ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Trei studenți din Iași, București și Cluj-Napoca sunt câștigătorii Quant Olympics 2022, competiția în domeniul modelelor de risc de credit

06 Octombrie 2022   |   BizLawyer

Concurenții au primit sarcini care simulează viața profesională reală, constând în proiectarea unui model de risc de credit care să estimeze probabilitatea clienților bancari ipotetici de a nu-și mai rambursa împrumuturile bancare, pe baza unor date furnizate de organizatori.

 
 
Trei studenți din Iași, București și Cluj-Napoca sunt câștigătorii primei ediții a Quant Olympics România, competiția în domeniul modelelor de risc de credit organizată de Deloitte România în parteneriat cu Banca Transilvania. Concursul a fost creat pentru studenții din anii I și II la programe de masterat din toată țara în domeniile data science, data mining, inteligență artificială, machine learning, statistică și econometrie, de la instituții de învățământ precum Academia de Studii Economice din București (ASE), Universitatea din București (UB), Universitatea Babeș-Bolyai (UBB), Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași (UAIC), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT).

Alexandru Malainic, care urmează programul de master în data mining la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, Mihai Condrat, student la programul de masterat în data science la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București, și Claudiu Veresezan, care urmează masterul în econometrie și statistică aplicată din cadrul Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității Babeș-Bolyai, sunt concurenții clasați pe primele trei locuri.


Câștigătorii au primit premii în bani și oportunități de angajare în cadrul Deloitte România și al Băncii Transilvania.

Concurenții au primit sarcini care simulează viața profesională reală, constând în proiectarea unui model de risc de credit care să estimeze probabilitatea clienților bancari ipotetici de a nu-și mai rambursa împrumuturile bancare, pe baza unor date furnizate de organizatori.

Lucrările au fost evaluate de un juriu care a inclus experți în risc financiar din cadrul Deloitte România - Elena Grigore, Director Consultanță în Managementul Riscului, și Andrija Djurovic, Manager Senior - și experți în managementul riscului de credit din cadrul Băncii Transilvania - Annamaria Andreica-Suciu, Director Adjunct în Departamentul de Administrare a Riscurilor Financiare, Cristina Lehaci, Șef serviciu Modelare Risc de Credit și Parametrizare Provizioane Colective, și Andrei Rusu, Analist Expert Risc de Credit – Modelare Statistică.

„Prin Quant Olympics, ne-am propus să ajutăm studenții să se pregătească pentru viața profesională reală și să facă primii pași în carieră, dar și să facem cunoscute provocările pe care le ridică domeniul modelelor de risc de credit. Suntem pasionați de ceea ce facem, ne extindem și reinventăm constant rolurile, de exemplu prin utilizarea de soluții tehnologice, cum ar fi aplicarea metodelor de machine learning de ultimă generație, și sperăm să inspirăm generațiile viitoare să aleagă acest domeniu profesional. Acest proiect a fost inițiat de echipa noastră de consultanță în managementul riscului specializată în sectorul serviciilor financiare și profit de ocazie pentru a felicita toți studenții care au acceptat provocarea noastră și au depus proiecte, profesorii universitari care ne-au susținut în acest demers, colegii mei care au organizat evenimentul și pentru a mulțumi partenerului nostru, Banca Transilvania, care a susținut puternic acest proiect și cu ajutorul căruia am putut pune studenții în fața unei situații care redă condițiile reale din domeniul modelelor de risc de credit”, a spus Dimitrios Goranitis, Liderul serviciilor de consultanță pentru sistemul bancar și piețe de capital, Deloitte Central Europe, care a promovat și a susținut competiția.

