Drulă: Avem recordul absolut pe absorbţie; 623 de milioane de euro aduşi în România de la CE pe fonduri nerambursabile
30 Iulie 2021 Agerpres
El a precizat că se va respecta ţinta de 8 miliarde de lei absorbţie în 2021.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a înregistrat până la această dată recordul absolut la absorbţia fondurilor europene nerambursabile, care a ajuns la 623 de milioane de euro, cu 22% mai mult decât în perioada similară din 2020 şi dublu faţă de 2019, a declarat, vineri, ministrul de resort, Cătălin Drulă.
"Despre execuţia bugetară. M-am luptat foarte tare pentru a primi mai mulţi bani la rectificarea bugetară, care merg exact către domeniul feroviar cea mai mare parte. E prioritate absolută domeniul feroviar la rectificarea bugetară. Execuţia bugetară a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii are două componente: partea de fonduri europene şi partea de buget de stat. Pe ambele avem record anul acesta. Pe fonduri europene, din datele pe care le am eu, avem recordul absolut de după Revoluţie pe absorbţie. În 2021, până la data curentă, 623 de milioane de euro aduşi în România de la Comisia Europeană pe fonduri nerambursabile. În lei, pe Titlul 58 - 3,1 miliarde de lei la data curentă şi o să vă fac o comparaţie cu anii precedenţi. Asta este o sumă cu 22% mai mare decât anul trecut, 2,5 miliarde până la data curentă în 2020, şi dublu faţă de 2019. În 2019 erau 1,6 miliarde de lei", a spus Drulă.
El a precizat că se va respecta ţinta de 8 miliarde de lei absorbţie în 2021.
"Am spus la începutul anului că ne-am pus o ţintă record în sine, cea de 8 miliarde de lei, şi o vom respecta până la sfârşitul anului. Asta înseamnă autostrăzi, asta înseamnă căi ferate noi, asta înseamnă investiţii în România", a susţinut acesta.
În ceea ce priveşte partea de la bugetul de stat, execuţia la nivelul MTI este de 93%.
"Pe partea de buget de stat, este cea mai bună execuţie bugetară din ultimii 4 ani. 93% din fondurile alocate. Spre comparaţie, anul trecut a fost 70% execuţia bugetară, 74,7% în 2019 şi 81% în 2018. Deci, am cheltuit banii pe care îi avem, nu e o problemă de execuţie. I-am cheltuit şi tocmai de aia mai vrem, pentru că vrem să investim şi să avem condiţii mai bune", a încheiat Cătălin Drulă.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 7488 / 10883 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Ritm alert, tranzacții de referință și expertiză recunoscută | Practica de Energie & Resurse Naturale a RTPR, Tier 1 în Legal 500, gestionează integrat mandate care combină M&A, finanțări verzi, autorizare și reglementare, oferind clienților internaționali și locali suport în proiecte cu miză ridicată. De vorbă cu partenerul Bogdan Cordoș despre tendințele anului 2026, interesul investitorilor și mandatele relevante
Avocații KPMG Legal – Toncescu și Asociații, implicați într-un proiect de autorizare complexă pe piața serviciilor de plată, prin care Mobile Distribution devine instituție de plată
ZRVP organizează în data de 11 iunie 2026 dezbaterea „Contractul de antrepriză: de la FIDIC la HG 1 ̸ 2018 – evoluție, adaptare sau compromis?”
KPMG integrează Claude în activitatea globală și deschide accesul la AI pentru peste 276.000 de angajați | AI-ul generativ intră în zona operațională a serviciilor profesionale, începând cu tax, legal, private equity și cybersecurity
League Tables of Legal Advisors → Cum au văzut analiștii Mergermarket piața de M&A și activitatea firmelor de avocați în primul trimestru din 2026 | Numărul tranzacțiilor a scăzut, dar valoarea cumulată are un avans de 20%. Clifford Chance, DLA Piper și CMS se remarcă la nivel global și în Europa. O activitate mai puțin intensă în CEE, cu România printre cele mai active piețe din regiune
Meet the Professionals | Cum se construiește drumul spre parteneriat într-o firmă de top și ce presupune noul statut → De vorbă cu Rebecca Marina, Filip & Company, despre ”rolul cameleonic” al unui partener și responsabilitatea discretă din spatele fiecărui mandat complex: ”Succesul nu este definit doar de finalizarea formală a tranzacției, ci de calitatea relațiilor pe care le lași în urma ta”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Țuca Zbârcea & Asociații, desemnată ”Firma anului în România” la Chambers Europe Awards 2026 | Schoenherr câștigă în Europa de Sud-Est, Kinstellar în CEE, iar Mannheimer Swartling primește distincția la nivel european. Deloitte Legal, premiată ca ”Outstanding Law Firm”
Practica de Energie a firmei Bohâlțeanu și Asociații marchează unul dintre cei mai intenși ani din evoluția sa, cu mandate complexe în proiecte solare, finanțări transfrontaliere, tranzacții M&A multijurisdicționale și proiecte inovative care pot influența dezvoltarea energiei verzi în România | Ionuț Bohâlțeanu (Managing Partner): ”Planurile pentru următorul an sunt de extindere și diversificare a mandatelor în acest domeniu, urmărind implicarea în proiecte care să scoată în evidență potențialul firmei noastre”
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





