde strategiei de evoluţie a acestui business.

În ciuda unei creşteri cu 24% a cifrei de afaceri, la 43,4 milioane de lei, productivitatea la linia de business Ferestre şi uşi (TeraGlass) nu a cunoscut îmbunătăţirea scontată, iar profitul operaţional a fost în scădere faţă de 2020. Cererea este însă solidă, iar contractele cu principalii clienţi au fost reînnoite, inclusiv cele pe pieţele externe.

Linia de business Ambalaje flexibile (TeraBio Pack) este cea mai nouă linie de business în cadrul Grupului, ale cărei rezultate sunt încă grevate de costurile de pornire, dar care va reprezenta unul dintre motoarele de creştere ale Grupului în trimestrele următoare. Aici continuă integrarea şi eficientizarea producţiei de folii din polietilenă preluată de la Somplast şi Brikston Construction Solutions, cu obiectivul de a creşte cantitatea de produse din polietilenă reciclată.

"Ne dezvoltăm semnificativ şi în 2022 datorită business-ului de ambalaje, unde vom avea o triplare a cifrei de afaceri. De asemenea, creştem datorită extensiilor de capacitate realizate la instalaţii, granule şi reciclare. Asigurăm dezvoltările viitoare şi prin investiţia de 11 de milioane de euro în producţia de folii stretch. Vom începe implementarea ei de îndată ce primim acordul de finanţare. În extinderea afacerilor noastre, contăm şi pe realizarea de proiecte de M&A care ne vor conduce la o EBITDA de 130 de milioane de lei. Exporturile rămân o prioritate. La acest capitol vizăm o creştere de 40% în acest an", a declarat Dorel Goia, preşedintele Consiliului de Administraţie TeraPlast.

Pentru anul în curs, Grupul TeraPlast are ca obiectiv o cifră de afaceri de 789 milioane de lei şi un profit net de 69,4 milioane de lei, ambele cu o creştere susţinută de 28%, respectiv 55%. Pentru aceeaşi perioadă, EBITDA bugetată este de 112 milioane de lei, cu 51% mai mult decât în 2021. Totodată, se va acorda o atenţie sporită lansării de noi produse şi extinderii amprentei geografice, inclusiv prin proiecte de M&A. În cadrul cifrelor bugetate pentru anul 2022, nu au fost incluse eventualele efecte pozitive determinate de lansarea producţiei de folie stretch şi achiziţiile de noi afaceri, precizează reprezentanţii Grupului.

Grupul TeraPlast este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast. Începând cu 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul TRP. Acţiunile companiei sunt incluse în indicele de referinţă BET al Bursei de Valori Bucureşti şi în indicii Small Cap şi Global All Cap ai FTSE Russell.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3077 / 8725
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...