„Un proces eficient de construire a unor modele de rating care să încorporeze variabilitatea și factorii determinanți ai riscului de credit care pot apărea în timp este fundamentul sistemului bancar modern. Acest aspect este dublat de validarea modelelor, care ne asigură că doar cele mai bune modele statistice sunt implementate în relația cu clienții noștri. Astfel, Banca Transilvania este în contact cu comunitatea academică pentru a-i oferi sprijin în adaptarea programei școlare și dorim să mulțumim profesorilor pentru sprijinul lor continuu și pentru mentoratul studenților implicați în această provocare. Pentru studenți, banca organizează programe variate de internship care le oferă oportunități tinerilor profesioniști în era digitală. Am făcut echipă cu Deloitte în acest proiect pentru a oferi studenților posibilitatea de a acumula experiență practică într-un mediu provocator, pentru a beneficia de experiența de viață reală a jucătorilor de top”, a spus Luminița Runcan, Director General Adjunct Risc, Banca Transilvania.

Concursul a avut două etape, iar opt concurenți s-au calificat în faza finală, care a inclus, pe lângă dezvoltarea unui model de risc de credit, susținerea acestuia în fața juriului și sesiune de întrebări și răspunsuri cu aceștia.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 44 / 152
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bondoc & Asociații, consultanții vânzătorilor în tranzacția prin care Grupul LuxVet preia rețeaua Mobile Vet
LegiTeam: CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate | Commercial group (3-4 years definitive ̸ qualified lawyer)
Pas strategic pentru Legal Ground | Firma independentă de tip boutique se alătură rețelei globale The Law Firm Network, cunoascută pentru selectictivitate și criteriile de aderare stricte. Răspuns firesc la nevoile tot mai sofisticate ale clienților corporativi, care caută soluții juridice integrate în tranzacții ce depășesc adesea frontierele naționale
LegiTeam | RTPR is looking for a litigation lawyer (3-4 years of experience)
Bohâlțeanu & Asociații și Țuca Zbârcea & Asociații au asistat Premier Energy și Omnia Capital într-o suită complexă de tranzacții încrucișate, vizând consolidarea portofoliilor de energie regenerabilă și reorganizarea strategică a activelor
Echipele reunite Peligrad Law și David & Baias obțin o hotărâre de referința a Tribunalului Uniunii Europene privind încadrarea tarifara a băuturii tip cidru, marca Strongbow, care confirma ca nivelul accizei pentru această băutură este zero
Remontada și victorie definitivă în fața Curții de Apel Ploiești pentru echipa de litigii fiscale a RTPR pentru Rosti Romania SRL | Ajustarea pierderii fiscale efectuată prin estimare considerată nelegală; dosarul prețurilor de transfer necontestat de organele fiscale trebuie avut în vedere
România a pierdut arbitrajul ICSID cerut de mai mulți dezvoltatori de parcuri fotovoltaice. Comitetul ad-hoc format din trei arbitri a respins cererea de anulare a hotărârii Tribunalului prin care statul român a fost obligat să plătească peste 40 mil. € | Reclamanții au mers cu King & Spalding (Houston și Paris), apărarea a fost asigurată de o firmă americană și una locală
Exim Banca Românească, parte a consorțiului internațional de bănci care finanțează Ogrezeni, unul dintre cele mai mari proiecte hibride din Europa, cu 460 mil. € | Schoenherr și Clifford Chance Badea, în tranzacție
BERD, CEECAT Capital și Morphosis Capital își marchează exitul din investiția în La Cocoș. Osborne Clarke, Van Campen Liem și Noerr, în tranzacție, alături de trei firme locale de avocați
Filip & Company a asistat Veranda Obor S.A. în obținerea unei finanțări de 36 milioane euro de la CEC Bank. Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partner) și Rebecca Marina (counsel)
O promovare din interior care confirmă meritocrația și creșterea organică într-una dintre cele mai puternice firme de avocatură din România | De vorbă cu Ramona Pentilescu, avocatul care a crescut în PNSA de la primii pași în profesie până la poziția de partener, despre vocație, rigoare și reperele care i-au susținut evoluția profesională într-un cadru în care contează respectul pentru profesie și coerența valorilor
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...